Planetarium

Cînd l-am cunoscut pe tata, Gabi, aveam şase ani. Eram la mare, cu mama şi cu Potsa, o prietenă de-a ei, voleibalistă. Mama divorţase de tatăl meu biologic, Adi, care se cuplase cu o tipă mai tînără cu zece ani decît el, pe care o chema Anda, ca pe mine.

Nu sufeream noi prea mult, deşi eu îmi căutam mereu un alt tată. Unul care să fie lîngă mine, fiindcă Adi avea de gînd să plece din ţară, s-a şi dus, a ajuns la New York şi acolo a rămas pînă la sfîrşitul zilelor lui, căci a murit acum doi ani, împuşcat din greşeală.

Cînd l-am cunoscut pe Gabi, prin intermediul lui Potsa, m-am ascuns după fundul rotund al mamei şi n-am vrut să dau mîna cu el. Mi-era ruşine, parcă-parcă bănuiam eu din prima că el o să fie tata.

Acum sîntem o familie fericită: eu, mama, tata şi Ana - sora mea. Am reuşit; şi chiar şi eu mi-am adus aportul, fiindcă mama mi-a spus că dacă eu nu l-aş fi acceptat pe Gabi în rol de părinte, nimic nu s-ar fi întîmplat.

Îmi amintesc şi acum cînd l-am întrebat prima dată dacă pot să-i spun tată. Într-o zi, ne plimbam prin piaţa pavată cu cărămizi galbene din centrul oraşului şi el mi-a cumpărat nişte popcorn cu gem de căpşuni. Era foarte gustos. Mă mînjisem toată cu gem şi la un moment dat i-am întrerupt pe el şi pe mama din discuţie şi l-am luat tare, l-am întrebat ce aveam de întrebat şi reacţia lui a fost ssuuuuppeer, a zis păi dacă tu crezi că se poate şi mama ta e de acord, sigur că poţi să-mi spui tată. Şi nu s-a dezminţit.

Tatăl meu are un păr lung şi creţ şi două urechi mari; are ochi de un albastru-cenuşiu şi dinţii strîmbi, extrem de drăguţi.

La scurtă vreme după ce începusem să-i spun "tată", s-a şi căsătorit cu mama. Cînd eram mică, îmi povestea că pe fundul lacului Ciucaş se găseşte ciocolată. Tot cînd eram mică, ne jucam de-a leul şi de-a zimbrul. Şi, tot atunci, m-a dus la Planetarium.

Într-o frumoasă dimineaţă de august, colorată în nuanţele unei picturi de Van Gogh, tata m-a prins frumos de mînă şi m-a luat cu el să văd Universul.

Am aşteptat să se facă ora la care se deschidea casieria. Pînă atunci, mi-a cumpărat o îngheţată şi ne-am plimbat prin parc. Oamenii treceau liniştiţi pe aleile largi, cu bebeluşi în cărucioare şi ţinînd în braţe copii care se jucau cu tiribombe. Soarele strălucea şi cerul era de un albastru curat, cum nu mai văzusem pînă atunci.

Am intrat, după o lungă aşteptare, în sală. Tata mă ţinea în continuare de mînă. Scaunele îmbrăcate în pluş bleumarin, înclinate la 30 de grade, cupola imensă de deasupra şi proiectorul aproape science-fiction din mijlocul încăperii erau fascinante. Ne-am aşezat în rîndul al treilea şi-am aşteptat, eu cu sufletul la gură, începutul proiecţiei.

Şi începu: Soarele, mingea de foc pe care o văzusem cu zece minute în urmă prin vălul albastru al cerului nu mai părea atît de inofensiv ca înainte. Se rotea, şi mai erau mii şi milioane ca el, stele, toate stelele Universului se perindau prin faţa noastră. Sistemul solar, cele opt planete, cei peste o sută de sateliţi ai acestora, totul se învîrtea deasupra capului meu. Am căscat gura şi-am uitat s-o mai închid.

