La Cărtureşti, birjar!

Citesc pe pliant:

"Sunt lucruri care îţi fac viaţa mai simplă. Sunt lucruri care îţi fac viaţa mai frumoasă. Este extrem de plăcut să pui hainele într-o maşină de spălat şi să le scoţi curate şi uscate peste o oră (între timp poţi să citeşti o carte); să ai un telefon care să-ţi permită să poţi să suni sau să fii sunat aproape oriunde te-ai afla; să ajungi acasă obosit şi înfometat, să desfaci un plic şi peste zece minute să mănânci o supă gata preparată; să utilizezi un aspirator mai performant şi în jumătate de oră să termini curăţenia... Acestea sunt lucruri care îţi fac viaţa mai simplă.

Sunt cărţi care îţi schimbă viaţa. Sunt poezii care te înfioară. Sunt romane pe care, vrăjit, le reciteşti o dată la trei-patru ani şi, descoperind noi şi noi sensuri, înţelegi că fără acestea viaţa ta ar fi mai săracă, mai tristă, mai searbădă. Sunt cântece pe care e de ajuns să le auzi şi să te simţi transportat într-o vară de care ştii doar tu... Sunt seri ploioase de toamnă când trebuie să stai în fotoliu, să bei un ceai bun şi să citeşti o carte uşor tristă şi cu final fericit. Acestea sunt lucruri care îţi fac viaţa mai frumoasă.

Lucrurile care îţi fac viaţa mai simplă pot fi cumpărate din hale imense în care, ca nişte soldaţi, stau pe rafturi PRODUSE. Care seamănă unul cu altul. Care pot fi înlocuite dacă se strică. Care diferă prin coduri: frigiderul GVT 146-6 care este cu 15 litri mai mare decât modelul GVM 177-6. Care au nevoie de lumina rece de neon ca să-şi pună în valoare calităţile. Dar care nu au nevoie de nici un respect pentru că, atunci când se strică, atunci când nu mai dau randament, pot fi înlocuite cu (NEW) ultimul model apărut, mai nou, mai performant, mai... Lucrurile care îţi fac viaţa mai simplă nu au nevoie de respect. Pentru că, dacă te ataşezi de ele, lucrurile care îţi fac viaţa mai simplă încep să-ţi facă viaţa mai complicată şi atunci nu mai au nici un sens.

Lucrurile care îţi fac viaţa mai frumoasă nu pot fi vândute la măsură: "avem trei metri de tristeţe şi opt metri de aventură şi mai încolo 7 de istorie"; "avem doar cel mai nou album al lui (...) pentru că dragostea despre care cânta în cele de până acum nu se mai poartă"; "avem randament la poveştile de dragoste". Lucrurile care îţi fac viaţa mai frumosaă îţi aparţin şi te reprezintă. Sunt ale tale şi ai vrea să le împărtăşeşti cu toată lumea (şi eşti convins că dacă ai reuşi, şi lumea ar fi un pic mai frumoasă). Şi în mod cert respecţi lucrurile care îţi fac viaţa mai frumoasă. Şi în mod cert, când nu regăseşti în jur respectul care li se datorează, te întristezi.

Şi pentru că trebuia să existe şi un loc în care lucrurile care îţi fac viaţa mai frumoasă să fie respectate noi am făcut LIBRĂRIA CĂRTUREŞTI.

Într-o casă veche, de familie bună, probabil singura casă de pe bulevardul Magheru, s-a deschis noul Cărtureşti, un proiect cultural care reuneşte în acelaşi spaţiu o librărie, o ?muzicanterie?, o ceainărie, un spaţiu de expoziţii, dezbateri, evenimente şi întâlniri.

"Carte, ceaiuri, muzică, dichis"... scrie mare pe o pânză întinsă pe faţada casei.

Acest din urmă cuvânt: "dichis", m-a întors din drum. Mi-a prins privirea şi m-a făcut să urc cele câteva trepte ale Casei Sturdza - pierdută printre blocuri interbelice şi cinematografe. Ce altă destinaţie ar fi putut căpăta o fostă casă boierească, dacă nu exact aceasta de "muzicanterie"- bizar cuvânt, l-am căutat în dicţionar şi nu e, semn că pe aici se inventează, ceea ce e un lucru bun.

