Cerul care doare
Am nevoie de altceva. Am nevoie de un cer care să stea tot timpul deschis
ca o uşă batantă înţepenită cu o piatră
luată din stradă. Am nevoie
de un cer bătrân, obosit,
un cer care să îşi ceară iertare mult mai des
că a fost în altă parte. Un cer care spune
că nu eu sunt de vină, de vină e cerul din mine
care doare.
În lesă
Miresele aveau rochii de culoare muştar, fără pată
din când în când fluturi uriaşi li se aşezau pe umeri
şi le conduceau la altar ca o busolă
care nu arăta acelaşi lucru,
câteodată nu arăta mai nimic
şi atunci ele înaintau
complet oarbe
duse în lesă
de o armată de fluturi
(din volumul în curs de apariţie Cântec pentru surdomuţi)
1 comentariu
- Cind sufletul este lasat sa vorbeasca, se naste poeziaValentina, 18.11.2011, 19:03
Frumoase imagini, cu adevarat poetice: "un cer care să îşi ceară iertare mult mai des că a fost în altă parte"... "de vină e cerul din mine care doare." Exprimari eliptice, dar de o mare incarcatura emotionala si care lasa deschisa posibilitatea interpretarilor, in functie de sentimentele pe care le-a trezit in fiecare dintre noi.
Arhiva rubricii
Descântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuRuga cuvintelor, N. Scott MomadayToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate