Pe măsură ce noaptea se strecura între noi, frumoasa mea anorexică, a şoptit în timpanul meu aţipit, în timp ce luminile oraşului explodau sub ochii noştri.
M-a încapsulat în el cu tandreţea unui rechin îndrăgostit de-un calamar şi a început să toarcă.
"La dracu' cu lumea, la dracu' cu tot. O să arunc viaţa pe geam începând de mâine." Zicând acestea, a început să vadă viaţa în verde.
I-am închis pleoapele cu degetele care mi se lungeau în neştire, molipsindu-se în verigi de la viziunea lui matinală, aşa că m-am trezit o liană pe un gard învechit.
"Frumoasa mea anorexică", a mai şoptit o dată, de data aceasta cu ochii închişi.
Noapte bună, dragul meu fritz.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Noi suntem oameni puternici, Simona CratelTu și cu mine în soare, Simona CratelDu und ich in der Sonne, Simona CratelArc de triumf, Simona CratelArc de Triomphe, Simona CratelToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Povestea MarathonPoveştile PetrícicăiRăzboiul de ţesut poveştiDe la Petrila la Petrini. Viaţa lui Ion D. SîrbuDe-a baba-oarbaRespiraţie sub apăPacolandCartea viselorForme şi culori din comunismRugine, samovare, liturghiiRugul miresmelorAnesthesiaPovestea saşilor din TransilvaniaOameni de pîslăSpiridonTrecător prin timpuri bezmeticePisicul Jill și Prințesa de PorțelanCartea neiertăciunilorJurnalul AlbastruPublicitate