Poveste scurtă din Nimbin

Nimbin, 100% organic reggae

De cînd cu povestea asta prin Australia, am remarcat că ajungem la ţanc, exact în locurile unde se întîmplă cîte ceva care să se potrivească cu mine. Poate e vorba aici şi de un fel de demistificare pentru că mereu fabulăm pe seama lucrurilor pe care nu le avem şi pe seama ideilor la care nu putem ajunge. Aşa aveam şi eu în cap ideea de Australia ca un loc al făgăduinţei, nu ca natură, pentru că natură ca în Noua Zeelandă pare să nu mai existe în concepţia mea, ci legat de ideea de oameni ai erei noi. Pentru că pînă la 27 de ani întîlnisem doi australieni şi doi neozeelandezi. Pe scurt, doi aussies şi doi kiwis. Pentru că acum zece, respectiv cinci ani, aveam şi vîrsta necesară exaltărilor, fusesem mereu fascinată de ceea ce reprezentau aceşti oameni şi ce influenţă au putut avea asupra mea şi a tot ceea ce am uneltit după întîlnirea cu ei. Ce mai, oamenii ăştia mi-au schimbat viaţa şi cursul ei: Neti, Alex, Abbey, Trent. Totuşi, numai ideea că cel mai probabil nu îi voi mai vedea niciodată mă făcea să sorb fiecare moment petrecut alături de ei. Îi vedeam ca pe nişte misionari ai unei noi specii umane, ai unui timp deasupra istoriei. Un fel de extratereştri spirituali. Bineînţeles că au trecut cinci, chiar zece ani. Pe unii nu am reuşit să-i văd din ignoranţă sau lipsă de resurse sau pur şi simplu pentru că se întîmpla să dea naştere primului copil chiar cînd eram prin zonă. Pe alţii i-am întîlnit sau sînt pe drum. Asta ca să subliniez ideea de conexiune care există şi persistă, oricît de mare ar fi distanţa sau oricît de mult timp ar fi trecut între. O introducere la ceea ce s-a mai întîmplat în călătoria asta de la capătul lumii şi al timpului.

Aussie rastaman vibration

Drumul e lung iar mie mi-a expirat carnetul de conducere. M-am dat cu capul de pereţi în Noua Zeelandă, o fac şi acum, deşi traficul din Australia nu prea se compară cu cele trei maşini pe zi în Noua Zeelandă, întîlnite o dată la două zile. Aici traficul e mai intens, dar n-am eu treabă cu asta pentru că se pare că în viaţa asta nu voi reuşi niciodată să ies din starea de spectator la volan. În plus, plouă cu găleata şi pare că vine potopul în deşert, cînd deodată iese soarele şi pare că nu a curs strop pe tot continentul australian. Sau insulă sau arhipelag sau ţară sau deşert sau ce o mai fi şi Australia asta a cărei populaţie pare să se fi refugiat pe coasta Pacificului şi atît. Fain totuşi de oamenii ăştia. Nu poţi să nu-i invidiezi, deşi cîteodată zicala cu "cînd n-ai de lucru, îţi faci" pare o axiomă prin aceste locuri în care viaţa sălbatică se mulează pe viaţa oamenilor şi viceversa, în timp ce traiul liniştit pare o artă. Adică oamenii convieţuiesc cu păianjenii în grădină, cu şerpii pe verandă şi cu cangurii prin grădini. În Australia unii bat desculţi străzile oraşelor şi nimic nu pare să-i scoată din starea lor de meditaţie în mers sau la condus. Unii, nu toţi. Pentru că dai şi de specimene care au luat-o pe calea drogurilor şi pentru care pare să nu mai fie cale de întoarcere. Sau poate se poate, pentru că toată lumea pare obsedată de lucruri organice şi pare noua modă a civilizaţiilor sătule de consumerismul de masă. Şi poate combinaţia dintre iarbă şi un măr organic duce la rezultate remarcabile. Foarte posibil.

Organic remix

Cam aşa a fost în Nimbin, deşi sătucul în sine mi s-a părut o copie fidelă a unei staţiuni indiene din Goa, dar transpusă în vîrful munţilor, unde se vorbeşte engleză cu accent australian şi cafeaua costă de zece ori mai mult decît în India. În rest însă aceleaşi catrafuse importate din Nepal şi India, vîndute la preţuri de Australia, adică scump al naibii şi foarte scump. Plus cărţile spirituale şi tot arsenalul din jurul lor, cu beţigaşe parfumate Nagchampa, instrumente asiatice, lumînări şi alte mici mofturi care ar trebui să-ţi facă viaţa suportabilă în marea de droguri în care se îneacă unii fără ştiinţă şi fără vină. Aşa e Nimbin, un sătuc de hippioţi în care am aterizat cu Juicy van din pură întîmplare, în drumul către Brisbane. Nu pot să neg că primul contact mi s-a părut cel puţin reconfortant, după campingurile cu pensionari şi lume care aşteaptă a doua zi de pescuit. Deşi nu pot să uit seara petrecută cu un cuplu din Montpellier şi o taiwaneză care se aflau undeva pe coastă la cules afine pe bani. Woofing se numeşte acest proces şi este o sursă sigură de venit pentru călătorii care s-au pierdut de mai mult timp decît bugetul pe teritoriul australian. Cu ei am rîs în timp ce ne găteam cinele şi ne pregăteam pentru continuarea drumului prin viaţă, fiecare dintre noi căutînd o revelaţie sau măcar un semn că are sens perindarea asta atît de departe de ideea de casă. Şi cum să nu rîzi cînd un francez îţi spune că soţia preşedintelui, Carla Bruni îşi poate face o nouă faţă zilnic la cîţi bani are de la soţul ei.

