Ce? Când? De ce? Nu mă brrrrrrrrrrrrruia. Eram pe net. Ser-viciu corect.
Din punctul meu de vedere, cred că nu existam. Poate doar unul dintre străbunici, frământând cărţi, cădelniţe, credinţe, să mă fi pre..văzut, ca Melchiade, dintre alchimii de gheaţă - tot veacul de singurătate...
în Conectivitate. Mă dau mult pe net (orice ar însemna asta). Navighez printre pagini, în cantităţi bulimice şi atemporale. Aleg să ştiu, aleg să accesez, beneficiez de liberta fără fire, am sentimente Send-imentate în Receive-date. Reacţionez la comments, mă las pusă la curenţi cu detalii despre apoca-lipse personale. Aleg, alerg, culeg, înţeleg, scanez, nu pricep. Naufragiez...
Îl cunosc din poze. Aşa ca şi pe radio, pe străbunicul îl sorb din auzite.
Sacralitatea ascunde multe unde. Actualitatea o pot accesa cu un fundal muzical. Te sorb din mişcări de mouse.
Bucureştiul este plin de fâşii de hârtie, anunţând trecerea timpului, schimbarea, existenţa istoriei, dar, indiscutabil, şi a forţei de colorare, de re-de-colora-re. Toate la puterea Radio.
Lumea este plină de pagini electronice fără miros. Cu atât mai bine pentru colaborarea dintre ecologie şi istorie. Doar că ele, paginile, s-au transformat în feţele gânditoare din camera cu pianina. Toate la puterea telecomunicaţiei.
Casa părinţilor mei, printre milioane de altele, păstrează şi ea hârtiile. Străbunicul surâdea, scria, învăţa. Avem încă hârtia cu naşterea, o avem şi pe cea cu căsătoria. Pe cea cu moartea... avem încă diplomele, certitudinile. Testamentul; e scris cursiv - de mână şi de gând. Familie, pace, bună înţelegere.
Încep să intru în paranoia imaginilor scrise pe care le accesez şi pe a căror val mă dau cu pluta de cristal. Variantele accesate acum sînt copii in vitro crescuţi într-un spaţiu conglomerat şi protejat cu latex. Simt că acum nu mai vor în incubator, nu mai vor la căldură. Îşi cer aventura promisă în pântecul de plastic non-reciclabil. Familia mea online numără vreo 200 de cunoscuţi cu multe necunoscute.
Nu ne păstrează nimeni... suntem unde mai mult decât existenţă şi ne-unde cursiv-dezlânate, fâl-fâl. Străbunicul era preot.
Oamenii ca simboluri, premoniţia radicalităţii deciziei de azi. Din păcate nu vă mai putem oferi opţiunea Delete. Tot ce aţi accesat până acum vă va rămâne pe retină. Toate corpurile atinse îţi vor lăsa câte o urmă pe degete. Aici fără săpun, doar lapte de soia şi spanac mixat. Te-ai lins pe buze de gusturile nepătrunse încă de civilizaţiile incaşe, dacice, kazace, nordice. Unde? Acolo, în spaţiul care îţi aparţine ca teritoriu statal, ai uitat de lucrurile spumoase, de laptele nepasteurizat de Ardeal. Bunică-mea face cele mai lipicioase plăcinte.
Alo, alo, aici Radio Bucureşti. Sigur.
Eşti naufragiat în browsing-ul personal. Naufragiat în bazinul Internetic, naufragiat pe pluta guvernanţilor care îţi sînt online aproape. Acum poţi alege şi opţiunea asta. Aş vrea să am avatarul profesorului de azi, viziunea profesorului de mâine, profitul profesorului cu salariul dublat. Atunci poate aş da Save la nişte minţi aprinse? Search: vieţile noastre ca pagini de net, accesabile, comentabile, retuşabile, modificabile.
De la infinitul vertical şi până la cercul simbol pentru nimic, sorbim încă o gură.
Azi mai pui un comment pe site-ul lui R, în două minute răspunzi la mailul lui F, în trei secunde deschizi fereastra lui S, o oră te hlizeşti la blogul lui H. Şi atunci să mă mir că nu mai ştiu cine peste cine se încalecă în capul plin de pagini conectate la O realitate.
Ne apropiem.... ne hertz-uim. Oficiem serviciul. Ne auzim.
Biciul ca viciu şi hertz-ul ca ser. Happy Diwali! Online tout va bien. Frica vine când totul începe să devină carne.
