Drumul spre Oz

Vă mai amintiţi drumul pavat cu cărămizi galbele care ducea spre Oraşul de Smarald? Vă amintiţi cum v-aţi dat seama la un moment dat că Sperietoarea de ciori, Omul de tinichea şi Leul cel laş aveau deja ceea ce sperau să obţină de la Vrăjitorul din Oz? Povestea lui Dorothy este o poveste despre încredere şi despre lucruri curate, despre bine, frumos şi senin. Despre ceea ce se află atât de aproape de noi, dar trece neobservat. Cei patru prieteni, plus Toto, căţelul, merg până în Oz ca să înveţe să vadă de fapt, să privească spre cei din jur şi înăuntrul lor. Şi marele lor câştig, ca întotdeauna, e drumul, nu destinaţia.

Am câteodată senzaţia că trăiesc într-o lume plină de oameni care caută şi nu găsesc, vor şi nu ştiu de unde să apuce, sunt speriaţi şi stresaţi şi nu ştiu cum să se oprească. Sunt doar sleiţi de energie, apatici sau încruntaţi. Şi-atunci "drumul înapoi spre casă" e cel înspre frumos. Pas cu pas.

În această rubrică am să încerc să strâng cât mai multe lucruri bune, am să le caut şi am să vă povestesc despre ele: oameni mai degrabă necunoscuţi, întâmplări frumoase, amintiri dezgropate, vise asumate, bucăţi din zile în care am zâmbit sau pur şi simplu m-am oprit pentru câteva clipe, mi-am imaginat lucruri, nu am trecut mai departe. Acele lucruri mărunte pe care le ignorăm pentru că nu se văd îndărătul extravaganţelor.

Pentru că îmi promit să mă uit tot mai atent la cei de lângă mine, în troleu, în magazine, la birou, pe terase, să ascult mai mult străzile, vocile, tăcerile, să nu mă abat niciodată de la drumul pavat cu cărămizi galbene, care se lungeşte mai degrabă decât se scurtează, spre un Oz care poate rămâne tot mai mult în zare. Pentru că ce am să găsesc pe drum şi am să aduc aici va fi mai important decât sosirea în tărâmul vrăjit.

Ieşiţi pe bulevarde şi uitaţi-vă în jur. Ne întâlnim pe drum.