Episodul 8: N-au dansat decât un sezon

Piaţa serialelor americane este extrem de competitivă. Un episod trebuie să aducă cel puţin 5 milioane de telespectatori în fiecare săptămână pentru a-şi scoate banii. Serialele care nu fac faţă dispar la final de sezon sau, mai rău, chiar înainte, pentru că uneori e mai profitabil să difuzezi reluări sau teleshopping în locul lor. Unele supravieţuiesc însă în cultura populară drept victime ale consumerismului şi superficialităţii.

Sigur, cele mai multe dispar pe bună dreptate. În 2010 a fost deja anulat Undercovers, o poveste gen Mr. & Mrs. Smith cu bucătari-spioni. Prea căutat, prea previzibil. În 2009 a dispărut, la final de sezon, FlashForward, o dramă SF care promitea să devină noul Lost dar care a avut atât de multe găuri, inadvertenţe şi inconsecvenţe încă din prima jumătate de an încât ajuns la 2 milioane de telespectatori.

Altele dispar pentru că sunt prea deştepte şi nu ar avea de unde să strângă atâţia telespectatori. Aici sunt însă două aspecte: advertiserii caută genul acesta de public, sofisticat şi educat, pentru că este cel care cumpără produsele culturale şi serviciile de lux. Pe de altă parte, chiar şi audienţa aceasta trebuie să aibă o masă critică relevantă. Poveştile de succes din categoria aceasta sunt Mad Men şi Dexter (care abia strâng 2 milioane pe episod, dar care au un buzz foarte bun online şi la critică) şi Seinfeld, care, până să devină succesul pe care îl cunoaştem (76 de milioane de telespectatori la series finale), a trăit vreo patru sezoane din reputaţia că e privit de trend-setterii pe care îi căutau advertiserii.

Multe alte producţii bune au dispărut înainte să aibă şansa pe care a avut-o Seinfeld de a deveni mainstream. Fie pentru că au apărut prea devreme pentru valorile sau umorul pe erau construite, fie pentru că nu au avut timp să-şi găsească masa critică.

Freaks & Geeks a apărut în 1999 şi a rezistat mai puţin de un sezon. Doar 12 din cele 18 episoade filmate au fost difuzate. Serialul, despre două grupuri de liceeni neadaptaţi dintr-un liceu din Midwest de la începutul anilor '80, era o frescă socială subtilă, cu umor reuşit şi personaje complexe. Distribuţia era excelentă - printre "absolvenţii" din Freak & Geeks se numără James Franco, Seth Rogen, Jason Segel, Busy Phillips, Linda Cardellini, Rashida Jones, Shia Leboeuf, Jason Schwartzman şi alţii, toţi la primul rol. Azi, când actorii şi creatorii (Judd Apatow, care face comedii de succes, şi Paul Feig, care azi regizează Nurse Jackie, The Office şi Mad Men) sunt cunoscuţi, serialul pare semnul unui succes care nu trebuia să surprindă pe nimeni. În 1999, însă, nu a crezut nimeni în el.

Undeclared a venit un an mai târziu de la o parte din oamenii F & G: Apatow şi câţiva dintre actori, ca Rogen şi Segel. Mai uşurel, în format de sitcom, serialul urmărea viaţa unor boboci de facultate şi problemele lor amoroase. Uneori apar şi Ben Stiller, Adam Sandler şi Amy Poehler, comedianţi care şi pe vremea aceea erau destul de cunoscuţi. Fără să emuleze tonul din Freaks & Geeks, serialul reuşea să fie la fel de amuzant şi de original. A fost anulat la jumătatea seriei.

Studio 60 on the Sunset Strip este o bijuterie creată de Aaron Sorkin (The West Wing şi noul şi mult-discutatul The Social Network) despre viaţa din spatele unui show de varietăţi live. Showul este identic cu Saturday Night Live, cel mai cunoscut spectacol american de umor (poate fi văzut la noi pe Antena 2) şi dincolo de cortine avem o poveste captivantă despre cum se construieşte umorul, despre creativitate şi originalitate. Dialogurile sunt iuţi şi deştepte (marca lui Sorkin), personajele complexe şi plăcute, jocul actorilor excelent (Matthew Perry în rolul vieţii lui, Sarah Paulson cuceritoare într-un personaj inspirat de actriţa de comedie Kristin Chenoweth, Amanda Peet dovedindu-şi talentul în rolul unui director cu principii morale). A fost anulat după primul sezon. Poate fi văzut zilele acestea (de luni până vineri) pe ProCinema, de la 19.00.

