Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Cum să...

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dans de stradă - Cum să te lupţi cu timpul şi să ieşi cu capul sus


Sintia Radu

12.01.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dana privea spre scenă, spre locul în care, rând pe rând, fiecare trupă strigată îşi ridica premiul şi mulţumea. O lumină verde îi reflecta chipul obosit în geamul mare, pătat de amprente, ce separa gradena concurenţilor de ringul de dans şi de scena din capăt. Craioveanca de 17 ani îi scruta cu privirea pe liceenii ce se mişcau haotic. Coafura franţuzească îi încadra pomeţii rotunzi, ochii de culoarea algelor uitate pe fundul lacului şi buzele groase ca două plăpumioare ce adăposteau un şirag de dinţi mari. Purta rochiţă de păpuşă, un dres lucios ce îi contura picioarele zvelte, şoseţele albe şi adidaşi Superstar. Corsetul din in vişiniu îi strângea bustul generos, iar volanele rochiţei lăsau să se ghicească şoldurile înguste.

Era şapte seara, iar clubul Maxx înţesat de lume care dansa. Pe podea zăceau mucuri de ţigară, cutii de suc, pliante şi şervetele cu urme de paşi, rupte sau mototolite. În boxe se auzea We are the champions, my friend, cântec repetat obsesiv de fiecare dată când trupele premiate păşeau pe scenă. Dana stătea pe geamantanul negru cu cerculeţe albe care o însoţise în toate călătoriile. În spate, colegii ei Tinel, Didi şi Nadina făceau pronosticuri, cocoţaţi pe grămăjoarele de haine de pe canapea. Aveau să înnopteze toţi patru într-o cameră de cămin din Bucureşti. Râzând, glumind şi sărbătorind participarea la primul lor concurs naţional de dans, Cupa Liceelor la Streetdance.

Dana şi cei trei prieteni încheiaseră concursul. Tinel, Didi şi Nadina îi convinseseră pe organizatori ca trupa lor să intre ultima în scenă pentru că Dana întârzia. Avusese de dimineaţă olimpiada la geografie faza pe judeţ şi prea puţin timp pentru a ajunge din sala de examen din Craiova pe scena din Maxx. Dana s-a pregătit pentru olimpiadă luni în şir pentru că nu voia să rateze calificarea la naţională. Învăţase formaţiuni vegetale, clime, relief şi toate cele 200 de capitale de pe Glob. Îşi petrecuse zile-ntregi înconjurată de cărţi în patul mare din camera cu pereţi roz, în care nu găseşti o hartă. Toate sunt în mintea ei.

Dana a copilărit la bunicii din partea tatălui, la Coşoveni, un sat de la periferia Craiovei unde solurile brune se împletesc cu porţiuni de iarbă deasă ca dungile unei pături groase de lână. La grădiniţa din sat, nu mai avea concurenţă. Ştia toate rolurile copiilor din scenetele de la serbări, iar "statutul de conducător" şi-l pecetluise în urma unei confruntări cu un puşti, coleg cu ea. "Mi-a furat unu' ghiozdănelul meu mov cu dinozauri galbeni şi m-a învăţat tata să dau cu pumnii", povesteşte Dana.

La îndemnul educatoarei, care îi avertizase pe părinţi că e păcat ca Dana să îşi piardă vremea la Coşoveni, mama a adus-o la Craiova. Clasa întâi tot la oraş a început-o. Tatăl a emigrat la Londra în căutarea unui trai mai bun, iar Dana şi mama ei se plimbau din gazdă-n gazdă la oraş. Fata nu era obişnuită cu regulile stricte de la şcoală. Cu mamaie, făcea toată ziua ce avea chef. În clasa întâi, învăţătoarea "a umilit-o" pentru că nu a ştiut lecţia, iar de atunci s-a pus serios pe învăţat. "I-am arătat io cine e muierea!", îşi aminteşte fata, chicotind. Mama o mai ajuta la bastonaşe şi îi mai rupea câte o pagină când le picta dezordonat. "Acum scrie tu! Tu ai rupt foaia!", o mustra Dana.

După doi ani de muncit printre străini, tatăl a trimis bani pentru ca cele două să cumpere un apartament cu două camere în nord-estul Craiovei. Dana s-a mutat la o şcoală mai aproape de casă, la care a mers doar un semestru. Copiii de aici erau mai slab pregătiţi şi învăţau în clasa a treia ce ea ştia deja dintr-a doua. S-a mutat înapoi la prima şcoală şi a muncit din nou, să recupereze ceea ce pierduse.

