Mă abandonez cu voluptate îmbrăţişării Timpului.
Braţele-i calde, viguroase, fantastice
Îmi încolăcesc decadent trupul.
E o senzaţie prelungă, de otravă seducatoare;
Pleoapele încep să cadă, pielea se dilată ireversibil,
Porii se deschid să absoarbă toxina clipei ce trece.
În răstimpuri scurte muşchii se contractă spasmodic,
Smulgându-se pentru mici evadări în insule de iubire omenească.
Insinuant, braţele Timpului revin, alunecând şerpeşte.
Mă învăluie. Mă împac cu Timpul meu şi el mă iubeşte.
Nu există despărţire. Fidelitatea e veşnică, încrederea e totală.
Poţi fii fericit dacă-ţi iubeşti Timpul.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate