O aniversare şi nişte cartofi fără greşeli mari

Zilele acestei săptămîni au fost asemănătoare, aşa cum sînt asemănătoare centralele termice dintre blocuri, pe care scrie Jos Iliescu.

M-am plimbat îndelung - opţiunea fără umbrelă, pentru că vîntul furtunos încercase să mi-o dea peste cap de cîteva ori, iar un cîine mic chiar mi-a muşcat-o. De umbrelă zic.

Am hotărît să renunţ şi am renunţat, deşi, ştiam, consecinţele unei renunţări pot fi mult mai subtile decît cele prevăzute.

Vremea cîinoasă mi-a mai răcorit fruntea, mi-a mai limpezit gîndurile, dar lupta cu factorii de stress din jurul meu tot am pierdut-o. Tristeţile lui Cohen îmi păreau bieţi mormoloci, pe lîngă rechinul care se plimba prin mine, de data asta fără vreo legătură cu apropierea zilei mele de naştere. Cîndva motiv de bucurie, alteori prilej de bilanţ şi melancolii, de data asta a fost primită cu aristocratică indiferenţă. Nu mi-a răspuns în acelaşi fel.

Telefonul a sunat încă de dimineaţă cu urări din oraşele ţării pe unde mai sînt răspîndiţi prietenii mei, iar Iulia a venit înainte de prînz, cu crizanteme, cu bucuria aia unică şi specială pe chip (interfaţa, minunată la vedere, a sufletului ei luminos cu universul ăsta mohorît căreia i-aş putea fi preşedinte, în condiţii de democraţie şi alegeri libere), cu o maimuţă pe o felicitare, o maimuţă care semăna perfect cu aceea pe care o scosese la plimbare, pe străzile pietruite din oraşul vechi Sibiu, într-o zi de vară, un băiat blond şi arătînd bine, în felul acela ostentativ, care stîrneşte dorinţele fetelor şi strîmbăturile din nas ale tuturor celorlalţi oameni. Maimuţa fusese educată să tragă de partea superioară a oricărei rochii- tricou sau bluze- purtat de o feminină prezenţă, în timp ce băiatul, cu ochii în decolteul respectiv, îşi dojenea amical, partenera. Fetele nu se supărau, era o întîlnire amuzantă, în ziua aceea toridă- chiar şi la munte, aşa cum amuzant este, îmi scrisese Iulia, pe verso, degetul ăla care iese din ciorap, atunci cînd lumea ţi se pare mai posomorîtă sau mai sobră.

Era, în micul pacheţel, şi o casetă audio, pregătită special pentru mine şi o provocare la karaoke, dar am intrat mai întîi în bucătăria călduroasă, să pregătim o supă şi peştele la cuptor.

În timp ce eu curăţam cartofi, Iulia a găsit de cuviinţă să îmi mai spună o dată bancul ei preferat, cel cu francezul care, aflat într-un restaurant din Anglia şi dorind o friptură în sînge, comandă I want a bloody steak, iar chelnerul îl întreabă: How about some fuckin’ potatoes ?

Şi pentru că ea curăţa, în acest timp, peştele, i-am reamintit cheful la care fuseseră serviţi peştişorii din acvariul gazdei, plecată, neinspirat, după ţigări. Reţeta: un peştişor viu, între două feliuţe de pîine.

- Cartofii ăia au greşeli? m-a întrebat Iulia, cu seriozitate şi cînd eu am rîs şi-a dat şi ea seama şi a rîs cu mine. Asta-i din pricină că toată dimineaţa am corectat cartea ta, a adăugat şi a început din nou să rîdă.

Cartofii erau sănătoşi, fără greşeli majore, aşa că şi-au găsit locul în oala cu supă şi imediat după ce peştele a aterizat în cuptor, a început concursul de karaoke, în camera mea.

- Vrei să începi tu?, m-a întrebat.

Am refuzat, din lipsă de curaj, aşa că a început ea, cu Stand By Me - Ben E. King, unul din preferatele mele.

A urmat Love Is All Around- Troggs, iar debutul meu a fost timid. Prea timid. Nu m-am mişcat deloc. La So if you really love me, come on and let it show, m-am gîndit la Miruna şi m-am încurcat, iar la I need someone beside me in everything I do, m-am oprit, ca-n faţa unei oglinzi ivite brusc.

După prima rundă, Iulia a avut un avans de nouă mii de puncte.

Şi trebuia să-mi închipui că urmează Mrs. Robinson- Paul Simon, unul dintre preferaţii ei. We’d like to help you learn to help youself, cînta Iulia, iar gîndul meu plin de speranţe, dar neîncrezător- o combinaţie pe care o cunosc bine- se îndrepta spre Lucia, cea pe care încă n-o cunosc, dar de a cărei competenţă îmi leg unele aşteptări.

Nu mi-am dat seama cît de greu este să cînţi Thank You- Dido, deşi I want to thank you for giving me the best day of my life îmi plăcuse întotdeauna. Ca şi and then you call me and it’s not so bad.

După runda a doua, aveam un deficit de douăzeci şi trei de mii de puncte. Iulia rîdea, fericită, iar eu începeam să întrezăresc un viitor în care lumina era posibilă.

Daniel drinks his weight / Drinks like Richard Burton / Dance like John Travolta, now- era rîndul Iuliei şi acest now m-a zdrobit. Eu nici măcar nu ascultasem pînă acum acest Getting away with it / All messed up / That’s the living- James, dar înfrîngerea se profila, tot mai clară, aşa că am destupat sticla de vin bisericesc şi am turnat în pahare. Nu prea-mi place să pierd.

- La mulţi ani!- a zis Iulia şi nu ştiu ce i se părea aşa de amuzant, poate tocmai faptul că ştia că nu-mi place să pierd sau gîndul la piesa următoare. Ea înregistrase caseta, special pentru mine, ştia ce urmează.

- La mulţi ani!, am ciocnit şi am golit paharul.

A început cîntecul cel nou şi am priceput imediat de ce se simţea atît de bine Iulia. Spun doar: 99 Luftballoons- Nena. În nemţeşte. Era rîndul meu. Iulia îşi lovea genunchii cu palmele şi i se înroşise faţa de-atîta rîs. Încercările mele de a ţine pasul au fost zadarnice.

După încă o rundă, în care ea a cîntat din toată inima On an island in the sun / We’ll be playing and having fun (Weezer- Island In The Sun), iar eu am avut parte de All we want is some success / But the chance is never around (Morcheeba- Part Of The Process), între noi erau cincizeci şi cinci de mii de puncte.

Diferenţa a crescut la optzeci de mii, după ce Iulia: don’t worry, don’t hurry, take it easy (Laid Back- Sunshine Reggae), iar eu: I’ll be in butterfly mornings / Butterfly mornings / And wild flower afternoons (Hope Sandoval- Butterfly Mornings). Cred că nu mai e nevoie să explic de ce.

Ne-am oprit pentru a asculta împreună Tom Waits- Watch Her Disappear.

Concursul luase sfîrşit. Pierdusem clar, dar rechinul era acum departe de apele mele teritoriale, aşa că pot spune că, la fel de clar, cîştigasem.

Peste puţină vreme, la uşă au bătut primii invitaţi.

Am primit cadouri şi am primit cuvinte care exprimă gînduri, care exprimă sentimente.

Un dar aparte a venit să deblocheze un impas.

Am chefuit, iar telefonul a mai sunat şi el, din cînd în cînd, pînă către miezul nopţii.