Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zâmbetul lui Iisus şi mileniul 3


Leonard Oprea

25.12.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Redacţiei “LiterNet”, precum şi cititorilor devotaţi acestei minunate lucrări romaneşti pe Internet, le dăruiesc de Sfintele Sărbători 2003-2004, această epistola pe care am scris-o la început de Mileniu III şi apoi am publicat-o în al treilea volum al Trilogiei lui Theophil Magus (ed. ‘Polirom’, 2002).
Consider această epistolă la fel de proaspătă şi de prezentă ca şi în anul 2000, anul facerii sale.
Sper ca acest dar (rugă şi închinare) să fie primit cu inima deschisă şi zâmbet bun.

SFÂNT CRĂCIUN FERICIT, LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE ŞI SĂ VĂ DEA DOMNUL TOT CE DORIŢI!


Zâmbetul lui Iisus şi mileniul 3

Şi Apostolii au zis Domnului:
"Măreşte-ne Credinţa." (Luca17/5)

“Dragul meu Pustnic, mai sunt exact 21 de zile şi strângem - încă nu ştiu cum - mâna domniei sale, Mileniul 3. Ei bine, Mileniul 3 sau III sau trei... Ei bine, să vedem cum stăm. Pesemne, americanul vine şi zice: "So what?!" sătul de scandaluri prezidenţiale cu perdea sau fără cortina; de Saddam Hussein , de Kosovo, de Y2K, de Hollywood, de MacDonald, de Internet, de SIDA şi de UFO, de Seinfeld şi de imigranţi asiatici şi est-europeni; şi... de bine, la urma urmei.
Pesemne, românul vine şi zice: "Mai dă-l în mă-sa!" că e şi el satul de foame, frig, scumpirea benzinei şi contrabanda cu ţigări, de convenţii democratice şi manuale de istorie, dar şi de americani şi de FMI şi de toate câte-or mai fi.
Pesemne, chinezul vine şi zâmbeşte mut, amabil şi fără expresie, gândând însă o înjurătură, sub forma de ideograma, la adresa Mileniului 3, că în America tot prea puţine boabe de orez au ajuns, că în România CDR-ul i-a dat peste cap invazia şi că, în general vorbind, galbenul nu prea străluceşte autoritar în lumea asta.

Pesemne mulţi, foarte mulţi alţii, într-o formă sau alta, la fel simt, gândesc, reacţionează. Şi, de ce nu?! Au şi ei dreptatea lor. Doar Eclesiatul (1/8-9) nu-i contrazice, dimpotrivă cugeta:

"Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind şi urechea nu oboseşte auzind. Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare."

Alţii sunt însă înnebuniţi de groază că vine sfârşitul lumii, taman acum după doua mii de ani de fabuloasă istorie şi năprasnice cuceriri omeneşti asupra Naturii rebele, asupra Cosmosului, asupra şi pe deasupra... Mai sa fie! Pierim sau nu? Apocalipsa sau o simpla elipsa?

S-a întâmplat cândva, demult... cu vreo 2000 de ani în urma, ca un dulgher evreu să se nască miraculos, având ca mama o fecioara. Apoi, la vârstă la care alţii abia se dezmeticesc şi încep să trăiască, dulgherului nostru i se întâmpla să moara, apoi să învie şi să se înalţe la Dumnezeu Tatăl, binecunoscut încă de pe atunci. Dar, cum în lumea asta, aşa cum e ea, nimic nu e întâmplător, cuvântul dulgherului Iisus devine Christos şi prin El, din şi întru El se nasc primii creştini. Plini de Credinţă şi râvnă, aceştia creştinează omenirea.
Toate bune şi frumoase. Dar numai la începuturi.
În nici câteva sute de ani creştinarea se transforma în cucerirea lumii.
Cuvântul dulgherului devine arma. Şi daca ceva poate însemna ceva - anume mai nou sub soare - în istoria omenirii, în cei 2000 de ani, care imediat ne vor spune adio şi n-am cuvinte, atunci este evidenţa deloc mutuală şi nicidecum contradictorie: neta dominaţie creştina asupra lumii în care trăim.

