LiterNet la 1 an - Reţeaua

Acum trei săptămîni mi-a scris din nou Sfîntul Anton. Un mesaj cum scrie S.A. de cînd îl ştiu: mă sfătuia să pun mîna pe condei, să-i reproduc vorbele de douăzeci şi cinci de ori negreşit şi să-i împrăştii apoi înţelepciunea printre prietenii şi cunoscuţii mei. Era de ajuns, se pare, să fac cum îmi cerea, ca să mă aştepte iute o mare realizare. Dacă nu aveam să mă conformez, însă, urma ca în 66 (na!) de zile să dau de o mare belea. Deşi îmi recomanda insistent să scriu de mînă, Dînsul folosise o imprimantă şi un copiator. Scrisoarea nu avea timbru, ceea ce mă îndemna să cred că scara mea de bloc urma să devină cît de curînd locul unor realizări divine.

Întîi m-am mirat. Trecuse destul timp de la precedenta epistolă a Sfîntului şi crezusem că mă uitase. Pe urmă, însă, m-am cam speriat. Data trecută nu-I respectasem poruncile şi proprietarul apartamentului în care locuiam cu chirie se hotărîse brusc să vîndă. Fusesem nevoită să caut degrabă altă casă şi urmaseră zile bune de panică. Într-un tîrziu găsisem - miracol! - adăpost chiar în acelaşi bloc, aşa că trecusem incidentul la capitolul "tot răul spre bine" şi mă gîndisem că socotelile mele cu Sf. Anton s-au încheiat cu rest zero.

Nu că mutatul acela ar fi fost un lucru plăcut. Nici vorbă! Abia m-am apucat să împachetez şi mi-am dat seama cît amar de obiecte se adunaseră în cîţiva ani de provizorat. "Lucrurile inutile nu pot fi aruncate decît după ce au stat destul", vorba celor de la Monty Python. Am hotărît să las deoparte alte motivaţii şi să mă descotorosesc de toate obiectele cărora le trecuse timpul. Aşa l-am cunoscut pe Mihai. La ghenă, printre pensionarii care salvau din gunoiul meu folositoarele borcane cu capac.

Era elev la Liceul de Informatică şi visa să strîngă bani de componente ca să-şi facă singur un calculator. Pînă una-alta învăţase să repare televizoare şi spera ca din Sportul alb-negru care stătuse destul la mine să poată scoate ceva piese de schimb. Tocmai îl căra cu sîrg acasă şi pusese deoparte teancurile de publicaţii de tot felul la care renunţasem eu. Mi s-a părut un puşti destoinic şi am promis să-i păstrez deşeurile care conţineau o cît de mică piesă electronică, un cablu, orice. M-a ajutat după puteri la împins calabalîcul cele cîteva etaje care mă despărţeau de noua locuinţă, iar eu i-am dăruit un dicţionar. Şi vechiul meu 486 - "un computer-demon al vitezei", cum scrie în prospectul lui din 1992. După care ne-am împrietenit definitiv.

Mihai e un adolescent pasionat de calculatoare, de limba engleză şi de Internet. Nici vorbă nu poate fi să se conecteze acasă - părinţii lui au trei copii la şcoală şi restanţe la întreţinere care în curînd ne vor lăsa pe toţi fără apă caldă. A fost de-a dreptul fermecat să afle că există cărţi în spaţiul virtual şi de atunci îi copiez tot ce descarc. Nu ştiu exact ce-i place, dar citeşte mult, iar într-o zi m-a rugat să printez pentru prietena lui cîteva pagini din "Overdose", volumul lui Daniel-Silvian Petre. Scrisoarea Sfîntului Anton o găsisem chiar cînd mă pregăteam să-i las în cutia poştală discheta nr. 21.

Vă daţi seama acum ce socoteală mi-am făcut. Sper doar că Sfîntul o să înţeleagă şi o să accepte tîrgul. Să trăieşti, LiterNet, că-mi trebuieşti! M-am săturat să-mpachetez aşa de des!