În primul rînd, fericirea nu se caută, se găseşte. În al doilea rînd, nu căutarea generează fericirea, ci găsirea ei. În al treilea rînd, şi mai pe şleau, nu pot exprima în această dimineaţă de 10 aprilie 2010 vreun motiv satisfăcător pentru care pe 13 aprilie 2010 am avion către Londra pentru ca pe 16 să planăm înspre Lima. Aş putea invoca o oarecare pregătire: cartea On a roulé sur la Terre, jurnalul a doi francezi, Sylvain Tesson şi Alexandre Poussin, care pornesc într-o călătorie în jurul lumii cu bicicletele şi cu mai puţin de o mie de euro în buzunare, toţi oamenii pe care i-am întîlnit în decursul ultimului an de căutări mai mult sau mai puţin frenetice pentru găsirea mai mult a unei direcţii decît a unei forme a fericirii.
Era să fie Mauritius, era să fie Franţa, Maroc, Spania, Nepal, India, era să fie ieşirea dintr-un sistem şi intrarea în altul, era să fie apartamentul meu, un templu al propriului ego, încrustat în fiecare colţişor cu mici cadre din fericiri pierdute, amintiri ale unor fericiri pasagere, proiecţii ale unor fericiri viitoare, era să fie stagnarea într-un loc şi găsirea unui sens în afara pendulărilor, era să fie liniştea şi tăcerea gîndurilor, era să fie exuberanţa unui etern început, era să fie ideea de pasaj înspre alt nivel al percepţiei, şi aşa mai departe. Ei bine, această căutare se materializează acum printr-un început al unei călătorii de un an. Şi nu este departe de adevăr conceptul de clişeu: călătorie, iniţiere, schimbare, metamorfoză, dinamică, adrenalină, explorare...
Exploration... well, I look at myself as a beginning of an exploration... What the stars look like... you don't know what you're running to in an exploration... îmi cînta în cap Karminsky Experience în ultima tură în Nepal. Atunci îmi explodase o idee în cap şi acea idee prinsese conotaţii mitice... se numea Annapourna Trek, după care nu mai era în plan să existe nimic. Ştiam că odată realizată tura, nimic nu va mai conta ca viitor. Viitorul nu mai exista. Realitatea însemna un circuit în Himalaya. Dar ca printr-o eroare de sistem, viaţa nu s-a oprit după Annapourna. Şi prima replică era: următorul tur va fi în Peru. Şi cam asta se va întîmpla acum. Semnalul din viitor a fost receptat. De la Buddha la Inca.
Totuşi... Adolescenţa trecută a mai diminuat excitaţia de a explora. Poate că deja găsisem. Poate că deja eram acolo. Poate nu. Oscilaţia tentaţiilor sau oscilaţia linişte-agitaţie conturau un nou pasaj. Un nou drum se întindea ca un covor persan peste o lume incandescentă. În acest sens, sau pus şi simplu în sens, tensiunea din vene îmi spunea să mă pregătesc pentru un alt nivel al călătoriei. Planul e clar. Paşii erau confuzi. Plec de acasă pentru un an şi văd a doua oară Touching the Void unde personajul accidentat spune: At desperate moments, you need to take decisions, any kind of decisions, even if they're bad decisions. În consecinţă, decizia mă ia pe sus. Din acest punct pînă la următorul vor fi mii de kilometri şi multe ore de zbor. On va roulé sur la Terre. Doamnelor şi domnilor, lumea se deschide. Ca o Alice în Ţara Minunilor 3D, te iau cu mine. Pe curînd.