Nici un brad

Anul ăsta nu o să am bradul meu. Nici măcar nu o să fiu în "casa" mea de aici din America (un apartament amărât pe care îl împart cu un albanez). Probabil nici dacă aş fi aici, nu aş vrea să am un brad. Pentru că există unul singur pe care îl consider al meu. Şi locul lui e un sufrageria de acasă...

Nu ţin minte când m-am autodesemnat ca fiind cel care împodobeşte bradul. Probabil a fost în acelaşi an în care am început să aspir prin casă din proprie iniţiativă (şi pe gratis). Ce ţin minte e că a devenit o rutină pe care o parcurgeam cu plăcere. E pe undeva printr-un album pe acasă o poză în care stau în genunchi lângă brad şi meşteresc ceva la suport. Par foarte concentrat. Pentru mine poza aceea e dovada faptului că eram oficial văzut ca fiind "împodobitorul."

N-am auzit niciodată întrebarea: "Cine face bradul anul ăsta?"

În fiecare an pe 22 sau pe 23 decembrie mă aşezam în sufragerie lângă cutiile cu globuri şi bombăneam nemulţumit că nu sunt destule. Mutam fotoliul mai către mijlocul camerei şi scoteam pisica afară în şuturi. Demonstrativ, nu punitiv.

Aduceam bradul de pe balcon în casă şi îi ciopleam rădăcina până încăpea în suport. Acelaşi suport vechi şi ruginit în fiecare an. Mereu am spus că ar trebui să luam unul nou - mereu uitam. În ultimii patru ani am fost mai mult musafir acasă, dar bradul a rămas sarcina mea. Fratele meu nu se atinge de el înainte să îl vadă ridicat şi pe jumătate împodobit. Atunci pune şi el câteva bomboane, face câteva glume şi apoi dă drumul la televizor.

Mama vine din când în când şi trage cu ochiul dar nu zice nimic până nu îl vede terminat. Iar atunci spune: "hai să vedem luminile." Sunt câteva ore în care suntem preocupaţi. Şi eu, şi fratele meu, şi mama. E linişte şi e plăcut.

Anul ăsta nu o să am bradul meu. Probabil nu o să pun nici măcar un glob. Sunt departe de casă, de Crăciunul şi de rutina mea. Fratele meu va trebui să cioplească bradul şi sa aibă grijă cum pune globurile pe crăcile de jos - pisica are mereu grijă să se joace cu ele până le sparge.

Va fi primul Crăciun care nu îmi aparţine. Voi trăi Crăciunul altora indiferent de ce va fi. Nu o să am acele câteva ore de linişte împodobind bradul. Nu o să găsesc cadouri sub el - chiar dacă mama le pune colo pe 23 în timp ce ne uităm la televizor. Nu o stau în faţa blocului uitându-mă dacă se văd sau nu luminile. Anul asta, Crăciunul nu îmi aparţine mie. Nici nu brad, nici un glob, nici măcar o lumânare cu miros de brad.

Ştiu să împodobesc un singur brad. Iar acela e peste ocean....