07.06.2009
Orizontul nebun se învârte pe undeva prin mine
O veveriţă alergând prin mereu aceeaşi roată
Lumina zilei ca peştele prin apa nopţii înoată
Cerul mi-e rece şi îmi zumzăie de constelaţii străine

Acelaşi verde intens cu o aceeaşi energie întunecată
Acelaşi sânge de iarbă, imaterial, mi se scurge prin vine
Copacii au aceeaşi înstrăinată privire
Ca şi cei din cartea pe raftul copilăriei uitată

Şi aici aruncătura de băţ, dintre cer şi pământ mă îmbată
Numai că soarele atârnă ca mierea furată dintr-un stup de albine
Iar norii-mi plutesc printre creieri, între mai rău şi mai bine

Mă simt şi uşor şi greu, ba Cineva, ba Oricine
Aşa, orbecăind prin memoria unui continent de vată
Alb ca, pe hartă, un pământ pe care nu-l voi şti niciodată

*

L'horizon fou tournoie quelque part en moi
Comme l'écureuil courant toujours dans la même roue
Tel un poisson, dans l'eau de mes nuits, nage la lumière du jour
Le ciel, ronronnant de constellations étrangères, m'est froid

La même obscure énergie d'un même vert si intense
Le même sang d'herbe coule, immatériel, dans mes veines
Les arbres ont le même regard hautain, exogène
Que ceux du livre oublié, sur l'étagère de l'enfance

Je m'enivre de voir, ici aussi, le ciel à un même jet de pierre de la terre
Mais les nuages flottent, entre le mieux et le pire, dans ma cervelle
Et le soleil, comme du miel volé dans une ruche, au-dessus de ma tête, pend

Je me sens à la fois Quelqun et Personne, lourd et léger
Titubant à travers la mémoire en cotton d'un continent
Blanc comme, sur la carte, une terre que jamais je ne connaîtrai

0 comentarii

Publicitate

Sus