White Coke

Cînd te depăşeşte situaţia şi vrei un placebo pentru insistenţa cu care te presează mediul, jobul, familia, cere un White Coke. Dacă te-ai săturat de pîinea buretoasă, de blocurile comuniste, de superiori care n-au studiat nici o treime din cît ai făcut-o tu, de produse a căror calitate scade constant odată ce sînt fabricate sub franciză în ţara ta, cere un White Coke. Ţi-ai plecat capul ca să nu ţi-l taie sabia sistemului? Cere un White Coke. Iar te-ai dus în supermarket, deşi ţi-ai jurat că nu mai calci în astfel de spaţii toxice, nocive, de plastic, dar ai constatat că nu mai ai destui bani ca să-ţi permiţi să cumperi totul de la buticul de la colţ? Cere un White Coke. Te mulţumeşti din nou cu one-night standuri într-o lume în care monogamia e puţin probabilă? Uită de dulcile utopii în care ai fost crescut şi cere un White Coke. Ai zîmbit frumos şi azi unei persoane care-ţi poate face un favor şi cu care, deşi ai vrea să-i dai un cap în gură, nu-ţi poţi permite să te porţi urît fiindcă ţi-ai face ţie rău? Du-te repede şi fă rost de un White Coke.

Te îngrijorează rata pe care o ai de plătit la maşina de spălat, mixer, DVD player, frigider, aparatul de aer condiţionat. Este evident că te apasă. Se vede după felul în care mergi încruntat pe stradă, cu mîinile în buzunare şi cu capul aplecat, examinîndu-ţi cu atenţie vîrfurile bocancilor şi întrebîndu-te oare de ce insistă să se aşeze unul în faţa celuilalt. Te gîndeşti, desigur, la White Coke, e acolo, în spate, rulează ca un program de defragmentare - o dorinţă care nu te-a părăsit niciodată. N-o spui nimănui. Ai copii, soţie, părinţi. Dar tu tînjeşti după Ea.

Măcar de s-ar face reclame pentru acest produs. Aşa ai avea şi tu o scuză. Te-ai întîlni cu prietenii să vedeţi un meci împreună şi cînd, în pauza publicitară, ar apărea pe ecranul cu plasmă invitaţia - imposibil de refuzat - să consumi un White Coke, ai avea o erecţie dureroasă, te-ai îngrozi spasmodic, ai tăcea jenat şi te-ai întreba dacă şi ceilalţi trec prin aceleaşi senzaţii şi de-asta s-a făcut brusc linişte. Dar nu se face reclamă la White Coke, e o substanţă cenzurată, interzisă, şi tocmai de-asta, cu-atît mai tentantă. Nimeni nu vorbeşte despre ea. Dar toţi o vor, o vînează, o visează. E singurul medicament împotriva rutinei.

Ieşi din nou pe stradă. Te-ai săturat să respiri toxinele care te îmbrăţişează, repezindu-se spre tine cu cea mai mare dragoste, odată eliberate din ţeava de eşapament a maşinilor. Ai vrea un White Coke. Tipul din parcare se ridică de pe cartonul pătat de urină, se înfăşoară mai bine în zdrenţele gri-vernil şi-ţi zîmbeşte cu dinţii lui ca un gard stricat. Îţi doreşti din ce în ce mai tare un White Coke. Abia ai ieşit de la job. Te-au frecat azi de era să iei foc. Mori după un White Coke. Şi te îndrepţi spre... casă, unde vei constata că toţi membrii familiei tale au mai slăbit cu 700 de grame fiecare de ieri pînă azi, din cauza regimului alimentar de-a dreptul sarcastic la care îi obligi să adere de cînd ţi-ai schimbat locul de muncă şi nu-ţi mai permiţi să-i întreţii la nivelul cu care i-ai obişnuit. Te simţi atît de vinovat, încît dacă nu te-ai gîndi la White Coke, ai înnebuni. Gîndul la Ea te ţine în viaţă. Te apropii de... casă. Ai prefera un peep show, dar n-ai bani şi de fapt n-ai nici chef. Tot ce-ţi doreşti este să te tolăneşti pe canapea şi să dai drumul la teve şi să te amortizezi acolo cu toate filmele ştirile reclamele şi talk-show-urile lor de căcat, măcar de-ai putea spune şi tu "iubita mea, te rog adu-mi din congelator conserva aia de White Coke, am pus-o deoparte special pentru după-amiaza asta însorită" şi iubita să vină, vaporoasă şi cărînd cu graţie o pereche de sîni siliconaţi, unduindu-şi crupa fixată pe două picioare lungi de nu se mai termină şi să-ţi ofere, cu un zîmbet perfect ca al americancelor ălora din filmele lor de căcat, ultima conservă de White Coke, de care nici prin cap nu i-ar trece ei să se atingă şi să-ţi spună, cu o sclipire aparte în ochi, "iubitule, ăsta e doar începutul, păstrează-te pentru mai tîrziu, am făcut copiii pachet şi i-am trimis la mama".

