Clădirile mor sub ochii noştri şi acceptăm moartea ca fapt al evoluţiei urbane.
Essen. Łódź.
Clădirile sînt un fel de fiinţe vii, animate de ceea ce se petrece în ele şi în jurul lor. Moartea clădirilor e o moarte a memoriei, a modului în care oamenii şi-au înscris trecerea în timp prin casele pe care le-au construit şi prin conceptele pe care le-au implementat în străzi şi uzine. Casele sînt prelungiri ale pielii omului. Timpul scrijeleşte clădirile, le brăzdează feţele şi interiorul, aşa cum afectează chipurile şi trupurile umane
Sînt case şi zone crescute pe spatele siderurgiei, care acum arată ca un trup răpus de boală şi lăsat să se descompună în plină stradă. O dată cu ultima ruină distrusă de vânt, se şterge şi aminitirea lumii care a existat cândva acolo. Când nu mai este la vedere, istoria dispare.
Poate ar trebui să construim fabrici de conserve urbane şi industriale.
Album foto de Edith Lazar.