era foarte cald afară. Era încins şi înăuntru. Eu fierbeam în bulboanele clocotitoare ale ultimei perioade de examene. Cred că mă prindea apneea de final de liceu. Speram să iau. O disperată gură de aer.
dintr-o dată, în autocar se urcă o oarbă. am îngheţat.
şi a ieşit din prima. Ţinteam aiurea, ţineam morţiş să plec. Eram din nou lulea. În modul cel mai bizar, totul s-a legat perfect. Am obţinut acea notă maximă la bac. N-am luat viza. Deci am rămas. Îngheţată în soare. Mă topeam şi orbeam.
mi-amintesc când, altă dată, vâslele ne-au dus sub o fântână şi, cum apa cădea val şi picur, ne era a râs. şi, cum apa curgea mai repede la deal decât la vale, sorbeam şi noi din ea, mai repede la sete, mai leneş.
acum îmi amintesc un Chopin interpretat de zece, un timp record la alergat, o îmbrăţişare înainte de proba de oral, nişte date memorate în viteză. Vizual. Timpul se rostogolea. Lumea era o hartă mototolită. Îmi era sete de altundeva.
de pe prima treaptă a tramvaiului luat nevoie, am fulgerat. un orb cerşea.
un altul, în altă ţară, mi-aducea aminte de Bach şi de alte veleităţi personale-maria de cunoaştere, apropiere, educare. nu-mi mai vorbise niciodată. am tresărit.
în câteva dimineţi am avut senzaţia de treaptă. Cred că totul mi se părea o corvoadă. Nu-mi vorbeam niciodată. Nu autoeducare ci autoflagelare se numea. Aşteptam în tăcere o altă etapă. Fără acid stomacal.
Odată, cu părinţii de mână de seară, ne-am permis luxul unei sticle de suc ancorate în reţete de dependenţă. Pe acelaşi mal al lacului, de unde copilăria şi alte atingeri îmi destupă încă devenirea. Vaporul lângă care ne oprisem servea în plus muzică la formaţie de coveruri, măsuţe sub umbreluţe, mâncare pentru măseluţe.
De puţine ori am avut senzaţia că vreau să fiu luată de mână. Cred că aparenţele înşelau amarnic. Vânt musonic şi praf în ochi. Pe acelaşi mal, stăteam la rând cu lumea care dorea să se elibereze de valuri. Am trecut toate testele. Mai puţin unul. Cel oftalmo.
Timpul trecu.
cu totul.
Bordel vaporul se făcu.
Moment tăiat cu toporul.
AJUTAŢI-MĂ PE MINE CĂ SUNT ORB. DE CÂND MAMA M-A FĂCUT EU LUMINĂ N-AM VĂZUT.
într-o seară alergam. fusesem dimineaţă la spitalul de orbi. de ochi. fusesem şi la ambasadă şi hârtiile erau deja puse pe drumuri. mai înainte vorbele îmi aminteau că lunecasem aer. în alt devreme, terminasem cartea. sabat. cuvintele sunt aşa de mai mult decât suprafaţă; ştiu. sunt prea mică pentru obsesie.
într-o seară am făcut yoga într-un pod catolic. ambasada se arăta mult mai aspră. hârtiile storceau din cont, drumurile scoteau viruşi din tine, mintea începea să-şi facă de cap. mă întrebam dacă îmi mai aminteam cu adevărat de ceva. testul oftalmo mi-a ieşit fără un ochi. succesiunea de imagini de testare era subliminala refuzare. băteam la o uşă care se dilata. la fel şi pupila. câteodată preferi orbirea. mă ţinea clanţa?
alergam şi, în drumul meu,
vaporul era zdrenţe.
m-am oprit la jumătatea deschiderii oculare.
cred că încă nu vroiam să ştiu urmareea.
