Haos (V)

Câte nopţi poţi să alergi în pat între o pereche de braţe şi perete? Dacă aş fi stabilit că indecizia aceasta e cea mai importantă, aş fi ratat oraşul alb, dimineaţa. Pe străzi circulau doar câţiva căţei vagabonzi. Le auzeam lătratul. Blocurile inegale ca înălţime fumegau ici şi colo. Gunoaiele dispăruseră. Ţevi şi cabluri conturau griul clădirilor. Îmi amintesc rugina. Nu pot să jur că nu mi-am imaginat-o. Culoarea ei se potrivea atât de bine cu începutul. Soarele era pe cer de mai bine de două ore. Stăteam cu mâinile pe genunchi şi ochii împăienjeniţi pe scaunul din dreptul uşii deschise. Eram în mine şi totuşi demult în afara mea. Am auzit uşa şi mi-am întors privirea spre dreapta.

Când s-a întors în cameră aproape că luasem o decizie.

Noi doi suntem la fel. Uit des.