Deşi nu am pierdut pe nimeni la Revoluţia din'89 mă gîndesc la cei care au avut rude sau prieteni care şi-au dat viaţa în acele momente de cumpănă - care fie vorba între noi n-au fost de cumpănă pentru toată lumea.
Soţul meu a fost la Dalles pe 21 decembrie '89. Nu mi-a spus că se va duce pe străzi, la miting. În acea după-amiază şi seară nefastă simţeam că se află într-un loc nefast. M-am gîndit tot timpul la el şi m-am rugat să nu i se întîmple ceva rău. Eram din ce în ce mai alarmată deoarece orele treceau şi Valentin nu venea.
Pe la ora 17.30 am auzit că s-a tras la Dalles şi ceva îmi spunea că Vali este acolo. Sunt convinsă că Valentin, soţul meu, a scăpat nevătămat pentru că m-am rugat lui Dumnezeu să nu i se întîmple nimic rău. Au murit în acel loc 13 tineri. A avut şansă să scape. Multe dintre rudele şi prietenii celor care s-au aflat acolo nu cred că au intuit unde se pot afla în acel moment cei dragi lor.
E o poveste tristă cu final fericit în ceea ce mă priveşte. La ora 21.00, tot pe 21 decembrie, am primit un telefon şi mi-a spus că vine acasă. Era agitat.
Atunci m-am liniştit.
Într-un final, a sosit acasă şi mi-a povestit ceea ce trăise în acele ore de groază. De atunci, în fiecare an, nu pot să nu mă gîndesc la cei ce au murit şi la cei care au rămas să-i plîngă.
După cîte am auzit părinţii celor împuşcaţi sunt alarmant de puţini. Au murit de durere.
Valentin a scăpat cu viaţă şi mă bucur şi mă întristez deopotrivă în această perioadă care precede Crăciunul.
I-am spus că în cazul în care ar fi murit aş fi fost supărată pe el. Ar fi murit degeaba.
E constructiv să fi optimist de Crăciun însă fiind dată situaţia speciala de atunci (decembrie '89) e bine să ne gîndim şi la cei care au plătit prea scump putinţa noastră de a ne bucura noi acum.
PS: O idee pentru cadouri de Crăciun:
Deşi nu sunt catolică, am cumpărat cu ocazia Crăciunului cadouri reprezentative şi simbolice de la un magazin cu obiecte religioase aflat în vecinătatea catedralei catolice Sfîntul Iosif.