Scriu dintotdeauna

Scriu dintotdeauna. De când mă stiu. Mereu. Fără întrerupere. În toate limbile în care îmi este dat să gândesc.

Este o sete de aceeaşi natură cu aceea de a dansa. Sau de a desena. Adică de a trasa idei atât pe hăul negru al spaţiului cât şi pe foaia albă a poetului.

Îmi sunt amândouă, şi dansul şi scrisul - core-grafia! - plămădite la fel. Aparţin ambele aceleaşi substanţe. Aceleaşi nevoi.

Textele care "ies" din mine, care mă traversează aproape fără voia mea ca nişte simpli (dar cât de febrili) atomi de mişcare, aceste gânduri pe care le cristalizez în scris nu sunt, de fapt, altceva decât tot dansuri...

Neavând probabil o altă valoare decât cea a "nespusului". Şi poate tocmai de aceea ar putea fi, în mod paradoxal, mai degrabă texte "de spus", nu de citit.

Texte de dansat.

De aruncat în spaţiu şi în timp.

Dansuri care îmi trăiesc în minte. Cu care trăiesc. Entităţi dinamico-poetice care, ţâşnind din carnea nervoasă a inimii, se "coc" şi cresc în profunzimile alchimice ale rărunchilor pentru a-mi invada apoi "fără milă" corpul în exploziva sa totalitate.

Dansuri pe care le-am făcut, le fac şi cărora fără îndoială le voi "da vânt" în lume într-o bună zi, într-unul din momentele prielnice ale viitorului...