Firefly, o dramă SF creată în 2002 de Joss Whedon (Buffy, spaima vampirilor) despre un echipaj de renegaţi care cutreieră planetele din Alianţa Sino-Americană din 2500 în căutarea de joburi care să îi ajute să supravieţuiască. Serialul l-a făcut pe actorul Nathan Fillion un icon al fanilor SF pentru că personajul (http://atelier.liternet.ro/articol/9028/Georgiana-Ilie/Cpt-Mal-Reynolds-FireflyEroul-pe-care-il-iubesti-pana-la-moarte.html) pe care îl joacă este unul dintre cele mai complexe şi cuceritoare pe care le-a văzut vreodată genul. Ca şi Freaks & Geeks, Firefly a avut o distribuţie de necunoscuţi care acum sunt nume de casă în televiziune: Nathan Fillion joacă în Castle, Adam Baldwin în Chuck, Summer Glau a creat o nouă imagologie SF în Terminator: The Sarah Connors Chronicles, Alan Tudyk şi Morena Baccarin sunt în noul hit V). Serialul a fost masacrat de FOX, postul pe care era dat: episoadele au fost difuzate în altă ordine decât a vrut Whedon, i s-a tot schimbat ora de difuzare şi, într-un final, a fost anulat înainte de finalul sezonului. A reuşit însă să stârnească atât de mult interes (care s-a văzut în vânzările de DVD-uri) încât echipa a putut să facă, în 2005, finalul pe care povestea o merita: un film de cinema care încheia arcul narativ intenţionat de Whedon. E firesc, cumva, ca un serial despre nostalgia unei lumi pierdute (echipajul provenea din rândurile unei armate învinse în războiul de întemeiere a noului imperiu) să provoace la rândul lui atâta nostalgie printre telespectatori.

Dollhouse, un alt proiect al lui Whedon, a avut o soartă puţin mai bună: a rezistat un sezon şi jumătate. Şi nu pentru că nu ar fi fost bun. Serialul spunea povestea unei femei care şi-a dat cinci ani din viaţă pentru a fi corp de închiriat într-un fel de bordel de lux / cuib de asasini din viitor. Toţi agenţii sunt suflete goale, lipsite de amintiri, şi sunt imprimaţi cu aptitudini şi trăsături psihologice în funcţie de specificul misiunii pe care trebuie să o îndeplinească. Fie că trebuie să fie ucidă sau să salveze pe cineva, fie că sunt iubitele / iubiţii ideali, toţi îşi îndeplinesc misiunile impecabil iar compania ia onorarii frumoase. Apoi totul este şters şi agentul poate să o ia de la capăt. Numai că nici ştiinţa nu e perfectă, nici compania nu e cea mai onorabilă cu putinţă şi pasul între aderare voluntară şi sclavie, când agenţii nu ştiu cine sunt, poate fi făcut prea uşor. Ca în toate producţiile lui Whedon, intri într-o lume coerentă, cu valori pe care le înţelegi, cu personaje prinse în dileme morale cumplite şi conduse de o voinţă supraomenească. N-a fost însă de ajuns.

Lista ar putea continua cu Smith, un serial cu Ray Liotta şi Simon Baker, despre o gaşcă de infractori care dă lovituri la comandă, anulat după şapte episoade; Arrested Development, o comedie genială cu Jason Bateman şi Michael Cera anulată după două sezoane; şi recentul Running Wilde, o altă comedie sofisticată anulată după cinci episoade. Probabil lista va creşte în fiecare an până când numărul serialelor bune anulate va atinge masa critică de a face un post TV numai cu ele. Sau măcar un canal online.