Comerţul cu răni / Specialistă în începuturi

Comerţul cu răni

Singurul lucru pe care îl aveam erau rănile.
Stăteau agăţate de noi ca nişte globuri de crăciun strălucitoare agăţate pe dinafară şi de câte ori răsărea soarele le puneam în lumină
să le vadă şi ceilalţi. Fiecare casă avea rana ei principală
şi o mulţime de răni mai mici, pe care urcai ca pe nişte scăriţe
atunci când vroiai să ajungi la alte generaţii. Era simplu,
în fiecare duminică dimineaţa mergeam la biserică şi apoi la târg
unde încercam să ne punem în valoare. Rănile din sud se întâlneau cu cele din est şi oricine avea ceva de oferit şi ceva de vândut. De obicei,
rana principală se scotea la licitaţie şi trona un timp în mijlocul pieţii
ca o fântână arteziană colorată. La sfârşit,
fiecare pleca acasă cu ce nu a putut să vândă,
sprijinindu-ne unii de ceilalţi,
fără grabă

Specialistă în începuturi
 
Sunt specialistă în începuturi, am începuturi de toate culorile,
începuturi de zi pe marginea patului când tu te închei la cămaşă
şi-mi spui că s-a terminat, începuturi cu mama care împătureşte în fiecare dimineaţă zăpada moale de faţa lui tata. Începuturi cu cărţi pe care nu o să le scriu niciodată, începuturi cu prieteni şi pahare de vin, cu trenuri întârziate chiar şi începuturi cu bunicile mele întoarse
cu faţa la singurătatea lor fetală,
până la urmă mă gândesc că până şi moartea
e un fel de ţară unde toţi suntem copii
şi toţi suntem părinţi astfel încât
să ne putem odihni pe rând
într-o sală de aşteptare
mai mare