Simplu spus, Community este despre un community college - un fel de postliceală unde educaţia este ieftină din toate punctele de vedere. Acolo fac şcoală cei care nu sunt acceptaţi la o universitate serioasă (Annie, Troy, Abed), cei care se apucă de studii superioare mai târziu (Britta), pensionarii care nu au ce face acasă (Pierce), divorţatele care vor să se reinventeze (Shirley) şi, nu în ultimul rând, avocaţii prinşi că nu aveau diplomă de avocat (Jeff). Toţi cei de mai sus ajung în aceeaşi cameră când alunecosul Jeff pretinde că ştie spaniolă ca să o impresioneze pe frumoasa Britta şi aşa se duce vorba că ar conduce un grup de studiu la spaniolă. Şi se împrietenesc. Şi de aici începe povestea.
Numai că nu e aşa de simplu să explici de ce e Community atât de bun. E pentru că personajele sunt impecabil definite şi jucate? Pentru că glumele sunt pline de referinţe culturale geniale? Pentru că acţiunea e imprevizibilă? Pentru că fiecare episod este o bijuterie perfect construită să stârnească cele mai demente hohote de râs şi cele mai obscure amintiri? Orice ai spune, nu face cinste gradului de sofisticare al serialului.
M-a cucerit din primăvara lui 2009, când a apărut trailerul.
Şi, spre deosebire de alte seriale, trailerul este doar o mică parte a comediei şi a emoţiei care te aşteaptă în fiecare episod.
Mai e un aspect greu de omis: toate personajele sunt agreabile, unele chiar adorabile. Falsul avocat Jeff, deşi pare egoist, înfumurat şi nehotărât, ajunge liderul / tatăl grupului pentru că ştie să fie mereu corect şi obiectiv. Britta, blonda băieţoasă şi plină de ea, are un suflet bun şi mai mult curaj decât Jeff când e vorba de declarat sentimente. Annie, tocilara înţepată care nu a intrat la universitate pentru că a avut o problemă cu pastilele în liceu şi a ajuns la dezintoxicare, e mereu îndrăgostită de câte unul dintre băieţi şi e greu să nu o placi. Shirley, o bigotă cu haine demodate, ţi-e dragă pentru că încearcă să facă ceva cu viaţa ei. Pierce, în ciuda glumelor sexuale / rasiste / misogine pe care le face tot timpul, e simpatic pentru că se străduieşte să fie în pas cu cei mai tineri, deşi nu înţelege nici referinţele lor culturale, nici ce e cool. Cei mai tari sunt însă Troy şi Abed şi prietenia lor neaşteptată. Troy pare chintesenţa tânărului de succes: frumuşel, sportiv (a fost vedeta de fotbal a liceului), descurcăreţ cu fetele. Abed este nerdul care se uită tot timpul la seriale, ciudăţel, cu idei fixe şi moduri stranii de a relaţiona cu cei din jur (şi, deşi nu se spune decât o dată, cu simptome de Asperger, o formă gravă de autism). Şi împreună formează cel mai adorabil cuplu de pe Pământ. Pentru că Troy e de fapt imatur şi nerdy şi înţelege perfect ce e important pentru Abed. Şi pentru că Abed este neînţeles de cei mai mulţi oameni şi Troy comunică exact pe unda lui.
Fiecare episod se termină cu o pastilă în care cei doi... bonduiesc, probabil, în lipsa unui cuvânt mai bun. Preferatele mele sunt cele de mai jos. Uneori apare şi Jeff, care nici el nu are mai multă minte:
Sunt importanţi în economia poveştii şi adversarii pe care îi întâlnesc în fiecare zi: Senor Chang, profesorul de spaniolă de origine chineză care îi terorizează în primul sezon; decanul Pelton, o creatură cu sexualitate incertă (şi, mai ales, promiscuă) şi cu o pasiune pentru Jeff; Star-Burns, studentul cool cu favoriţi în formă de stea (sau frunze de marijuana?) care le vorbeşte mereu de sus; şi Vaughn, hippiotul desculţ şi cu sfârcuri foarte foarte mici (ştim asta pentru că umblă mereu fără tricou) care se combină pe rând cu Britta, Annie şi Pierce. Ok, cu Pierce are o altfel de relaţie, şi despre el scrie un cântec.
Fiecare scenă din Community poate fi pusă aici ca exemplu de cât de bun, amuzant şi relevant este acest serial. Mai clar de atât nu vă pot spune.