Dar nu, tu eşti încă pe aleea dintre blocuri, visezi la Ea, eşti măcinat de dorinţa asta care te arde pe dinăuntru, începe din stomac şi se termină vagamente la nivelul lobului temporal, unde un neuron mai independent şi-a trimis deja semnale care zic: "NU! N-ai dreptul la aşa ceva! Opreşte-te, n-ai să primeşti niciodată un strop de White Coke." Şi-atunci continui să te tîrăşti spre casă, unde iubita ta soţie nu te aşteaptă cu congelatorul pregătit, ci cu şorţul roşu cu buline lipit de o burtică rotundă, înconjurată de trei puradei care sînt şi ei destul de mari ca să-ţi dai seama că ţipă din aceleaşi motive ca tine, s-au lovit cu toţii de adolescenţă şi-atunci începe travaliul pentru White Coke, te-ai minţit destul că lor n-o să li se întîmple asta. Şi mori de frică la gîndul că vei apăsa pe butonul soneriei şi-i vei vedea pe toţi trei agăţaţi de mama lor grasă şi plantificată şi în ochii celor trei plozi vei citi faptul că toţi urlă după White Coke şi te consideră în primul rînd pe tine vinovat că nu poţi să le-o dai şi ţi se rupe inima că nu ai puterea să le spui să nu-şi mai dorească asta. N-ai tu curajul să le spui că toată viaţa va fi nevoie să se mulţumească cu regular Coke şi te uiţi în ochii soţiei tale grăsane şi palide care ştie că tu ştii, şi tu ştii că ea ştie că tu ştii şi te simţi şi mai vinovat, mai ales că-ţi aminteşti foarte clar de momentul cînd v-aţi cunoscut şi v-aţi îndrăgostit şi-ţi este atît de aproape acel moment pe care-l trăiesc toţi îndrăgostiţii, momentul conectării, în care cei doi şoptesc într-un glas White Coke şi tot speră şi speră că poate pentru ei se va deschide congelatorul divin şi-o vor primi ei, numai ei, singurii care, cei care, unicii cîştigători, învingătorii, aleşii, visătorii, ei. Dar nu. Toţi ajung doar să-şi amintească momentul cînd măcar au spus-o deodată. Şi pentru asta au fost dispuşi să nu se mai gîndească la ce vor simţi cînd îşi vor vedea copiii tînjind după aceeaşi substanţă, mergînd pe stradă cu capul plecat, intrînd în supermarketuri, mergînd la slujbă, aşteptînd să întîlnească o persoană cu care să şoptească la unison White Coke.

Intri în casă, o săruţi, deşi are şorţul pătat şi e complet dizgraţioasă cu lingura aia de lemn în mînă şi cu ochii ei de vacă alpină. Nici urmă de White Coke. Fiică-ta iar a pictat pereţii. Şi ea vrea White Coke şi-şi imaginează că dacă desenează sticle pe toate zidurile din casă o să le poată bea într-o zi. Iar tu adormi instantaneu, visînd la aceeaşi Ea şi cînd te trezeşti baţi cu un polonic într-o tigaie, îi convoci pe toţi în sufragerie şi urli pe sub mustaţa nerasă de o săptămînă: "Ei bine, n-o veţi avea niciodată! "Pentru că... pentru că nu există!" Apoi urli ca apucatul: "Florică, jos la colţ urgent şi-i cumperi lui tata vodcă. Bani îi ceri lu' mama. Şi mai pune şi tu mîna pe manualul de algebră!"

Florică vine cu vodca, tu o bei, adormi instant şi visezi. E linişte şi nişte îngeraşi roz zboară cu o tavă pe care... ta-da! se lăfăie o sticlă... unica sticlă... de... da, e Ea. White Coke. Doar că tu, secat, frustrat şi înrăit de imposibilitatea de a-o avea, te-ai obişnuit cu ideea şi nici în ruptul capului n-ai mai accepta-o. Aşa că îi împingi pe îngeraşi la o parte, trînteşti sticla de pămînt şi eşti încîntat de ce-ai făcut. Puteai s-o ai şi n-ai mai vrut-o. Eşti un învingător.

Problema e că te trezeşti a doua zi şi-o iei de la capăt: te depăşeşte situaţia şi vrei un placebo pentru insistenţa cu care te presează mediul, jobul, familia... ţi-e şi jenă să te gîndeşti la White Coke. Dar te-ai eliberat, e bine, te-ai obişnuit. Aşa că după job intri în primul bar şi ceri o regular Coke. E rece, dulce şi reconfortantă. Te duci fericit acasă. Şi-a doua zi o iei de la capăt: te depăşeşte situaţia şi vrei un placebo pentru insistenţa cu care te presează mediul, jobul, familia... astăzi ce-o să bei?