Ridicole.
Nici n-ar fi scrisori de amor dacă n-ar fi
Ridicole.
La vremea mea am scris şi eu scrisori de amor,
Ca şi ceilalţi,
Ridicole.
Căci scrisorile de amor, când de amor e vorba,
Trebuie să fie
Ridicole.
Însă, la urma urmelor, doar acele
Creaturi care niciodată n-au scris
Scrisori de amor
Sunt
Ridicole.
Ce n-aş da să retrăiesc vremea când scriam
Fără să-mi dau seama
Scrisori de amor
Ridicole.
Adevărul este că astăzi
Amintirile mele
Despre acele scrisori de amor
Sunt
Ridicole.
(Toate cuvintele cu accent tonic pe antepenultima silabă,
Ca şi toate sentimentele cu accent proparoxiton,
Sunt naturalmente
Ridicole.)
* * *
La volanul Chevroletului pe drumul spre Sintra,
Sub clar de lună şi de vis, pe şoseaua pustie,
Conduc singur, conduc aproape lent şi oarecum
Mi se pare, sau oarecum mă forţez eu să mi se pară,
Că înaintez pe o altă şosea, în alt vis, altă lume,
Fără să existe Lisabona abia lăsată sau Sintra unde am de ajuns,
Că înaintez, însă ce altceva există-n înaintare decât a nu te opri, ci a înainta?
Am să-mi petrec noaptea la Sintra fiindcă nu mi-o pot petrece la Lisabona,
Însă când voi ajunge la Sintra voi regreta că nu am rămas la Lisabona.
Mereu această nemotivată nelinişte, incoerentă, dezordonată,
Mereu, mereu, mereu,
Această excesivă angoasă a spiritului, de nimic provocată,
Pe şoseaua spre Sintra, sau pe şoseaua visului, sau pe cea a vieţii...
Docil la subconştientele mele mişcări de volan,
Zvâcneşte sub mine şi împreună cu mine automobilul închiriat.
Gândindu-mă la el şi cotind la dreapta, simbolul mă face să surâd.
Câte lucruri închiriate cu care circul eu în această lume!
Câte lucruri închiriate le conduc de parcă ar fi ale mele!
Câte mi s-au închiriat, vai de mine!, începând chiar cu mine însumi!
La stânga magherniţa - da, magherniţa - la marginea şoselei.
La dreapta câmpul întins, şi luna în depărtare.
Automobilul, care mai adineaori părea să-mi asigure libertatea,
A devenit acum ceva în care mă aflu închis,
Pe care îl pot conduce doar fiindcă sunt închis în el,
Pe care îl pot struni doar dacă eu îl conţin şi el mă conţine.
În urmă, pe stânga, magherniţa modestă, mai mult decât modestă.
Viaţa înăuntru pare fericită, numai pentru că nu-i viaţa mea.
Dacă cineva m-a zărit de la fereastra magherniţei, şi-ar putea spune:
Iată-l pe unul fericit!
Poate pentru copilul care pândeşte de la geamurile de la etajEu rămân (cu automobilul meu închiriat) ca un vis real,
ca o zână adevărată.
Poate pentru fetiţa care, auzind zgomotul motorului, m-a privit prin geamul
bucătăriei
De la mezanin,Eu am ceva din prinţul cuibărit în toate inimile fetelor,
Iar ea a continuat să mă urmărească cu coada ochiului, prin geam,
până la cotitura unde am dispărut.
Oare am lăsat eu visuri în urma mea sau le-a lăsat numai automobilul?Eu, şoferul automobilului de închiriat, sau automobilul de închiriat
pe care eu îl conduc?
Pe drumul spre Sintra, sub clar de lună şi de tristeţe, dinaintea câmpiei
şi-a nopţii,
La volanul Chevroletului de închiriat, eu neconsolatulMă pierd pe şoseaua din faţa mea, dispar în distanţa pe care-o parcurg,
Şi, cu o dorinţă teribilă, subită, violentă, de neconceput,
Accelerez...
Însă mi-a rămas inima în grămada de pietre pe care am depăşit-o
văzând-o fără să o văd,
În uşa magherniţei,Inima mea goală,
Inima mea nemulţumită,
Inima mea mai umană decât mine, mai exactă decât viaţa.
Pe şoseaua spre Sintra, aproape de miezul nopţii, sub clar de lună, la volan,
Pe şoseaua spre Sintra, ce teribilă oboseală chiar a imaginaţiei,
Pe şoseaua spre Sintra, din ce în ce mai aproape de Sintra,
Pe şoseaua spre Sintra, din ce în ce mai puţin aproape de mine...
(poeme semnate Alvaro de Campos)
(Fragment din volumul "Opera poetică de Fernando Pessoa, semnate de heteronimii săi Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Alvaro de Campos şi de Fernando Pessoa însuşi". Traducere din portugheză de Dinu Flămând. Editura Humanitas Fiction, 2011)