Dar nu puteam ocoli feţele care se cer alese azi pentru viitorul lor de mâine după-masă-calorică. Ţine la tine, sau ţinta e pe tine. Printre rămăşiţele austro-ungare din cel mai frumos loc din lumea accesibilă, am regăsit secunda în formă de hamac de acum opt ani. Cu mai multă blazare însă.
Cu pensula arcuind linii, pescuiam liniştea pereţilor. Prin oraş era numai noapte. Poliţia îmi aducea aminte că sunt ilegal. Arta îmi şoptea că nu-s prima. Oamenii, trecând târziu, îmi aruncau ochiul lor. Prinzând sclipirea de nebunie-inconştienţă-infantilă reacţie, cuvântul ieşea mai departe din culoarea mea.
Fără pretenţii, fără aşteptări ieşite din momentul cu miros de sulf. Aceiaşi ţărani radioactivi, aceeaşi friabilitate, aceeaşi stare constantă de nimic nou pe frontul de est, sud-est, nord-est, care-vrei-tu-est.
Mai departe decât prima frază a unei cărţi, era labirintul cuNOSTRUthcut de
De
de
e..... wig
Visez cu oameni vestici care se dizolvă în băi turceşti, în acelaşi timp în care un imperiu capitalist se destramă. Nu ocolesc alegerile din State, la fel cum nu ştiu dacă să am vreo trăire legată de scoaterea vizelor de Australia. Vremuri grele? Posibile. Vrei să mă săruţi? Nu încă.
Spaţiul fusese necruţător cu feciorimea găurii din mintea mea; mă mângâiase lent şi, cântând Sirenă, între funiile corăbiei mele, mă lipise de punte, mă lipise de catarg, mă legase de veşnica mea teamă: să nu devin mai mult adevăr pentru alţii decât sunt de-a sensul.
Dezlânată linie în timpul cuvintelor, de la a fi Sophia şi până la FiloNUL... Fiului, FâS... tăceam.
Crezi că nimic nu te depăşeşte? Nici măcar faţa electorală cu ţinta şi cu mâna îndreptată spre tine în formă de pistol cu apă? Caşul îmi curge în rucsac, afumat de copii fără ambiţii, fără griji, fără zile de mâine luate pe credite pe 20 de ani. Peste opt ani. Acum opt ani. Eram în acelaşi loc, în aceeaşi poziţie, cu aceeaşi emoţie. De data asta însă mi s-a părut obositor să respir cu folos. Să trag aer în piept ca să-l sedimentez şi să-l stochez pentru vremurile cu măşti de gaze.
îmi părea că mă vălurisem bine. Cine să-mi mai ghicească rostul? cine să-mi dimineaţă fie ceas? privire regret ştergere alegere
departe ascundere
între.pătrund.ere
Dacă vine criza, am să gătesc mult orez cu curry şi cu alte mirodenii. De aceea, nu mă pot opri din cumpărat costume de baie pentru dimineţi subacvatice, schiuri pentru nopţi polare, corturi pentru seri deşertice, izolire pentru după-amiezi musonice. Poate că nu-mi mai vine să dau bani pe salate făcute de mâni obscure, de parcă m-ar fi interesat vreodată ce a gândit omul ăla când a pus sarea în bucate. Acum simt că a început să mă ia şi pe mine. Oare de câte ori trebuie să joc jocul ăsta ca să obţin cea mai bună bucată? Cea mai bună în ce, că avem o paletă foarte largă, numai pentru dumneavoastră: cea mai bună în aviaţie, în tehnici de respiraţie, în plimbări montane, în asigurări de trasee izolate, în citit cărţi rare, în scris scrisori obscure, în uitat la luna amară... Dar până să vă decideţi, ţineţi minte că omul se mai şi schimbă, mai ales când a crescut la adăpostul călduţ al laptelui cu miere. Şi mi se normal să vrea şi şarpele ăla să iasă din starea lui ingrată de copil al pământului. Da până când? Cu o condiţie: aici fără remuşcări de biserici de duminică. Deci, a venit momentul să ne negociem adevărul. Pe care parte a Lunii crezi că e mai întunecat? Dar a Pământului?
În magazinul Obor, există un raion cu obiecte decorative... cu uimire mă apropii de un raft şi văd o carte groasă, ediţie lux, lemn, legătură. Măreţ, cu litere aurite - sunt anunţată ce carte voi deschide: Hamlet. Shakespeare. Din ce în ce mai uimită de adevărul prezenţei lui Hamlet în colţul de lămpi, ghivece, flori de plastic şi lumânări parfumate, ridic cartea de pe raftul ei şi o deschid. Cu toată certitudinea de rigoare - Hamlet era doar o cutie goală... Adevărul câteodată nu se alege. Se fute cu timpul. |