NU întru cuvântul Christosului Iisus. Dar nici fără El, ca deh..., creştinul nostru domină copios astăzi.
N-o să aflăm poate niciodată dacă Iisus ştia de Platon sau nu, ori dacă filosoful îl intuise pe Iisus. Cert e că gânditorul grec oftase: "Oamenii politici se cuvine a fi religioşi în mod conştient."
Inconştientă sau într-un fel (ne)creştin conştientă, acesta a fost politica neclintită a creştinătăţii vreme de 2000 de ani.

Dar dacă astăzi Politica este “evanghelia” creştinătăţii, ce se întâmpla cu acel creştin de pretutindeni, cel care când şi când îşi mai aduce aminte de Iisus Christos, sau chiar cu acela care încearcă în mod constant să reînvie în inima lui chipul şi învăţătura Fiului Omului?
Păi, nu prea mai are de ales. Copleşit de imensa creştinătate şi pacea ei cu gheare şi colţi, de darurile ei tehnologice, de îngerii şi demonii ei, aşteaptă şi el ca toţi ceilalţi Mileniul 3 şi, desigur, Apocalipsa groaznică, dar izbăvitoare...
Şi cum Îl vede el pe Iisus Christos?
Păi, ca şi ceilalţi: Cel în numele căruia se produce Apocalipsa. Cel care, în urma Apocalipsei, va judeca, Judecătorul suprem. Cel încruntat şi încrâncenat şi mai ales fără strop de milă.

Creştinătatea la sfârşit de mileniu doi se teme cumplit de tare de Domnul Iisus Christos.
Dacă aşteaptă cumva întoarcerea Domnului, creştinul atoatestăpânitor de astăzi o face cu spaima-n oase şi sudoare rece pe spinare. Iisus Christos nu prea mai poate însemna pentru el: Domnul este Mântuitor. Îi este peste putinţa să mai înţeleagă aşa ceva. Dar, Iisus Judecător, da, da, DA!

Se conturează tot mai clar imaginea unui chip celest incapabil să fi zâmbit şi să zâmbească vreodată. Capabil doar să privească rece şi tăios, neîndurător. E chiar chipul înfricoşatei Judecaţi de Apoi. Uiţi să mai ceri iertare, aşa de mare e groaza!

Un zâmbet, abia schiţat, un zâmbet cald şi bun al Domnului, doar un zâmbet şi totul s-ar schimba, nu-i aşa ?
Dar eu personal, cu excepţia nobilului învăţător creştin, regretatul Sfânt Nicolae Steinhardt, n-am întâlnit pe nimeni, crede-mă, căruia să i se para posibil aşa ceva. Replica obişnuita a fost mereu aceeaşi:
“Arată-mi şi mie în Evanghelii unde şi când zâmbeşte Iisus şi-ţi fac rost de o audienţă la Papa, sau la Teoctist... când zâmbeşte Iisus Christos? “

Dar mai întâi când plânge, tună şi fulgeră, sau râde dulgherul Iisus în scurta Lui peregrinare lumească?

Plânge din înţelegere şi durere omeneasca, spre exemplu, când îl învie pe Lazăr, sau în Ghetsimani, sau când pe cruce, mai om ca oricând şopteşte: Eloi, Eloi, lama sabachthani?
Se mânie ca orice om simplu şi curat şi revoltat când înfrunta făţiş ticăloşia cărturarilor şi a fariseilor.
Tună şi fulgeră ca orice om, ca orice evreu cu adevărat iubitor de Dumnezeu, când alungă vânzătorii din Templu.
Râde sincer, ca un rabbi hâtru, când Petru tine morţiş să-l imite şi vrea să umble pe apă; şi până la urma se alege cu o baie bună.
Îl înveselesc teribil cele doua femei isteţe foc, canaaneanca şi samariteanca, dar şi stupoarea cărturarilor şi fariseilor când la ospăţul dat de Levi-vameşul, în cinstea Lui, Îl văd stând la masă alături de colectorii de taxe şi vameşi.

