12.03.2011
Oricum ai lua-o, Istoria are un mare defect: este vie. Prea vie. Mişcă! Şi, ca atare, oferă în permanenţă noutăţi. Când acestea sunt neaşteptate, le numim surprize.

Să luăm "de-un paregzamplu, ori ceva" (vorba conului Leonida) statuile. Ce vreţi mai concret, mai solid, mai... cert? "Cum să văz ce nu era?!", bine zicea consoarta bobocului - meşter în teorii, în explicaţii şi revoluţii. Ei, uite că poţi: să vezi una şi, totuşi, să fie cu totul altceva.

Mihai Viteazul! Ditai statuia, în buricul Bucureştiului - chiar dacă folclorul o clasicizează şi miticizează sub formula "la coada calului". Dar acolo, pe cal... cin' să fie? Mihai Viteazul, nu? Uite că nu. Autorul monumentului - o celebritate. Şi francez, pe deasupra: Carriere Beleuse. Unul dintre profesorii lui Rodin! Tocmai pe el l-a găsit trimisul guvernului român, prin 1873 - 74. Trimisul ăsta tocmai ajunsese la Paris, doldora de bani publici, întru comandarea unei statui a bravului voievod. Ce s-o mai comanzi? Acolo, în acelaşi mare Paris, tocmai se jurizase un concurs naţional pentru o statuie ecvestră a Jeanne-ei d'Arc. Una câştigase, fiind aleasă să rămână pe malurile Senei. Restul - la loc comanda. Important nu era trandafirul, ci domnitorul. Să dăinuiască! Să vorbească viitorimii. Să... şi să... Câteva mici amănunte care încurcau socotelile? Pas de probleme, monsieur! Se schimbă capul... se mai schimbă şi crucea din mână - o secure e mai reprezentativă. Mai de-a noastră, din popor. Drept (sau) strâmb pentru care, statuia este instalată, bine mersi (merci, monsieur!) în faţa Universităţii. Au fost ceva proteste, mai ales studenţii, agitaţi de o anumită parte a presei: cea "roşie", cum erau numiţi, pe atunci, liberalii. Ce contează? Panamaua a fost înghiţită, domnitorul a rămas, maiestuos, călare pe cal. Ei... că piciorul e micuţ, ca la dame (cu o botină, din cea mai fină)... că silueta acestui munte de om, de care se speriase până şi călăul, a fost redusă drastic... Că sub platoşă se observă, pentru cine priveşte cu atenţie, ondularea sânului femeiesc... ce mai contează? Eroi au fost, statui sunt încă...

Caragiale. Altă statuie. Ajunsese taman în faţa edificiului Teatrului Naţional - la doi paşi de viteazul d'Arc. Loc prost ales. Clădirea din fundal îl strivea, la fel cum Casa Scânteii, la spatele lui Lenin, îl făcea şi mai mititel. Lenin am spus?

Păi, tot mâna lui Vladimir Ilici se vede acolo, atârnată la jiletca lui nenea Iancu! Semnatarul statui: Constantin Baraschi. Un sculptor foarte bine orientat, chiar vizionar - în ultimii ani ai războiului, se apucase să lucreze la Monumentul ostaşului sovietic. Când ruşii au intrat în Capitală, n-a mai fost nevoie decât de puţină turnătorie... şi Ivan a fost gata de cocoţat pe soclu. A stat, ani de zile, în Piaţa Victoriei. Apoi a fost retras, pe poziţii dinainte stabilite, în alveola de pe şoseaua Kiseleff, până în ultimele zile ale lui 1989, când a fost dislocat şi trimis la plimbare, împreună cu Lenin din Piaţa Scânteii. Doar că, acesta din urmă, supravieţuise, nici măcar miraculos. La fel de bine orientat - căci şmecher şi oportunist nu se cade a spune - Baraschi însuşi îi schimbase capul (când i-a scăzut preţul, astfel încât unul singur era de-ajuns). Deasupra paltonului proletar, descheiat astfel încât mâna plină de sânge să se agaţe de jiletcă, a apărut - şi a rămas - capul lui Caragiale!

Curat vorba lui Belu Zilber, comunistul ilegalist care făcuse 11 ani de puşcărie sub comuniştii legalişti: "În România, comunismul va fi un amestec de I.V. Stalin şi I.L. Caragiale". Curat murdar amestec... Muzica! Şi, bien sur, statuia...