Relaţia Danei cu geografia a prins contur în clasa a 5-a, când doamna Răducu i-a dat un 7 la lecţia Mersul alizeelor. Confundase alizeele cu musonii. Acum îţi va spune serioasă că "musonul din India e doar o denumire locală, fiind de fapt tot un alizeu deviat de curenţi Jetstream aflaţi la limita dintre stratosferă şi troposferă". Ca să-şi repare media cu 5 note de 10, a trebuit să înveţe din scoarţă-n scoarţă manualul mov, ce zace acum jerpelit şi ciopârţit de foarfece pe primul raft al bibliotecii din sufragerie.

Au urmat olimpiade şi concursuri cărora Dana le-a pierdut numărul. În liceu, s-a calificat de două ori la naţionala de geografie: odată la Baia Mare, cealaltă la Buzău. La fiecare a luat menţiune. Acum speră să răzbune rezultatele trecute.

Tot din copilărie o însoţeşte şi pasiunea pentru dans şi gimnastică. Îi poţi remarca mobilitatea când execută paşii complicaţi pe care i-i arată dansatori mai experimentaţi. De mică făcea cumpene, roata sau şpagatul. La 7 ani, a rugat-o pe mama să o trimită la şcoala la Deva, pentru a învăţa gimnastică de la profesionişti. Mama a refuzat-o pe motiv că "numai moldovenii care n-au bani să-şi ţină copiii acasă îi trimit acolo". La 11 ani, îi imita pe Nelly, P. Diddy şi pe dansatoarele din videoclipul Shake Ya Tailfeather, balansându-şi trupul şi braţele în ritm de hip-hop în timp ce se pregătea să plece la şcoală. Îi era ruşine să o vadă mama, aşa că repeta când ea dormea. În clasa a noua, l-a cunoscut pe Tinel, un băiat blond, uscăţiv, cu o mare dexteritate în mişcări. Au fost împreună la petrecerea de Revelion, unde Tinel era singurul care dansa. El i-a dat curaj şi i-a arătat partea distractivă a dansului. De atunci, sunt sufletul oricărei petreceri.

Dana şi Tinel şi-au dorit să participe la concursuri şi să arate şi celorlalţi cât de mult iubesc dansul. Pentru asta aveau nevoie de o trupă, aşa că au chemat să li se alăture două fete din liceu: Nadina, care cocheta demult cu ideea competiţiilor, şi Didi, colega de bancă a Danei care studia dansul modern de la 2 ani.

La concursul de la Bucureşti, pe Dana au adus-o mama şi prietenul Matei. Fata s-a îmbrăcat şi s-a machiat pe drum, în timp ce Matei gonea cu Matizul crem pe autostradă. Uitase de regulile de circulaţie şi înjura puternic de fiecare dată când dădea peste ceva ce-i stătea în cale. Tinel i-a scris Danei 40 de mesaje şi a sunat-o de nouă ori.

Dana nu e străină de zilele prea încărcate. O vei găsi colindând Craiova de la un capăt la altul, alergând de la cursurile de jurnalism, la cele de dans, la liceu sau la concursuri de tot felul. Prietenii râd de ea pentru că uneori îşi petrece vacanţele dormind. Nu vrea să mai audă telefonul sunând şi nu vrea să mai ştie de teme. Vrea doar să stea în pat, să se uite la desene şi să doarmă. Nici emoţii nu mai are. E obişnuită cu stresul competiţiilor pentru că, an de an, participă la şcoală la zeci de concursuri de tot felul. Ştie cum e ca toate perechile de ochi din încăpere să fie aţintite spre ea, iar dacă cineva o ignoră, are grijă să îi atragă atenţia.

Cu patru luni înaintea concursului de la Bucureşti, Dana, Tinel, Didi şi Nadina câştigaseră cupa judeţeană. În Dolj nu mai aveau rival. Mişcările de dans şi le organizaseră singuri, studiind clipurile de pe internet ale dansatorilor profesionişti. Le repetau apoi în sala de clasă, în pauze sau după ore. În Capitală, reprezentaseră cu mândrie liceul "Fraţii Buzeşti", deşi nu avuseseră susţinători în public. Colegii nu le făcuseră galerie pentru că dansul nu are mare importanţă pentru ei. Nici profesorii nu se implică. Trupa nu a avut coregraf pentru că niciun profesor de sport din liceu nu a vrut să-i antreneze.

