Cea mai frumoasă zi (5)

Dimineaţă va fi minus un grad şi mai tîrziu minus şase grade,
ne anunţă tata în bucătărie, făcînd pîrtie printre ceştile cu cafele
şi eu vreau să-i spun că logic n-are cum
oricum, nu iarna asta a noastră
dar nu apuc pentru că un om de gheaţă se ridică brusc între noi
şi-l privim în orbitele goale pînă ni se face rău
şi ne aşezăm pe scaune. Eu mă arunc ca să aud cum trosneşte scaunul, el
se aşează simandicos ca un musafir şi întoarcem simultan privirile spre fereastră:
a rămas doar copacul acesta golaş
şi fata asta cu pelerină
şi bătrînul cerşetor care strigă cu o cruce în spate
a rămas troleibuzul şi mîna dreaptă a lui Dumnezeu care mătură străzile de cadavre
a rămas soarele ăsta proaspăt de care nu te mai saturi

aici sînt magazinele din care ieşim fericiţi
aici pîinea şi laptele şi mierea pentru pomenile noastre
etajele care se leagănă sub corul de frunze galbene
mîinile mele din care se varsă un rîu de seminţe pentru porumbei

da, dimineaţă va fi minus un grad
mai tîrziu minus şase grade

şi aici, în casă,
figurinele de lut plămădite de atîţia ani de zile
pietre de rîu şi mileuri şi cîinii noştri încurcîndu-se printre ele
împrăştiindu-le peste tot
cearcănele mamei îmblînzite de atîta rău: că ne-am obişnuit cu el
cum se obişnuieşte omul cu tumoarea din corpul lui
renunţă la regim şi lamentări şi trece la cafele şi votcă
îndoaie pachetul de ţigări
şi ia fiecare zi ca pe cea mai frumoasă zi.