3 comentarii

  • Aberatii - mai studiati inainte de a scrie neadevaruri
    Madalin, 15.03.2011, 11:28

    Stimate domn Burileanu, aceasta legenda cu Ioana d'Arc a fost demult depasita, in realitate statuia chiar il reprezinta pe Mihai Viteazul. Lamuriri explicite veti afla aici, in acest articol:
    http://art-historia.blogspot.com/2008/06/statuia-lui-mihai-viteazu-bucuresti.html

    Articolul este pe internet de 3 ani, nu stiu cum de nu l-ati vazut pana acum, si va apucati sa reluati vechea legenda urbana cu Ioana d'Arc, ba chiar si pe un ton caragialesc ce - in cazul de fata, iata - e deplasat...

    • RE: Aberatii - mai studiati inainte de a scrie neadevaruri
      bogdan burileanu, 17.03.2011, 10:41

      Stimate domn Mădălin (?...), vă mulţumesc pentru intervenţia dv. Într-adevăr, nu citisem articolul invocat în sprijinul atacului declanşat – în fond cei 3 ani invocaţi nu sunt întotdeauna suficienţi spre a conferi notorietate culturală.
      Mă surprinde siguranţa dumneavoastră în a afirma că ar fi vorba despre aberaţii. Scandalul din epocă, privind afacerea statuii, a fost lansat şi susţinut de către ziarul Românul, al lui C.A. Rosetti, în perioada februarie – noembrie 1874. Agitaţiile studenţeşti, iniţiate tot de liberali, au fost îndreptate împotriva acestei situaţii - comică în formă, dar gravă în fond. Afacerea (comisioane, aranjamente pe bani publici, etc) este extrem de asemănătoare cu altă celebră afacere a vremii (Stroussberg), unde nişte ministeriabili ai vremii rezolvaseră lucrurile în avantajul lor şi în defavoarea statului român. De asemenea, Ion Suchianu scria în Universul –1934, perioada când vechiul Arc de Triumf, din lemn şi paiantă, era în curs de restaurare - că ar trebui multă grijă spre a se evita precedentul cu monumentul lui Mihai Viteazul. De asemenea, actorul Gh. Ionescu Gion povestea episodul despre care discutăm, pe care îl cunoştea de la tatăl său, un reputat istoric - inclusiv al Bucureştiului. Admiţând că istoria nu se face după ziare (mai ales când vedem cum sunt făcute ziarele), dar nici după bloguri, implicarea controversatului Alfred Godillot, în calitate de co-iniţiator şi mijlocitor rămâne un fapt indubitabil. Ca şi statura minionă a marelui voievod, mai potrivită pentru Ştefan cel Mare (în realitate, se speriase şi călăul de masivitatea lui), piciorul micuţ şi platoşa bombată peste piept. De altfel, cu toată indignarea faţă de această „legendă urbană”, însuşi autorul articolului pe care îl citaţi recunoaşte că „legenda are o umbră de adevăr, dar legat de cal şi nu de Mihai”. Totuşi, nu calului i se disting sânii... şi e greu de presupus că maestrul Belleuse, chiar sfătuit de descurcăreţul Godillot, să o fi dat jos pe Jeanne d’ Arc de pe cal, spre a-i ceda locul Bravului Mihai.
      Cât despre tonul folosit de mine - mi-l asum. Nu cred că trebui să luăm poziţia de drepţi şi să recurgem la emfaza patrrrriotică atunci când vorbim despre aspecte ale trecutului. Că e caragealesc? Păi, tocmai era vorba acolo şi despre o altă statuie, chipurile, a lui Caragiale...
      Cu tot respectul cuvenit,
      Bogdan Burileanu


      • RE: RE: Aberatii - mai studiati inainte de a scrie neadevaruri
        m s, 17.04.2012, 20:10

        ce manari si franzujii astia..!!! cam ca astia prin constructii
        unde nu folosesc echipamente proiectate ci ce ramane
        nefolosit de la lucrarea precedenta...

        stiti cumva cine a incasat spaga la vremea aia..? Godillot..?

        am citit articolul de pe arthistoria mai intai dar nu mi se pare
        ca ar proba in nici un fel contrariul ba chiar confirma
        pe alocuri banuielile...
        oricum, chiar daca statuia pe ansamblu arata bine
        e rusinos ce a facut francezomanarul...
        plus ca a folosit modelul si in Argentina, deh, Buenos Aires
        e prea departe de Bucale si fara internet, nimeni nu isi da seama...
        pai asta nu artist se numeste... de la el s-a inspirat Ford
        la modelul T... hehehe...

Publicitate

Sus