Pe scenă, Dana şi Didi interpretau rolul păpuşilor mânuite prin sfori invizibile de păpuşarii Tinel şi Nadina, îmbrăcaţi în pantaloni pepiţi, tricou roşu şi cămaşă neagră. Paşii curgeau rând pe rând, împletiţi cu unduirile de braţe şi rotirile de trunchi. Pe ritmul îndrăcit, Dana-şi dezvelea din când în când perechea de boxeri negri care exalta privitorii, iar volanele rochiţei se agitau odată cu ea. Didi flirta mereu cu publicul, în timp ce Dana privea doar în jos. Nu îi place să se uite în ochii celor din public. Nu îi place nici să le zâmbească pentru că nu îi place zâmbetul ei. Când era mică, a căzut cu faţa pe ciment, la ţară. A urmat o infecţie gravă la gingie şi săptămâni întregi de vizite la medici stomatologi din Craiova, care îi spuneau că totul e în regulă. În ciuda asigurărilor, Dana era mereu palidă, leşina la şcoală şi nu mai vedea bine. La îndemnul unei colege de serviciu, mama a adus-o la Bucureşti, la un cabinet american de pe strada Varşovia, numărul 4. O despărţeau doar două săptămâni de septicemia ce i-ar fi putut provoca moartea. Timp de doi ani, mama a dus-o la Bucureşti. S-a vindecat, dar danturii puţin dezordonate i-a rămas o tentă uşor gălbuie ce aminteşte de culoarea unei proteze.

În timpul dansului, Dana se străduise să respecte coregrafia, deşi colegele o încurcau. Didi nu se sincroniza cu ea, iar Nadina nu ţinea pasul cu Tinel. Spre sfârşit, şi Dana a ezitat. Crezuse că Tinel ştia mai bine coregrafia şi l-a urmat. S-a înşelat. Amândoi s-au încurcat şi au ieşit din sincron. Tinel se străduise să nu piardă publicul şi le zâmbea complice tinerilor din sală în timp ce simula un cântec la pian pe şoldurile colegelor aplecate în faţa lui.

Juriul le-a apreciat energia şi atitudinea, nu şi lipsa de sincronizare. Dana ştia oricum că nu putea ieşi perfect. Didi nu era atât de bună la street dance, Nadina învăţase coregrafia în ultima săptămână, iar Tinel schimbase prea des melodiile şi paşii. Cei patru nici nu se întâlniseră la repetiţii, pentru că Dana învăţa la geografie.

Acum Dana aştepta. Aştepta privind spre scenă. Curând, aveau să anunţe şi învingătorii concursului. Galeriile scandau numele trupelor strigate în ordinea crescătoare a punctelor obţinute. Pe primele trei locuri de la coadă ieşiseră Buzău, Bucureşti şi Cluj. Liceeni-şi ridicaseră premiul şi mulţumiseră. În ropote de aplauze ce veneau dinspre ring, Dana, Tinel, Didi şi Nadina părăsiseră gradena concurenţilor. Cei patru prieteni se aşezaseră lângă bar, unde Tinel cocheta cu o cola.
"Locul 9: Galati - Liceul Alexandru I. Cuza"

Dacă ar mai fi avut o săptămână, cei patru prieteni ar fi repetat la şcoală. Dana le-ar fi urmărit mişcările şi le-ar fi corectat paşii. Nadina ar fi învăţat coregrafia şi s-ar fi sincronizat cu Tinel, iar Didi ar fi ţinut ritmul cu Dana. Încă o săptămână şi ar fi fost mai siguri pe ei.
"Locul 8: Bucureşti..."

Danei-i bubuia inima atât de tare încât pieptul i se zbătea odată cu ea. Parcă toată sala o privea. Parcă toată lumea ştia că ar fi putut da mai mult. Voia doar să scape mai repede de acolo, să plece. Îi era foame. Mâncase doar o banană, şi aia de gura mamei.
"Locul 7..."

Se ruga să nu îi dezamăgească pe cei care îşi puseseră speranţele în ei, pe organizatorii craioveni care stăteau cu sufletul la gură, care îi ajutaseră şi care se mândreau cu ei. Pe acordurile muzicii, vocea a dat verdictul:
"Locul 6, Dolj, Colegiul Fraţii Buzeşti". Cei patru prieteni s-au strâns în braţe.

Noaptea şi-au petrecut-o la Bucureşti. Şi-au râs. Eşecul de la Cupă era un început. La primul lor concurs naţional de dans, singuri, fără coregraf, Dana, Didi, Tinel şi Nadina întrecuseră şase trupe din tot atâtea licee. Curând, Dana avea să afle că soarta nu i-a surâs nici la olimpiadă. Luase 8.80 şi locul doi pe judeţ. Pierduse calificarea la naţională.

Dana nu e tristă. Se visează deja la King's College din Londra unde speră ca, peste un an, să studieze geografia mediului şi urbanism. În timpul liber, ar dansa în cluburi alături de negrii pe care îi vede pe MTV şi ar învăţa noi figuri şi paşi întortocheaţi.

Uneori, se gândeşte că i-ar plăcea să fie profesoară de geografie. Acasă. În România. Să ajute alţi copii pasionaţi aşa cum profesoarele din "Fraţii Buzeşti" au ajutat-o pe ea la olimpiade şi concursuri. Ochii verzi îi sclipesc poznaş, iar un gând hilar îi goneşte prin minte. "Aş face genocid". Şi râde.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer