Închei astăzi ceea ce a devenit trilogia despre cîteva din locurile mele favorite din Toronto. În celălalt capăt al străzii noastre faţă de Distilerie şade mîndră o ditamai hala din cărămidă: St. Lawrence Market. O clădire veche, solidă, dacă nu frumoasă, în orice caz bine întreţinută unde ne facem piaţa în fiecare weekend. Pînă aici nimic deosebit... Atîta doar că St. Lawrence Market - una din cele (doar) două pieţe din Toronto - a devenit o curiozitate pentru America de Nord, fiind unul din principalele obiective turistice ale oraşului. Dimineţile de vară îmi aduc aminte de copilăria petrecută în Braşov, cînd îi bombăneam pe turiştii care mişunau prin centru şi care ne... "luau aerul".Piaţa a împlinit acum cîteva zile 200 de ani. Ceea ce nu e puţin lucru într-o ţară - aşa cum mai spuneam - cu insuficientă istorie (nu multă lume ştie, dar actualul steag al Canadei datează doar din 1965) dar cu multă, foarte multă, geografie. Din noiembrie 1803, St. Lawrence Market n-a fost doar un punct de reper pentru comercianţi, ci a adăpostit şi cea dintîi primărie a Torontoului (o clădire mai mică încorporată acum în hala cea mare a pieţei), biroul şambelanului municipal, o secţie de poliţie, chiar şi o închisoare.
În piaţa St. Lawrence converg multe din culturile lumii ce s-au întîlnit aici, pe malul lacului Ontario. St. Lawrence Market nu reflectă atît de fidel şi de politically correct ghiveciul multicultural mai recent precum piaţa Kensington (unde găseşti mai bine reprezentate comunităţi precum cea caribeană, indiană, chineză sau coreeană), fiind mai curînd o viziune a trecutului agricol al Torontolui.
Pelerinajul nostru de sîmbătă dimineaţă nu ocoleşte mai niciodată:
* mezelarii italieni, cu gură mare şi tot felul de bunătăţi pentru iubitorii de carne în toate formele de agregare, de la nobilul prosciutto la purcei întregi. Noi îi preferăm pe nemţii de vis-a-vis, cu afumături de tot felul şi jumări, unde ne serveşte un domn român cu un puternic accent ardelenesc.
* magazinele de brînzeturi şi alte delicatese, unde poţi să faci ocolul lumii în 80 de... brînze, din Portugalia pînă în Australia şi din Anglia pînă în Chile, dar şi cu telemea ca la mama acasă...
* patiserul portughez (unde-şi linge Cristina degetele de pe tartele cu crema "de cremşnit")
* standul de cafea unde la unele sortimente kilogramul costă cam tot pe-acolo ca şi heroina...
* Oleg, distribuitorul rus de miere neozeelandeză, care nu te lăsă pînă nu încerci cîteva sortimente din plante nemaivăzute (Kamahi, Rata, Tawari, Manuka şi alţi scaieţi, tufişuri & arbuşti...)
* Sausage King - numele spune totul...
* acvariile de unde se uită la tine tot felul de peşti sau păturile de gheaţă pe care stau tolănite alte creaturi ale adîncurilor
* magazinele diverselor ferme cu legume / fructe unde vînzătorii se întrec în a-şi lauda marfa - fructe exotice sau legume "banale" - în gura mare: "Everything Halfa Price!!!" versus "Two for Five Dollah!!!"
* standul cu peste 50 de sortimente din "cel mai bun muştar din lume" (părerea mea...) la care i-am convertit deja pe cîţiva prieteni. Muştar cu vin de Bordeaux? Cu oţet balsamic, smochine şi curmale?! Cu mentă??!!
* ...şi, dacă te ajunge foamea (sau dacă te lucrează poftele, după caz), slavă Domnului pentru sandvişul cu vinete pane de la "italieni", pacheţelele de vară de la "chineji", pita cu gyros de la "greci", sandvişul cu pui Churrasco de la "portugheji", sushi-ul la "japoneji" - aţi înţeles de pe-acuma... Pe de altă parte, fiecare vînzător te îmbie să-i guşti marfa; aşa că dacă îţi organizezi bine traseul, ajungi acasă sătul.
Peste drum e o altă hală, unde în fiecare sîmbătă la 5 dimineaţa vin fermierii să-şi vîndă bunătăţile: legume şi fructe 100% organice, mizilicuri şi dulciuri "de casă". Lumea vine cu noaptea-n cap de la mari distanţe - noi ajungem mai spre după amiază, după ce-am făcut ochi, fermierii se pregătesc de plecare iar preţurile scad simţitor.
La întoarcerea spre casă adăstăm să-i ascultam pe diverşii muzicanţi care-şi fac sălaşul în fata pieţei, unii în combinaţii interesante (ce ziceţi de un big band incaş sau un duet tam-tam + cimpoi?) sau să ne zgîim la tarabele meşteşugarilor care încearcă să-ţi vîndă un şal de paşmina (hm, o fi, n-o fi?...) sau să-ţi caligrafieze numele în caractere chinezeşti.
Dar nici un drum la piaţă nu-i complet fără cafeaua, ziarul & bîrfa de rigoare la Lettieri, cafeneaua italiană cu terasă, arome îmbietoare, jazzuri fine şi chelneri "chipeşi", conform Cristinei, care a devenit o obişnuită de cînd unul dintre ei a întîmpinat-o cu "Ciao bella!".
(Toronto, 9 noiembrie 2003)