Prezentatorul vorbea rar şi răspicat:
"În cadrul galaxiei noastre, Calea Lactee, sistemul solar se află pe unul din braţele exterioare, numit Braţul Orion sau «pintenul local», într-o regiune cu o densitate de materie relativ mică, lucru care se presupune că a avut efecte benefice asupra posibilităţii apariţiei vieţii pe Pământ. Soarele împreună cu întregul sistem solar se află într-o mişcare de revoluţie în jurul centrului galaxiei, aflat la o distanţă de 25.000-28.000 ani-lumină, aproximativ jumătate din raza galaxiei, cu o perioadă de revoluţie de aproximativ 225-250 milioane de ani - anul galactic al sistemului solar. Viteza de deplasare pe această orbită circulară este de aproximativ 220 kilometri pe secundă, iar direcţia este orientată spre poziţia actuală a stelei Vega."

M-am gîndit la Pănduţa, la Nego şi la Didiţi, cele trei jucării pe care le iubeam enorm pe vremea aceea.
"Mercur, Venus, Pământul şi Marte sînt clasificate ca planete interioare telurice sau stâncoase." - continuă prezentatorul. "Sînt alcătuite în special din roci şi metale, au suprafeţe solide şi se rotesc încet. Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun sînt clasificate ca giganţi gazoşi exteriori. Au atmosfere groase alcătuite mai ales din hidrogen şi heliu şi se rotesc rapid. Temperaturile de pe Mercur şi Venus sunt prea mari pentru a întreţine viaţa, iar pe Marte este foarte frig."

În tot acest timp, pe cupola generoasă şi înaltă se roteau aştri, corpuri cereşti şi praf stelar, iar eu am simţit că mă scufund în lumea asta, în Universul în care Pămîntul era mai mic decît gămălia unui ac iar eu însămi - nici cît un fir de praf. M-am gîndit şi la mama, şi la bunicul.

Am aflat multe despre asteroizi, meteoriţi, comete, centura Kuiper şi planetele pitice, iar la final, prezentatorul vorbi despre norul Oort, care...
"... este un nor imens şi sferic ce înconjoară Sistemul Solar. Extinzîndu-se la 30 de trilioane de kilometri de Soare, existenţa sa a fost propusă pentru prima dată în anul 1950, de astronomul german Jan Oort. Norul Oort conţine miliarde de corpuri îngheţate. Uneori, stelele din apropiere perturbă traseul unora dintre aceste obiecte şi astfel acestea îşi schimbă orbita, devenind comete de lungă perioadă.
Şi cu asta, stimaţi invitaţi, încheiem prezentarea noastră de astăzi. Vă mulţumim pentru atenţie, vă mai aşteptăm etc. etc."

Eram buimăcită de-a dreptul. Mă simţeam infimă şi lipsită de importanţă pe de-o parte, iar pe de altă parte, luată pe sus de măreţia a ceea ce văzusem. Dacă n-aş fi crezut în Dumnezeu, încă de pe vremea aceea, m-aş fi dat dispărută cumva, copleşită fiind de imensitatea din care tocmai ieşisem. Dar uite că tata mă ţinea din nou de mînă şi, dîndu-şi seama că eram puţin pe altă planetă, mi-a mai luat o îngheţată.

Am ajuns curînd în camera de hotel unde locuiam temporar şi-am făcut următorul desen:


Planeta mea. Casa mea. Locul unde se află Tîrgu Mureşul, oraşul meu. Locul unde trăieşte familia mea. Şi eu, locul unde mă aflu şi eu. Născută din dragostea părinţilor mei biologici, abandonată de tatăl originar şi primită cu dragoste de tatăl cel adevărat. Cel care mi-a arătat Universul.


M-am născut într-un oraş atât de cosmopolit în ciuda proporţiilor sale reduse, încât, atunci cînd am văzut prima dată capitala Cehiei, am decis să-mi numesc urbea natală mica Pragă. Arată ca un tortuleţ cu turnuleţe. Palatul Culturii, în stil secession, cetatea medievală cu cele şapte bastioane (al Cojocarilor, Croitorilor, Cizmarilor, Olarilor, Măcelarilor, Dogarilor şi Tăbăcarilor), Liceul Bolyai şi statuile aferente ale celor doi neeuclidieni, parcul de agrement Weekend, şi, să nu uit, Facultatea de Medicină, Teatrul Naţional, turnul fostei biserici franciscane şi multe alte clădiri fac din orăşelul meu de provincie un colţ de viaţă teatrală, medicală şi culturală mai civilizată decât în multe oraşe mai mari. Pe strada Bolyai se află cea mai veche casă de locuit din oraş, supranumită Casa Călăului. Numele ei original este Casa Palfi, şi, de unde acum cîţiva ani era o ruină pitorească, azi este renovată şi folosită de Universitatea de Artă Teatrală.
Iar una dintre marile atracţii ale oraşului este Platoul Corneşti, cu grădina zoologică şi cu parcurile sale imense.