Aşadar, spun ei în pliantul pe care vi l-am reprodus mai sus, sunt lucruri care îţi fac viaţa mai frumoasă. E drept. Doar că nu toate sunt lucruri: unele sunt arome, altele sunt culori, uneori n-au consistenţă, sunt doar umbre şi luciri, amintiri despre cum a fost şi bănuieli despre cum ar fi. De ce merită să urci acele câteva trepte? Pentru că aici, în câteva camere, au adunat între coperţi de cărţi păduri întregi de cuvinte despre parfumuri, bijuterii, gusturi, spaţii, armonii de culori, iscodiri ale minţii, poveşti întâmplate sau doar închipuite, imagini cu locuri şi oameni, obiecte şi fiinţe vii, poveştile pe care le citeau bunicii, cele pe care noi le citim azi copiilor din generaţia lui Harry Potter şi nu în ultimul rând, muzica lumii.

În casa asta, camerele sunt mai mult goale. Pereţii lor însă deţin bogăţiile lumii noi şi cu puţin noroc, cu puţină imaginaţie, în jurul oricăreia dintre acestea poţi ţese o poveste. Iată, o scară care aparent nu duce nicăieri - e doar un pretext să urci puţin către rafturile cu albume de artă, arhitectură, grădinărit, cuisine şi alte mofturi.

La ferestre, lăzi de zestre. Mă închipui cu o carte în mână, ghemuită lângă pervaz, ca să am sub ochi şi ploaia sau ninsoarea care curge din cer şi lumina felinarului de pe stradă şi brusc îmi doresc din tot sufletul să aud de undeva din depărtare zgomotele unei trăsuri, sunetul potcoavei lovind piatra cubică de pe strada principală a oraşului. În altă cameră: cutii cu ceaiuri felurite, filtre de hârtie şi cleştişori argintaţi şi iată, în curând o pendulă din alte timpuri va bate cinci ceasuri, e vreme pentru five o?clock tea, în Bucureştiul anilor 30.

În camera cu muzică mă aştept oricând să văd un trio formidabil: Eliades Ochoa, Compay Segundo, Ibrahim Ferrer: trei bătrânei stafidiţi, îmbrăcaţi în veste dungate, cu mânecile suflecate, cu pălăria trasă pe ochi şi pantaloni călcaţi la dungă, îmbrăţişându-şi chitara ca pe iubită, şi cântând aşa, cu voci aproape sparte, despre gardenii şi porumbiţe albe, de dragoste şi de durere, de vremea când erau tineri şi lumea era un fleac. Şi la un moment dat, din altă cameră ar apărea un alt stafidit, la fel de fercheş, conducând până în mijlocul camerei, în paşi de tango, o dansatoare cu umerii goi şi părul strâns în coc, mai înaltă cu două capete decât el, solidă, dar uşor de învârtit pe parchetul lucios. Şi ca să-mi fie visul complet, după dansul ireal, o divă cu tălpile goale ar cânta despre o casă în cer, şi o grădină la mare, despre timp şi despre linişte, despre stele şi ape, până când aş auzi valurile spărgându-se de soba înaltă din colţul camerei.

Pe oricare dintre uşi poate intra Fred Vasilescu. Din oricare cameră poate răsări Doamna T. Pe oricare dintre ferestre poate intra Dan Deleanu. Pe scara din camera din spate poate oricând să coboare Pascalopol, cu o nouă pereche de mânuşi de dantelă pentru Otilia. Casa asta foşneşte de fantome literare, umbre ale personajelor din romane şi dacă ciuliţi urechea se aude de undeva un saxofon, un singur instrument capabil să umple de sunete toate camerele.

În camera pe care au transformat-o în ceainărie, sunt multe scaune, desperecheate, pentru că vedeţi, frumoşii acestui timp, înţelepţii şi cei ce sunt în mare modă au împrumutat acestei case bântuite de fantome literare, scaunele lor de lucru. Şi oricine am fi, eu sau tu, sau ea, sau el, putem intra aici, putem sta pe scaunul lui Pleşu spre exemplu, sau pe cel al lui Neagu Djuvara, ori poate pe cel al Adei Milea, putem cere o ceaşcă de ceai din Indii şi putem răsfoi liniştiţi un album cu pagini lucioase.

Luna asta, noi, bucureştenii vom avea parte de după-amieze al căror întuneric va fi spart de luminile ce prevestesc Crăciunul. Intraţi la Cărtureşti. Descoperiţi dichisurile. O să vă placă.