Hey Nostradamus (2003) - Ultima producţie Coupland (şi cea mai "matură"), Hey Nostradamus e o carte tulburătoare şi stranie despre religie, dragoste şi viaţă. Iată aici un site de promovare a romanului pe care mi-e teamă că-l veţi "gusta" din plin abia după ce veţi fi citit Hey Nostradamus. Unii sînt alarmaţi că evenimente precum masacrul de la Columbine (care a inspirat romanul lui Coupland) intră, prin profetul Generaţiei X, în cotidianul nord-american, alături de strip malls (centre comerciale dezolante în the middle of nowhere), McJobs (alt termen inventat de Coupland în Generation X: "A low pay, low prestige, low benefit, no-future job in the service sector. Frequently considered a satisfying career choice by people who never held one.") sau mobila Ikea "de unică folosinţă". Ca de fiecare dată, unii sînt vrăjiţi de roman, alţii nu-s convinşi. Dar toată lumea vorbeşte... Mai iconoclast şi nonconformist ca niciodată, cu Hey Nostradamus, Douglas Coupland mai face un pas către... manualul de literatură.* * *
Că tot veni vorba de manuale, să recapitulăm (ca la şcoala generală). Firul roşu (tot ca la şcoală), de fapt firele, care străbat romanele lui Coupland sînt (în ordinea numerelor de pe tricouri, cum zic comentatorii TV):
- simţul incredibil de acut al culturii pop(ulare) contemporane
- umorul (mai totdeauna trist)
- ironia (uneori incisivă)
- zicerile adînci (sau nu)
- uzul inteligent al coincidenţei - cînd tragică, cînd providenţială - în construcţia unor intrigi complexe
- răsturnările de situaţie spectaculoase (aici nu încape nici o îndoială - nici măcar Cristina, care se plictiseşte la filmele poliţiste, pentru că-şi dă seama who dunnit foarte curînd după generic, nu poate lăsa din mînă un Douglas Coupland...)
- efectul (răsuflat, ar spune unii) al povestirii cu repetiţie, din perspectiva mai multor personaje.
În fiecare roman al său, Coupland caută înţelesul vieţii. Nu rîdeţi. În ciuda ironiei sale, a tonului său familiar şi a aplecării sale către deriziune, Coupland ştie că viaţa are un sens. Dar şi că e puţin probabil c-o să-l afle.
De fiecare dată cînd citesc o carte de Coupland, mă scarpin în creştet şi mă întreb cum de nu s-a făcut încă un film după ea, dat fiind că (aproape) toate se citesc ca un scenariu de film. Adevărul e că s-au cumpărat drepturile de ecranizare pentru cel puţin trei din romanele sale, dar se pare că Hollywood-ul nu e încă gata pentru Generaţia X...
De-ar fi fost mai leneş la scris, Coupland ar fi fost un excelent copywriter, dat fiind că stăpîneşte de minune arta sloganului, cărţile sale abundînd de one-liners. Principala critică care i se aduce lui Coupland este că, preocupat fiind de aforismele sale, îşi conturează personajele cu insuficienţă profunzime. Acesta (precum şi lipsa personajelor negative) poate fi unul din motivele pentru care romanele n-au atras încă producătorii de film.
Personajele lui Coupland sînt oameni extrem de inteligenţi, dar supra-saturaţi de mass media, ironici, dar confuzi. Toţi provin din familii disfuncţionale. Coupland le numeşte "zero-kidney families", adică: "We all made this agreement once that if anybody else in the family needed a kidney it was going to be, 'Well, sorry, been nice knowing you.'" (Microserfs)
Douglas Coupland s-a impus prin talentul său de a surprinde subtilităţile istoriei culturale mai abitir decît mulţi alţi romancieri "serioşi". Nu-i mai puţin adevărat că multiplele sale referinţe la cultura pop pot fi confuze pentru un cititor străin - geografic ori temporal - de reperele generaţiei al cărei purtător de cuvînt a devenit Coupland. Iată un singur exemplu din Microserfs: comentariul unui personaj referitor la părinţii hipioţi a două programatoare culturiste şi ultra-bronzate: "All they wanted was a nice pair of folk-singing, shawl-knitting Leslie Van Houtens and Patricia Krenwinkels. Instead they got two lighter-complexioned Grace Jones replicants morphed together with a Malibu Barbie." Pentru a înţelege despre ce-i vorba, cititorul ar trebui să ştie că Van Houten şi Krenwinkel au fost două adepte ale lui Charles Manson (ştiţi care, celebrul ucigaş al lui Sharon Tate & co) şi că Grace Jones e o cîntareaţă disco, neagră şi extrem de bine făcută. Aşa sînt toate cărţile lui Coupland, pline de referinţe ironice, de spirit şi, nu în ultimul rînd, de energie. Nu v-aşteptaţi însă la o "călătorie de plăcere": poveştile lui Coupland nu pică întotdeauna uşor la stomac, pe motiv de morţi, supradoze, divorţuri, boli necruţătoare şi alte tragedii.
Un scriitor atît de original şi de c(o)uplat la tot ce-i modern şi la modă, nu putea să nu aibă şi un site extrem de cool... Unde se vede că, într-o lume multimedia, multidimensională, multi-orice, dl. Coupland este şi multi-talentat: pe lîngă scris, se preocupă şi de artele vizuale, şi-a făcut coperta ultimei cărţi, sculptează, creează mobilier şi instalaţii şi îşi împănează cărţile cu elemente vizuale care mai de care mai surprinzătoare & provocatoare.Coupland urăşte interviurile şi îşi promovează romanele prin canale unilaterale ("circulare" către criticii literari, postări pe Internet, sesiuni de lectură, etc.). Spre exemplu, aseară, a descins în Toronto unde a citit din Hey Nostradamus şi a dat autografe în cadrul unei serii care se cheamă... "This is Not a Reading Series". Deşi a trecut mai bine de un deceniu de la Generation X, Coupland continuă să articuleze ca nimeni altul neliniştile şi preocupările generaţiei sale, rămînînd tot timpul cu 10 minute înaintea vremurilor, pururi tînăr, înfăşurat (efectiv) în pixeli...
Toronto
25 septembrie 2003.