Viaţa în Tîrgu Mureş e liniştită, oamenii sînt calzi şi prietenoşi, românii învaţă de la unguri şi ungurii de la români, chiar dacă mulţi dintre ei n-o recunosc. Prietenii mei cei mai buni sînt în Tîrgu Mureş: Mátyás, Luminiţa, Csaba, Ivona...

Îmi place oraşul meu natal, îmi pare bine că m-am întors acasă. Aici locuiesc şi părinţii mei, locuim împreună de fapt, în cîteva camere frumos amenajate şi foarte transilvănene, în sensul de bine gospodărite.

Casa în care mă trezesc aproape în fiecare dimineaţă este un apartament luminos, aşezat strategic într-un bloc de pe strada Violetelor. Avem gresie verde pe jos, şi mult parchet în stil vechi, foarte frumos şi bine lăcuit. Din trei camere am făcut patru: camera de lucru a mamei mele, dormitorul părinţilor, camera surorii mele şi camera mea. Aceasta din urmă arată cam aşa:


Pe uşa camerei surorii mele scrie "Nu intraţi!". Baia e mică dar prietenoasă şi în loc de holurile, coridoarele şi bucătăria iniţială avem un living, pentru că ai mei au spart pereţii şi acum există, la uşa de la intrare, şi ea din lemn maro, un spaţiu larg şi primitor. Pe-aici s-au perindat mulţi prieteni de-ai mei şi de-ai părinţilor mei: studenţi la Litere, studenţi la teatru, oameni de teatru, literaţi. Mai venea şi bunicul, pe cînd trăia, să ne aducă verdeţuri din grădină, fripturi şi ciorbe.

Tata vine des acasă după-masă, să se odihnească vreo două ore, după care o ia de la-nceput, se întoarce la lucru. Mama e mai toată ziua pe drumuri, aşa că eu am casa la dispoziţie: îmi scriu emisiunile radiofonice şi povestirile.

Sora mea, Ana, e la Cluj de obicei, studiază acolo medicina veterinară. Dar cînd vine acasă, e sărbătoare: tata ne spune amîndurora "bişturici", mama găteşte cine somptuoase, eu şi Ana chicotim şi facem mişto pînă nu mai putem.

Tatăl meu e un mare băutor de bere. A nu se înţelege că n-o consumă cu moderaţie, doar că îi place foarte mult. Cînd a împlinit cincizeci de ani, sora mea i-a luat o carte numită Berea în toate colţurile lumii. Şi aceste colţuri ale lumii le-am bătut împreună. El a fost în mai multe ţări decît mine, dar în Grecia şi în Franţa am reuşit să mergem cu toţii. Tata m-a dus la Banjaluka şi la Paris, la Atena şi Budapesta. Dar camera mea, casa, oraşul şi familia sînt Universul pentru mine. Iar tata e cel care mi l-a arătat.

În curînd, o să am şi eu o familie; cineva mi-a spus zilele trecute că, atunci cînd va avea copii, va dori să-i ducă la biserică, poate chiar la Şcoala de duminică. S-ar putea să avem copii împreună, şi sînt de acord să-i ducă la biserică.

Dar am şi eu o mică dorinţă: cînd vor împlini şase-şapte ani, să le pot arăta, dacă voi reuşi, tot Universul. Şi voi începe prin a-i duce la Planetarium.

Aseară m-am uitat la stele împreună cu mama, Ana şi tata. Carul Mare, Orion, Steaua Sudului şi Luna, toate ne zîmbeau şi ne făceau cu ochiul.

N-am crezut niciodată că stelele sînt atît de aproape.