“Bine, bine, mi se va replica, cu satisfacţie dată în rânjet, ăla a fost dulgherul, obişnuitul rabbi, în fine, omul! Dar Christosul? Să nu-mi spui mie că Lui Iisus îi ardea de zâmbete încurajatoare!“
De necrezut, însă Iisus, Christosul zâmbeşte permanent. Şi zâmbeşte aşa de la Naştere şi până la înălţare.
La modul propriu.
Fără acest zâmbet cum ar putea fi El Unicul neprihănit şi desăvârşit
?
Cum altfel ar fi El învăţătorul şi Mântuitorul?
Cum altfel L-ar fi dat Dumnezeu lumii jertfa pe Unicul Său Fiu, ca dovadă a nesfârşitei Lui iubiri faţă de om?

Cum altfel ar fi fost posibilă însămânţarea Evangheliei în cei doisprezece bieţi oameni, truditori de rând, temători şi de umbra lor, metamorfozarea lor prin cuvântul Lui în apostoli ai creştinătăţii?
Cum altfel ar exista în toată simplitatea lor divină şi monumentală cele nouă fericiri, dar mai ales a 10-a: "Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi"?
Cum altfel s-ar fi născut atunci ideea revenirii salvatoare/mântuitoare a Christosului, Parousia?

Dar poate ca mult mai simplu ar fi fost să te întreb doar atât :
poţi tu, oricine ai fi, să împarţi o pâine şi doi peşti la cinci mii de oameni fără să
zâmbeşti
...?
În chip lumesc, este acest zâmbet al Domnului Iisus Christos - acel zâmbet inefabil şi inconfundabil al omului cu adevărat bun şi senin în inima, suflet, cuget, în toată fiinţa lui.
Şi... "În ziua aceea veţi cunoaşte ca Eu sunt în Tatăl Meu, voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi."(Ioan l4/20)
Pustnicul meu drag, un zâmbet bun şi cald, un zâmbet abia schiţat al Domnului şi totul s-ar schimba, nu?
Dar iată ca zâmbetul Domnului a existat.
Şi încă exista.
E nepieritor.
E semnul iubirii Lui eterne pentru om
.
Şi se află, după cum bine ştii, o spune Însuşi Domnul, in fiecare creştin.
Şi atunci cum rămâne cu Apocalipsa, cu Judecătorul neînduplecat, lipsit de orice zâmbet...?
În ziua aceea va fi zâmbetul sau sinistra Judecată de Apoi?
Va fi ziua aceea în Mileniul 3 sau nu?
Nu ştiu... Ştiu însă că nu de Revelaţia lui Ioan se teme creştinătatea arsenalelor
nucleare, a Internetului etc. şi a Bisericii: ci pur şi simplu îi este groaza de una şi mereu aceeaşi apocalipsa - cea a puterii copleşită de propria-i prostie şi îngâmfare...
Nu te temi de o revelaţie. O înţelegi sau nu, şi cu asta basta.
Chiar nu ştiu şi nici nu-ţi pot răspunde ca toţi ceilalţi, fie ei americani, romani, chinezi sau alţii atâţia, doar pentru că eu chiar cred în Domnul Iisus Christos.
Iar zâmbetul Lui ne va ocroti şi-n acest mileniu.
Hai, zâmbeşte! Vezi ce simplu e?
Ziua aceea e acum, este în fiecare zi.
Nu va fi altfel în Mileniul 3.
Haide, pregăteşte de pe acum o pâine şi doi peşti pentru întâi ianuarie 2000 !
Nu zâmbi prosteşte!
Sfânt Crăciun fericit şi La Mulţi Ani,
Sihastrul. “

2 Decembrie, 2003, Boston
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer