Nataţia românească a primit cadou o medalie la Campionatele Europenele de la Budapesta, 2010.
Brandul de ţară al României costă 850.000 de euro. Pentru titlul de vicecampion european, înotătorul Dragoş Agache va primi în jur de 700 de euro (3.150 de lei) de la Federaţie. Atît a investit, de fapt, în sportivul format şi antrenat în SUA. A primit, practic, pe gratis argintul la 50 de metri bras. E ca Ursul de Argint pe care ni l-a făcut cadou Florin Şerban, după ce-a ieşit din şcoala americană de film.
Agache a studiat şi s-a antrenat cinci ani la Universitatea Iowa. S-a întors şi a ajutat "şcoala românească de nataţie" să-şi îndeplinească obiectivul la CE. Acum aşteaptă să fie ajutat de Federaţie să se antreneze în străinătate. Pentru că, i-a declarat colegului meu Ionuţ Coman, "în ţară nu pot, nu există block-starturi de unde să plec cu un picior în faţă şi unul în spate". Observaţie tipic americănească.
La 800 metri liber, cursa ei favorită, Camelia Potec a ajuns a cincea, la mai puţin de două secunde de podium. Cît ai clipi din ochi. Cît ai spune o înjurătură. Cît ai schimba canalul la TV. Asta e palpitant în nataţie, secundele, abisul fracţionat dintre locuri. Te ia cu fiori! De peste zece ani, Camelia şi alţi cîţiva încăpăţînaţi salvează de la înec convenţia numită "şcoala românească de nataţie". Cînd nu înoată în burete, lotul olimpic se pregăteşte pe "Lia Manoliu", într-un bazin construit cu mult înainte de '89. E singurul din Bucureşti. Singurul destul de norocos, încît să nu fi apărut deasupra lui o discotecă de fiţe, ca în "Tineretului". Şi asta te ia cu fiori!
Roxana Mărăcineanu n-a mai aşteptat sprijin federal şi s-a stabilit de tot în străinătate. A devenit în 1999 prima campioană mondială din istoria nataţiei franceze. La CE de la Budapesta, un jurnalist francez a făcut o glumă pe seama faptului că e româncă. A sugerat că ar putea să umble la banii fan-clubului unei alte înotătoare. O glumă. Jurnalistul şi-a cerut scuze pe loc şi toată lumea a rîs. Dar gluma asta spune multe.
Sportivii noştri fac branding aproape gratis pentru ţară. Chiar şi cînd concurează sub culorile altei ţări. Atît de puternică este diplomaţia sportului şi atît de proeminentă e amprenta naţională în acest domeniu. Şi după ce smulg laurii din burete şi ne fac pe toţi să ne simţim mîndri, iar pe marile naţii precum francezii să se simtă problematic, tot ei, sportivii încasează şi bancuri în numele patriei. Pentru că sînt printre cei mai vizibili români. Vizibili şi, din păcate, copleşiţi numeric de cei care "salută româneşte".
Indiferent de slogan, imaginea unei ţări nu se schimbă peste noapte. Ei, sportivii, o schimbă cîte puţin. Dar o schimbă. Ar trebui să schimbăm şi noi, cîte puţin. Sau măcar să le facem sarcina mai uşoară. Dacă s-au găsit 850.000 de euro pentru brandingul de ţară, poate se găsesc bani şi pentru bazine cu block-starturi. 700 de euro pentru o medalie e ruşinos de puţin. Era mai cinstit dacă ziceau: "Săru' mîna! Să fie primit!".