Unde or mai fi, câți dintre ei mai sunt în țară, câți se mai întorc?
Veșnicele întrebări, de fapt fără rost.
Haine adevărate ca ale lor nu mai există decât în sate izolate, muzee, expoziții, sau în puține dulapuri personale.
Lăzi de zestre nu știu dacă mai sunt, banii s-au mutat în seiful băncilor.
Îmi amintesc ca mulți alții de o fotografie a Reginei Maria în costum popular.
Îl purta cu adevărat din dragoste pentru țara care o adoptase.
Mi-o amintesc pe bunica mea Maria, cu o ie veche, din pânză groasă cu care se ducea duminica la biserică.
Doar atunci o purta.
Avea o fustă neagră de doliu și o bluză albă de sărbătoare.
Mi-o amintesc pe sora mea Maria, călătorind fericită pe o cămilă în deșertul egiptean.
Purta și ea o ie albă, strălucind ca și râsul ei în soarele orbitor.
Au rămas doar fotografiile.
Văd la adunări politice persoane îmbrăcate în costume populare ca să primească voturi.
Mint prin costum cu nerușinare.
Suntem o țară de contraste prăpăstioase, suntem un popor care uneori își trage singur și cu poftă un glonț în cap.
Noroc că scapă doar cu o comoție.
Dar norocul n-are răbdare infinită.
Mă împart între două țări și niciuna nu e perfectă.
Dar parcă naivitatea românească e mai dureroasă.
Aș vrea să fim veseli cum sunt cei din fotografii.
E o zi de sărbătoare după trista duminică trecută, cea a orbilor cu ștampilă (și nu uitați că azi și duminica viitoare sunt alte duminici la fel de importante din punct de vedere al alegerilor - nota LiterNet).
Un scriitor francez celebru, cam nebun și foarte talentat scria - "Nu cred în idei, cred în oameni."
Dacă un nebun crede asta, noi de ce nu am face-o?
Mulți Ani Români, oriunde ați fi.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
