LiterNet la 1 an - Plictiseala vine tocmai din acel refuz

Dimineaţa începe totul? Începe totul din dimineaţa zilei respective, apoi tot ce urmează se leagă de acel început prin căi pe care poate nu le conştientizez. Mi-a tot spus să citesc acea pagină, să încep să citesc de acolo. Şi mă tot întreb de ce aş face-o? Ce-aş putea găsi sau ce-aş putea începe? O simplă pagină, o acumulare de informaţie, ceva reprodus după ce a scris altcineva probabil? Şi care e ideea? Nu îmi doresc să găsesc un sens pe care trebuie să-l raportez mai întâi la ceva ca să ajungă la stadiul de sens, nu vreau să-l raportez la nimic şi asta tocmai ca să nu-l pot defini şi să-l asupresc atât cât pot căci şi el uneori la fel mă chinuie când se ascunde şi nu pot să-l găsesc. Dar explică-i lui acum că plictiseala vine tocmai din acel refuz, nu doresc să mă bucure nimic, nu doresc cuvinte frumoase înşiruite în propoziţie în care să mă regăsesc şi care să-mi spună ce-a fost şi cât de frumos a fost. Ce-aş putea găsi altceva? Probabil ignoranţă şi nimic mai mult, lucruri atât de comune. Plus că-mi recomandă o pagină fără suflet, lipsită de acea atingere sclipitoare. Sunt convinsă că e aşa cum îmi imaginez, şi oricum indiferenţa mea e mult prea adâncă ca să fac cel mai mic pas posibil spre a citi. Şi tot nu mi-a spus ce pagină e, o pagină de carte?

Şi de ce-mi tot spui că mă înşel? Chiar nu înţelegi? Deci e o zi în care nu-mi place nimic, atât. Ştii că sunt cuvinte care nu pot să redea o anume frumuseţe, un anume gând, sunt acele cuvinte pe care le simţi ca o reacţie la ceva anume şi care n-au formă, n-au litere, n-au corp, au doar un iz şi o idee? Au sentiment şi provoacă emoţie. Acum înţelegi? Vreau acea lume de cuvinte, vreau acea bucăţică de suflet a altcuiva să o aflu, să o înţeleg, să o simt şi să mă bucur de ea. Crezi că o pot găsi în atelier? Şi dacă nu-mi place? Căci toate sunt proiecte şi mie nu-mi place instabilitatea. Cel mai plăcut e că pot să le critic, pot lua acele texte să le tăvălesc, le înec să nu-mi mai răsune ideile care-mi displac? Hai să citim totuşi, nu tu că oricum tu nu citeşti cu sufletul meu, nu vezi cu ochii mei, o voi face eu, intru în atelier, să văd, să cunosc? Asta e diferenţa dintre noi, eu pot avea oricând sufletul tău, căci ştiu ce vrea. Şi am citit. Ştii că surprinzător te-am găsit pe tine acolo iubindu-mă pe mine? Ar trebui să inventăm partea în care eu te iubesc pe tine, ce ciudat, nici nu se pune problema aşa, totul e mult mai firesc decât pare. Da, uite vezi am înţeles, şi ei au înţeles, n-au scris decât despre tine iubindu-mă pe mine căci despre dragostea mea nu se ştie nimic. Am regăsit-o ce-i drept fragmentată, rănită, aproape fără suflare pe ici pe colo, într-un strigăt, într-un vers, în forum chiar. E câte-o parte din fiecare, e câte-un gând pe care dacă ţi-l însuşeşti sigur vei zâmbi. Ştii zâmbetul acela determinat de fericire, care-ţi dă prospeţime şi care te înalţă? Îţi spun ce poţi să regăseşti, ceva din tine, ceva sensibil, ceva din dragostea pe care parcă nu poţi nici tu mai bine s-o explici. Şi pe lângă asta poţi să citeşti şi realitatea, e acolo ca să te regăseşti în lumea trăirilor cotidiene. Aveai dreptate, până la urmă tot am descoperit ceva, m-am convins că e reală pagina şi are o parte din sufletul meu descris în ea.