Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Post-it

Bravo!


Maria Andrieş

20.04.2010
Gazeta Sporturilor, aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Oltchim ne-a arătat că putem fi şi altfel în sport.

Oltchim şi Gyor au valori atît de apropiate, încît învingătoarea putea fi decisă la fel de just printr-o numărătoare de copii. Dar ar fi lipsit spectacolul, lupta pe jumătate de secundă şi pe sfert de centimetru, la care a aplaudat Hagi. Şi care te face să regreţi că nu ai decît doi pumni de ţinut.

La fel ca în tur, meciul a semănat destul de mult cu o sesiune de lovituri de la 11 metri. Doar că de data asta n-au apărut faimoasele căderi de moral sau tradiţionala teamă de victorie, după ce Oltchimul s-a desprins în sfîrşit pe tabelă. Trebuie să ne întoarcem mult în timp, să mai găsim un meci în care ai noştri sau ale noastre au dansat pe firul întins fără să se clatine.

E doar unul din lucrurile pentru care le putem mulţumi fetelor de la Oltchim: au dus sportul românesc un pas mai departe de fatalismele străvechi. L-au ridicat în zona în care nu se mai aud nici rugăciunile, nici înjurăturile, doar zumzetul omenesc al vuvuzelelor.

Avem nevoie de astfel de exerciţii de fascinaţie, ca să învăţăm să ne bucurăm de sport, fără să-i cerem obsesiv rezultate. Fetele lui Voina au deschis drumul, iar Paula Ungureanu l-a apărat, cu tot corpul. Meciul de la Vîlcea a reprezentat, pînă acum, evenimentul sportiv al anului în România. Nu doar ca performanţă, cît pentru că ne-a demonstrat că avem capacitatea de a arăta şi altfel în sport: înalţi, frumoşi, civilizaţi. Pînă la urmă, asta era miza de profunzime.

Calificarea în finală nu e un miracol, ci o combinaţie de muncă, experienţă, valoare şi alte decizii inspirate. Dar nu poţi să nu te întrebi cum e posibil ca atîta fragilitate, însumată, să degaje atîta forţă? Cum e posibil ca un meci de fete, într-o sală de 2.000 de locuri, să producă mai multă speranţă decît meciurile de pe stadioane cu zeci de mii de locuri?

Sala oricum ar fi fost prea mică pentru un astfel de public. Şi de-a dreptul neîncăpătoare pentru orice politician, care ar fi trebuit să aibă decenţa de a lăsa scaunele pentru adevăraţii suporteri.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer