Cabalistul

Geert Kimpen
Cabalistul
Editura Humanitas Fiction, 2010
Traducere din neerlandeză de Valentina Ţîrlea



*****
Prezentare autor

 
Geert Kimpen s-a născut în 1965, în Belgia. A urmat cursurile de regie ale Universităţii de Arte din Amsterdam. Din 1990 trăieşte în Olanda, unde desfăşoară o activitate prolifică şi foarte variată ca autor de piese de teatru şi cabaret, fiind şi scenarist pentru televiziune. Pasionat de ezoterism şi Cabala, Geert Kimpen a semnat articole pentru o revistă de profil. A colaborat cu Eric Woolfson la scrierea unui scenariu pentru musical-ul Gaudi. Este autorul unei piese, De verliefde componist (Compozitorul îndrăgostit), dedicate lui Hector Berlioz.

Cabalistul (De kabbalist, 2006), primul său roman, a devenit un bestseller internaţional, fiind tradus în peste cincisprezece limbi, şi i-a adus comparaţia cu Paulo Coelho şi Dan Brown. Ca urmare a acestui succes, Geert Kimpen a mai scris un ghid despre cum poate Cabala influenţa pozitiv viaţa oamenilor, Stap voor stap van wens naar werkelijkheid (2009). Al doilea său roman, De geheime Newton (2008), a fost de asemenea un bestseller, cel de-al treilea, Rachel, of het mysterie van de liefde, aflându-se în curs de apariţie.
 

*****
Intro
 

Bestseller internaţional tradus în peste cincisprezece limbi.
Tainele Cabalei într-o emoţionantă poveste despre ucenicie şi autodepăşire.

La moartea maestrului său, Cordovero, tânărului Hayim Vital, cel mai ambiţios dintre discipoli, îi revine o misiune stranie: aceea de a deveni scribul lui Iţac Luria, un străin misterios sosit din Egipt în micul Ţefat din nordul Galileii, loc în care trăiesc şi studiază interpreţi renumiţi ai Cabalei. Primele lecţii primite de la noul său mentor îl entuziasmează, căci tânărul visează să reunească într-o singură carte accesibilă toată învăţătura din Cabala. Pe parcursul iniţierii sale, Hayim are de ales între iubirea pătimaşă pentru Francesa, senzuala fiică a lui Iţac Luria, şi calea austeră a înţelepciunii.
 
"Romanul Cabalistul reuşeşte o îmbinare deosebit de ingenioasă între Codul lui Da Vinci, Alchimistul şi Indiana Jones." (De Standaard)
 
"Un minunat roman de mistere şi atmosferă, exotic şi plin de imaginaţie. Kimpen este un povestitor înnăscut, iar scenele alerte, cinematografice îi trădează fără îndoială pregătirea regizorală." ('t Scheldt)
 
"O carte care tratează un subiect complex într-o manieră plină de strălucire şi inteligenţă." (Gazet Van Antwerpen)
 

*****
Fragment
 

Ţefat, 1570. Vara, şapte ani mai târziu (după calendarul evreiesc: 5330)
2. Mem Het Yod: Dumnezeu care îţi dăruieşte strălucire

 
Îl chema Hayim Vital şi era fiul lui Iosif Vital, vestitul comentator al Torei. Avea douăzeci şi cinci de ani, era un tânăr chipeş şi ager la minte. Îşi închina tot timpul liber studiului Cabalei. În fiecare dimineaţă, la ceasurile trei din zorii zilei, mergea împreună cu alţi nouă bărbaţi să urmeze învăţăturile lui Cordovero, marele maestru al Cabalei. Cheile le ţinea Hayim, pentru că el ajungea întotdeauna primul. Când deschidea uşa sinagogii, parcă i se deschidea şi lui inima. Îi plăcea să-şi facă rugăciunea acolo, în întuneric, în liniştea desăvârşită. Abia după aceea aprindea lumânările şi făcea ordine în încăperea goală unde se ţineau lecţiile, care se găsea la dreapta, cum intrai în sinagogă. Hayim era cel mai tânăr învăţăcel din câţi primise Cordovero vreodată la lecţiile lui. Ceilalţi nouă studenţi aveau patruzeci de ani sau chiar mai mult. Patruzeci de ani era vârsta la care erai socotit destul de copt la minte pentru a putea să te apuci de studiul Cabalei. Până la vârsta aceea îţi vei fi făcut un nume, îţi vei fi găsit o femeie pe potrivă ta, iar copiii vor fi ajuns destul de mari ca să nu mai aibă aşa multă nevoie de tine. La patruzeci de ani aveai destul timp să te consacri lucrurilor spirituale.
 
În Ţefat, Hayim devenise ţinta bârfelor şi a pizmei. Mulţi dintre cei care studiau Cabala socoteau că li se cuvenea mult mai mult decât lui Hayim un loc printre discipolii lui Cordovero. Oameni deja în vârstă, care-l cunoscuseră pe bunicul lui Hayim şi care studiau Cabala de zeci de ani, îşi frângeau mâinile de ciudă când vedeau că un mucos părea să fie privit ca un înţelept.
 
În comunitatea din Ţefat, se vedea limpede cât de avansat în studiul Cabalei te credea lumea. Exista o ierarhie limpede a maeştrilor şi nimeni nu tăgăduia că marele Cordovero trona în vârful ei. Cordovero îşi alesese zece studenţi care, la rândul lor, dădeau şi ei lecţii. Cu cât învăţătorul tău era mai apropiat de cercul de studenţi din jurul lui Cordovero sau dacă, în cel mai fericit caz, îi era student chiar acestuia, cu atât erai mai bine văzut. Fiecare elev era înnobilat de prestigiul de care se bucura maestrul său.

Hayim se ridicase studiind răbdător cu maeştri nu foarte însemnaţi. Şi-a ales cu grijă maestru după maestru, până când a ajuns să meargă la lecţiile lui Zimra, un elev al lui Cordovero. Hayim nădăjduia că, dacă va fi la înălţime, Zimra îi va pomeni numele în faţa maestrului spre care tânjea inima lui. Şi poate că, într-o bună zi, avea să-şi potolească setea direct de la izvor. Dar Zimra, trufaşul rătăcitor, nu vorbea decât despre sine.
 
Şi tocmai din pricina asta a căutat Hayim în tot acest răstimp să-i iasă în cale lui Cordovero. Mergea la aceleaşi sinagogi, la aceleaşi prăvălii şi făcea plimbări în picioarele goale pe colinele pe unde ştia că umblă şi Cordovero desculţ. Odată, Hayim a îndrăznit să-i vorbească marelui maestru.
- Maestre Cordovero, a trecut Hayim la subiect fără prea multe ocolişuri, eu tânjesc să-l aflu pe Dumnezeu. Lumea zice că domnia ta ai şti cum pot să-l întâlnesc.

Cordovero trebuie să fi zâmbit văzându-l pe tânărul acela deznădăjduit care tânjea atât de mult după cunoaşterea lui Dumnezeu.
 
S-a recunoscut pe sine în firea plină de neastâmpăr a băiatului, fire care făcuse ca şi el să se apuce de studiul Cabalei la vârsta de douăzeci de ani. "Era ca şi cum, până la douăzeci de ani, aş fi fost cufundat într-un somn adânc", spunea el adesea. "Nici un gând care-mi străbătea mintea la vremea aceea nu mi-era de folos."
- Tinere, i-a răspuns el, până în clipa în care ai răsărit din spatele acelui copac nu te cunoşteam, dar tu pe mine, da. De azi înainte am să te port în gândurile mele, pentru că şi tu mă cauţi pe mine.
 
Nu peste multă vreme, am să iau masa de seară împreună cu soţia mea şi am să vorbesc despre alte lucruri, dar asta nu înseamnă că tu n-ai să mai exişti. Tot astfel existăm şi noi mereu în gândurile lui Dumnezeu.
- Aşadar e de ajuns să-i atragem atenţia! a strigat Hayim cu însufleţire.
- Sau invers, a zis Cordovero zâmbind. Poate că cel care a răsărit din spatele copacului ca să-ţi atragă atenţia era Dumnezeu însuşi. Dumnezeu este în toate şi toate sunt în Dumnezeu. Dar el nu se arată decât atunci când îl cauţi. Şi atunci îţi dai seama că Dumnezeu se afla deja înăuntrul tău şi aştepta doar ca tu să vrei să-l întâlneşti.
 
Cordovero îl poftise chiar atunci să ia parte la lecţiile lui. Şi asta, spre marea mânie a lui Zimra.
- Cordovero, te înşeli amarnic. Hayim nu e bun de nimic. O să vină o zi când ai să te căieşti că i-ai îngăduit unui lingău ca el să ia parte la lecţiile tale. Dar atunci va fi ziua când oamenii mi se vor închina mie ca lui Mesia cel mult aşteptat, îi strigase Zimra cu înflăcărare.
 
Din acea clipă, peregrinul cel atât de plin de sine încetase orice legătură cu Cordovero, devenind unul dintre duşmanii lui cei mai înrăiţi. Lui Hayim nu i-a păsat nici cât negru sub unghie. Locul lăsat liber de Zimra a fost ocupat de el. Era acum cel mai fericit tânăr din Ţefat. Mergea ţanţoş prin oraş şi batjocura se prelingea de pe el ca o ploaie blândă de martie.
 
În dimineaţa aceea, Hayim era şi mai dornic să înveţe decât ceilalţi ucenici. Cordovero se oprise asupra unuia dintre principiile de bază ale Cabalei: înfrângerea egoismului.
- Este bine atunci când omul îşi dă frâu liber pe cât posibil egoismului. Căci firea omului se îndreaptă dacă îşi priveşte egoismul în faţă. Cabaliştii nu au dorinţe. Adică vreau să spun că, prin natura lor, cabaliştii au foarte multe dorinţe. Important este însă ca noi să schimbăm ţinta acelor dorinţe.
 
Cordovero, pe care lumea îl considera cel mai luminat dintre maeştrii Cabalei, nu izbutise să se facă înţeles. De îndată ce încerca să explice o afirmaţie sau alta, se poticnea. Când mai încercă o dată, pe frunte îi apărură broboane de sudoare.
- Dar, rabi Cordovero, îl întrerupse Hayim, o dorinţă nu rămâne totuşi o dorinţă, indiferent care este intenţia ce stă la baza ei? De pildă, dorinţa mea este să devin cel mai de seamă scriitor cabalist din toate timpurile. Cum aş putea să transform această năzuinţă?

Iosua, un giuvaiergiu acoperit din cap până în picioare cu nestemate, fratele vitreg al lui Hayim, oftă zgomotos ca să-şi arate iritarea. Iosua ura faptul că Hayim amintea cu orice prilej de cartea la care lucra - un comentariu la Zohar, biblia cabaliştilor, capodopera lui Simon Bar Iochai.
- Cred că intenţia ta de a deveni cel mai mare scriitor porneşte din egoism, răspunse Cordovero. Pentru că vrei să fii faimos şi să te admire toată lumea.
- Da, şi de asta vreau, recunoscu Hayim, dar mai ales vreau ca învăţăturile Cabalei să fie cunoscute de cât mai mulţi oameni.
- La o adică, n-ar conta dacă îţi apare sau nu numele pe carte, spuse Cordovero.
 
Hayim râse, prins în plasă.
- Ba sigur că vreau ca lumea să ştie că eu am scris cartea.
- Şi astfel nu te gândeşti decât la un lucru: la binele tău. Esenţa dorinţei tale este să scrii cea mai strălucită carte despre Cabală.

O carte care să-i ajute pe oameni să cunoască legile universului. Dorinţa aceasta de a da mai departe ceea ce ai primit la rândul tău este de fapt o dorinţă altruistă.
- Şi cu cât dobândesc mai multă ştiinţă, cu atât pot dărui mai multă, adăugă Hayim. Deci la asta te-ai referit când ai spus că un cabalist are dorinţe aşa mari.
- Da, foarte bine, Hayim, nu e nimic rău în a dori să primeşti cât mai mult de la viaţă. Dar izvorul bucuriei de a primi seacă atunci când, la rândul nostru, încetăm să dăruim. Nimic din ceea ce primim apoi nu mai umple golul din inima noastră. Principiul esenţial al universului este să dăruieşti din tot sufletul, fără să aştepţi nimic în schimb.
- Aşadar, n-aş putea să cer bani pentru cartea aceea? Întrebă Hayim.
- Ca şi cum s-ar găsi cineva care să-şi arunce banii pe o carte de-a lui Hayim Vital, interveni Iosua.
 
Nu găseai doi fraţi mai diferiţi unul de celălalt cum erau Hayim şi Iosua. Iosua era cu douăzeci de ani mai mare şi-l ura de moarte pe mai tânărul său frate "nelegitim". Grija nemăsurată cu care tatăl lor îl cocoloşise pe Hayim îi stătuse lui Iosua ca un os în gât.
Întreaga clasă îşi manifestă aprobarea, lovind cu linguriţele în ceştile de cafea. Toţi îi erau recunoscători lui Iosua că îl pusese la punct pe înfumuratul de Hayim. Iosua bătu triumfal în masă.
 
Dar Hayim aştepta netulburat răspunsul maestrului său. Cordovero închise ochii obosit. Îşi tot trecea degetele prin barba neagră. În încăperea cu pereţi vopsiţi în albastru se desluşea respiraţia lui greoaie, apăsată. Iar printre ochiurile de geam colorate pătrunseră primele raze ale soarelui palid ce răsărea de după dealuri.
- De fiecare dată când Dumnezeu creează ceva, scrie în Tora: "Şi a văzut Dumnezeu că este bine". Mai puţin atunci când îl creează pe om. Care credeţi că este motivul?
- Întrebarea aceasta este cu siguranţă o joacă de copii pentru faimosul nostru autor Hayim Vital, rupse Iosua liniştea ce se aşternuse în jur. Şi poate că Hayim ne va uimi pe toţi data viitoare cu o lecţie pe această temă.
- Ce coincidenţă! Tocmai voiam să propun acest lucru, Iosua.

Desigur, cu îngăduinţa maestrului, spuse Hayim fără să se sinchisească de încercarea lui Iosua de a-l face de râs.
- Am încredere în tine, Hayim. Mintea mea nu este pe de-a-ntregul limpede astăzi. Simt că mă sufoc. Cu voia lui Dumnezeu, data viitoare voi şedea eu pe scaunul tău.
Hayim nu observă ploaia de priviri şi gânduri pline de invidie lansată asupra lui. Cordovero îl luase oare în râs?
- Fiecare dascăl îi învaţă pe ceilalţi ceea ce el însuşi are de învăţat. Sufletele noastre se întâlnesc aici în fiecare dimineaţă pentru că aşa ne-a fost dat. Eu sunt acum maestrul vostru. Dar, într-o viaţă viitoare, aş putea fi eu studentul lui Hayim. Rolurile pe care le îndeplinim unii faţă de alţii pe lumea asta n-au prea mare însemnătate. Şi poate nu peste multă vreme va veni şi ziua când sufletul meu va pleca dintre voi.
- Ce vrei să spui cu asta? întrebă Şlomo, unul dintre studenţii cei mai devotaţi ai lui Cordovero, care încerca să-şi asigure traiul lui şi pe-al nevesti-sii pictând tablouri.
- Eşti cumva bolnav, Cordovero? Te putem ajuta cu ceva? Să deschid puţin fereastra, să mai intre puţin aer proaspăt?
- Dar n-ai decât patruzeci şi opt de ani. E cam devreme să-ţi prezici moartea.
- Imediat după moartea mea cineva îmi va lua locul, continuă Cordovero, fără să ţină seama de ce spuneau studenţii. Multe dintre învăţăturile noului maestru vor fi cu totul diferite de ceea ce aţi aflat de la mine. Dar să nu-l contraziceţi. Izvorul învăţăturii lui este şi izvorul din care mă adăp eu: acela al adevărului absolut. Sufletul lui este o scânteie din sufletul lui Simon Bar Iochai, cel inspiritat de Dumnezeu, căci însuşi autorul Zoharului vă va ţine lecţii. Ce păcat, aş fi vrut să pot fi şi eu de faţă. Băgaţi de seamă, cine i se împotriveşte, se împotriveşte înseşi răspândirii cunoaşterii divine.
 
În acel moment, toţi ucenicii se gândeau la acelaşi lucru: Cordovero vorbea despre Hayim. Coşmarul lor cel mai negru devenea realitate. Cel pe care l-ar fi aruncat cu dragă inimă de pe scările sinagogii avea să fie noul lor maestru. Ce încercare supraomenească!
- Cum îl cheamă? întrebă Iosua înmuindu-şi glasul. Oricât s-ar fi temut de ce avea să-i răspundă Cordovero, voia să ştie dacă bănuielile lui neliniştitoare erau întemeiate.
- Asta nu vă pot spune. Deocamdată, el nu vrea ca lumea să ştie cine este.
 
Hayim roşi. Şi el bănuia că despre el era vorba. Simţi privirile duşmănoase ale celorlalţi. Găsi de cuviinţă că cel mai potrivit răspuns era să tacă misterios. "Lasă-i să ghicească dacă eu sunt acela care vrea să rămână necunoscut", îşi zise el, râzând în sine.

Cordovero nu dădu atenţie luptei tăcute care se stârnise în rândul studenţilor săi. Îşi privi fiecare elev în parte. Toţi îl urmăreau bănuitori să vadă dacă privirea lui întârzie mai mult pe unul sau altul dintre ei. Toţi îl priveau cu un aer de nespusă pietate. Cu toţii visau să-i ia locul maestrului.
- Cea mai importantă calitate a unui om care a ajuns la cunoaştere este smerenia, continuă Cordovero, ţintuindu-l cu privirea pe Hayim. Felul în care noi, ca oameni, ne purtăm unul faţă de altul, este oglinda evoluţiei noastre spirituale.
Şi, uitându-se la Iosua, spuse:
- Uită-te în adâncul sufletului tău, să vezi dacă nu blestemi pe nimeni, nu vorbeşti pe nimeni de rău, nu doreşti răul nimănui.
 
Înţelepciunea se arată în lucrurile simple, cum ar fi un zâmbet neprefăcut, un salut din toată inima, un semn de milă pentru duşmanii noştri. Uită-te la soarele ce răsare dintre munţi. Nu există nici un motiv pentru care să răsară din nou a doua zi. Este un dar. Un dar plin de bunăvoinţă al Ziditorului. Şi pentru a trăi în armonie cu El, este vrerea Sa ca noi, la rândul nostru, să răspândim căldură în lume.
 
Iosua lăsă capul în jos, ursuz.
- Tot ce mai pot adăuga despre cel care-mi va lua locul este că se va arăta în mijlocul unui nor la înmormântarea mea.
Nimeni, nici măcar Hayim, nu pricepu ce voise Cordovero să spună prin asta, dacă se referea sau nu la norul pe care Hayim avea să părăsească sinagoga, pentru că visul său de a deveni cel mai respectat cabalist era astăzi mai aproape de realitate.