Hrana

Era pe punctul de a părăsi cercul. Nu îi trecuse prin cap că situaţia îl va depăşi. Avusese un prag de suportabilitate ridicat şi deodată părea să nu se mai lege nimic. Starea de plutire îi transpira prin toţi porii. Levita mâncând, levita stând întins şi toate culorile curcubeului păreau să se strângă într-un mănunchi de raze multicolore. Avea acea aură de martir pe care nu reuşea să o mascheze cu nimic. Părea picat dintr-o lume paralelă şi nimeni nu bănuia ce puteri zăceau acolo. Spatele părea să tragă tot greul. Făcea nişte mişcări ca pe sârmă. Acea sârmă elastică pe care reuşise ca niciodată să-şi găsească echilibrul atât de invidiat de alţii. Pentru prima oară şi-l pierduse în văzul tuturor.

Lupta

Cei mici şi abili făceau deliciul publicului picat într-un delir mascat. Trăgea dintr-o sursă puţin cunoscută mulţimilor. Regretul de a nu fi făcut faţă cerinţelor marelui consiliu îl obseda. Avea să iasă de fiecare dată cu o plăcere molipsitoare din umbra lor. Pofta de a învăţa şi pofta de a nu întrerupe un mit se legau cu nişte aţe strălucitoare. Cangurii robotizaţi de pe malul celălalt al oceanului erau mesagerii unei lumi noi, în care cei aleşi erau mari şi cu tălpi voluminoase. Aveau să păşească la sigur peste placajele încinse ale unei ere suspendate între fiinţă şi nefiinţă. Trebuia să înveţe acea lecţie a renunţării şi nu reuşea să se detaşeze de plăcerea de a fi, de a exista odată cu reprezentanţii acelei ere noi. Se credeau invincibili şi de aceea nu îşi băteau capul cu neştiutori sau prost crescuţi. Ei aveau să vândă cu bani grei tot ce învăţaseră cei dinaintea lor. Umbre luminoase ale spaţiului etern. Grimasa lui era semnul de pornire la luptă. O luptă de unul singur, în care nu înţelegea dacă starea de a refuza nu era şi starea de a alunga teroarea preconcepţiei. Avea să meargă orbecăind. Cele două lumi aveau să se războiască la un moment dat. Era sigur de asta şi de aceea nu aştepta nici un moment în plus pentru a cugeta asupra binelui sau răului făcut.

Sursa

Răbdarea şi sacrificiul păreau cuvintele cheie ale perioadei la care se referea cu atâta exactitate. Parcă nimeni nu mai ştia să vorbească şi despre altceva decât despre teroarea sacrificiului suprem. Acea idee fixistă de perpetuare a speciei atât de îndrăgite o făceau să nu mai înţeleagă sensul unui motiv anume. Avea să fie nedreptăţit de către ceilalţi dar nici un semn nu se arăta în sensul opus. Aşa că se lăsă pradă datoriei. Datoriei de a fi. Nu pentru sine de această dată. Culoarea se resorbea de pe tencuiala iradiată. Cei doi sori apuneau dincolo de orizontul ombilicat şi toate speciile porneau înspre o nouă căutare a hranei pompate de la sursa atomică de dincolo de rezervor. O nouă goană după putere stătea la pândă.

Explozia

Flăcările ardeau în vid. Gravitaţia făcea legea inversă şi nimeni nu mai părea să înţeleagă nimic. O nouă dimineaţă se arăta de după cortina de zăpadă simulată electric. Căldura era insuportabilă şi se hotărâră să se lase pradă unei aromate renunţări. Măcar pentru o perioadă. Lenea universală începu atunci să plutească peste minţile absorbite de gânduri de cucerire a noii ere. Lumea părea să fi uitat de foame. Era pentru prima oară când se vedeau unii pe alţii.