Da, ştiu, vara a trecut - dar ideea mea e că, dacă vremea se pretează, poţi purta şlapi pînă la sfîrşitul lui septembrie!
Dintre toate obiectele de purtat, niciunul nu mi se pare mai "pop" decît şlapul. Pardon: Şlapul! Numit de francezi (habar n-am de ce) tong, iar de anglo-saxoni flip-flop (aici ştiu de ce: pentru că face flip-flop), Şlapul nu este un "accesoriu" al Verii: este însăşi Vara. De toate culorile imaginabile şi din două materiale prietenoase (plastic şi piele), Şlapul se poartă. Asta însemnînd nu doar că se poartă pe talpa piciorului desculţ şi că se poartă de aproape toată lumea - de la mic la mare, la mare, la soare şi-n (aproape) orice împrejurare (exclus nunţile şi înmormîntările!) -, ci că "se poartă": el, pe sine, se. E o instituţie în sine: incomparabilă, nedepasabilă şi nedemodabilă. Şlapul se poartă de cînd mă ştiu pe lume.
Îmi amintesc cu duioşie de şlapul japonez (alb) pe care l-am pierdut la 3 ani în apa repede a pîrîului ce trece prin Cîrţa... Îmi petreceam o parte a verii în această comună dintre Făgăraş şi Sibiu, care pentru mine a fost un mic paradis. Pierderea şlapului alb (nu mai ştiu dacă stîngul sau dreptul; oricum, pierzi unul, îi pierzi pe amîndoi) a fost o mică-mare tragedie pentru copilul care eram. Cineva, ca să mă consoleze, mi-a zis că pot să-l găsesc în apa mării, pentru că pîrîul se varsă în Olt, Oltul în Dunăre, Dunărea în Marea Neagră (lecţie de geografie preşcolară)... Peste o lună, cine căuta şlapul pierdut pe plaja de la Mamaia-Sat? Micul eu de atunci, desigur. A la recheche du tong perdu.
Şlapul este atît de minimalist - şi de logic - şi de pur-şi-simplu-practic - încît nu se poate închipui nicicum altcumva. Şi ce diferenţă faţă de siniştrii crocşi - acele copite de cauciuc pentru turma turistică! Şlapul - la fel ca "blugul" - este marele unificator: dacă democraţia modei există, în astea două se vede. Şi am văzut; am văzut persoane aparţinînd high society-ului (nu de la noi!) purtînd, cu nonşalanţă, şlapi, după cum am văzut şi cetăţeni burtoşi, în "maieu", ieşiţi la o tablă şi-o bere în faţa blocului care purtau şlapi. Pentru că nimic nu e mai rezonabil, vara, decît să porţi şlapi şi nimic mai hidos decît să porţi sandale cu ciorapi!! (Am văzut şi asta - la unii turişti nordici...) Întrebare vertiginoasă: se pot purta şlapii cu şosete? Ei bine, da: am purtat eu, anul ăsta, la TIFF - pentru că vremea era nesuferit de friguroasă şi (mai ales) pentru că aveam o pereche de şosete roşii, cu un deget, pe care nu prea aveam la ce să le port - sînt făcute (japonez) pentru şlapi! Dar încercarea s-a dovedit fatală pentru frumoşii mei şlapi de piele neagră, italieneşti, care au cedat după o zi întreagă de alergat - în paşi de "micuţa japoneză" - între un cinematograf şi altul...
Şi aşa am pierdut, eu, a doua pereche de şlapi - nu japonezi, ci învinşi de (ciorapii) japonezi. Probabil că există o morală în asta, dar, pe moment, îmi scapă.