Groundation Dub

Dar eram în Nimbin şi ploua. Pe unul dintre panourile scrise de mînă era anunţat un concert reggae. Mă uit mai atent şi văd cu surprindere că formaţia principală era Groundation. Îi ştiam de mai bine de trei ani cînd am primit nişte muzică pe un memory stick undeva în Alpi. Chiar la un moment dat am ascultat obsesiv una dintre piesele lor cînd mi-am dat seama că începuse să-mi placă muzica reggae şi dub-ul deşi nu fusesem mare fan niciodată. Eram deci în Nimbin, sătucul înfiinţat prin anii '70 în urma unui festival hippie, şi merita să arunc un ochi. Cred că la chefuri înţelegi cel mai bine sinergia unei culturi, fie ea tînără sau mai puţin. Tabloul din Nimbin era plin de femei şi bărbaţi cu dreadlocks de Bob Marley care umblau desculţi, erau îmbrăcaţi colorat în stil Jim Morrison şi păreau foarte relaxaţi de la iarba care probabil creştea chiar la ei în grădini. De fapt Nimbin este renumit pentru traficul tolerat cu marijuana şi haşiş, deşi nu puţini sînt dependenţii de heroină. Totuşi, după cum spuneam, de mîncare organică sau aşa zis organică dai la fiecare cafenea, ca să nu mai vorbim de toate ierburile sănătoase care plutesc prin vitrinele farmaciilor alternative. Aşa că totul se compensează. Mă întreb totuşi de ce aceste comunităţi care sînt bazate mereu pe concepte dintre cele mai sănătoase ca armonia între oameni şi comunităţi, pacea şi libertatea de exprimare, cad în extrema cealaltă de legume sociale şi umane. De ce ai vrea să-ţi ucizi mintea cu droguri cînd ai în cap idei care se vor puse în practică? Cineva înţelept zicea la un moment dat că fiinţa umană nu poate suporta prea multă realitate. Probabil că avea mare dreptate.

Serata muzicală

Dar poate că sînt nedreaptă şi nu toţi din Nimbin sînt fie consumatori de droguri fie terapeuţi alternativi. Oricum ar fi, lumea prezentă la cheful Groundation din Nimbin era destul de pe val şi mă întreb cîţi dintre cei prezenţi au stat să asculte şi să aprecieze o trupă de dub ca Groundation. Pentru că pe mine care eram mai trează decît mi-aş fi dorit poate, m-au impresionat prin mesaj, tehnică, prezenţă scenică, mai ales cu cele două vocaliste din Jamaica. Mă şi gîndeam cu voce tare pe zidul de Facebook că a merge treaz la un concert reggae e ca şi cum ai asculta un concert de pian cu dopuri de urechi. Dar am supravieţuit şi m-am întors intactă la camionetă, dormind adînc cu uşa deschisă şi cu răcoarea pădurii în nări. Deşi nu refuz un vin alb niciodată, m-am convins încă o dată: "clean is better". Ce mi-a plăcut totuşi la adunătura din Nimbin era felul liber prin care se exprimau, deşi păreau puţin inhibaţi genetic (moştenirea britanică nu se dezminte în acest sens), faptul că îşi cărau copiii cu ei peste tot şi că păreau deschişi către interacţiune chiar dacă era ea cu alte lumi de cele mai multe ori. Ideea de comunitate utopică rămînea iar unii păreau încă foarte prinşi în ea, chiar pe la 60 de ani. Pentru că recunosc că m-am holbat puţin la un grup de bunici care veniseră la chef reggae trăgînd dintr-un joint şi rupîndu-se la fiecare acord Marley. Şi, de asemenea, nu m-am putut abţine să nu mă distrez la mica scenetă în care un grup de tineri care arătau ca scoşi dintr-o poveste cu un hobbit căutau ceva cu înfrigurare la lumina frontalei. La un moment dat, pentru că prea erau în botul nostru, îi întreb ce caută, la care unul dintre cei cu căciulă de vrăjitoare răspunde că LSD. După care, de sub pom apare un căţel care speram să nu fi confundat foiţa de LSD cu mîncare pentru cîini. Şi cam aşa se scurgeau minutele la cheful de la Bush Theatre unde concertau, mult spus, americanii de la Groundation, în primul lor turneu pe continentul australian. La un moment dat am ieşit din sala unde începuse între timp un spectacol cu foc şi jonglerii, la jarul din grădina teatrului unde se strînseseră cei care se simţeau obosiţi de la atîta dub şi reggae, pe malul rîului tămăduitor de urechi bombardate de biţi. Şi cam aşa se încheie scurta povestire din Nimbin, Australia. Cu victoria liniştii pădurii asupra sunetului şi cu aerul de munte deasupra fumului de gangha. May the mighty nature prevail...