Şocul dramaturgiei contemporane

Cred că a fost o emisiune bună, judecând după "antrenul" invitaţilor, după numărul de telefoane (n-am putut să le luăm pe toate în direct, fiindcă n-am mai fi putut vorbi în studio), venite din partea unor oameni care ştiau ce spun, chiar dacă erau simplii spectatori (în afară de redactorul revistei Tribuna, care ne-a informat despre viaţa teatrală clujeană "underground" – lucru pentru care îi mulţumim).

Regizorul Felix Alexa, autor al spectacolului cu piesa Chip de foc de Marius von Mayenburg, la Odeon şi actorul Vladimir Găitan, interpret al unuia dintre primele roluri de homosexuali din teatrul românesc (în spectacolul Îngeri în America, regizat cu ani în urmă de Theodor Cristian Popescu, azi emigrat) şi repetând în acest moment pentru un spectacol de dramaturgie românească – Poker de Adrian Lustig, în regia lui Alexandru Tocilescu - nu s-au ferit să facă afirmaţii tranşante. Primul a fost de părere că teatrul este o şansă pentru oameni de a "da foc" rutinei propriei vieţi, măsură necesară, indiferent cât de greu îţi este după aceea. Să plece cu o parte din creier incinerată, iată ce le doreşte Felix Alexa spectatorilor săi.

Cât despre actori, atât Marius Manole cât şi Adriana Trandafir s-au bucurat să colaboreze cu regizorul, fiind pasionaţi de rolurile propuse, în ciuda şocului trăit la început. Marius Manole a vorbit frumos, în materialul filmat de Lorelei Mihală, despre faptul că "nu poţi vedea totul în roz pe scenă, când în jurul tău e gri. Viaţa e frumoasă, de acord, dar trebuie să-i vedem şi părţile întunecate, ca să le putem evita". Adriana Trandafir a fost sinceră: "eu una aş vrea să joc în Cui i-e frică de Virginia Woolf, de pildă. Mama din Chip de foc nu e genul de rol pe care să mi-l doresc, dar l-am jucat fiindcă e un text important pentru generaţia colegilor mei care acum îşi fac intrarea în teatru".

Filmat şi el, regizorul Horea Popescu a fost de părere că "trebuie să avem o limită, dacă mă întrebaţi pe mine", iar faptul că noi l-am întrebat şi dânsul a răspuns a fost de natură să-l supere puţin pe Felix Alexa, care a replicat cum că din Muzeu lucrurile se văd altfel (sau cam aşa ceva, nu pot cita exact), făcând aluzie la felul în care era îmbrăcat intervievatul, cred că în special la papillon.

Foarte deschis a fost Vladimir Găitan, care şi-a amintit că şocul dramaturgiei contemporane a fost foarte dur imediat după ’90, când existau cazuri în care spectatorii se ridicau şi plecau ostentativ din sală. Un şoc a suferit el însuşi când a fost pus în faţa unui rol de homosexual, dar a depăşit momentul graţie calităţii scriiturii lui Kushner. De altfel, aceasta e salvarea oricărui text având teme şocante, inspirate din realitatea imediată, au fost de părere ambii invitaţi.

Săptămâna aceasta vom vorbi despre muzica de film – artă secundară la noi, dar extrem de importantă (şi de bănoasă!) la alţii – avându-i alături pe Adrian Enescu (cel mai cunoscut autor de muzică de teatru şi film de la noi) şi pe Marius Mihalache (semnatarul muzicii de la Filantropica lui Nae Caranfil, proaspăt invitat să compună pentru pelicule realizate la Hollywood). Dacă v-a sunat bine muzica unui film românesc sau dacă v-a sunat prost şi vreţi să spuneţi asta tuturor, fiţi alături de noi la Artă versus artă, în această vineri, de la ora 20.00, în direct la TVR Cultural.

Ah, am uitat să vă spun că avem şi adresă de e-mail pentru emisiune: puteţi să ne scrieţi la [email protected].