Latura extremă

1L
Avea şi el o latură ascunsă. Îi plăcea să se creadă extrem, aşa ca în filmele frumos împachetate. Dar pentru a nu pica în penibil, pentru că de asta îi era teribil de frică, se arăta ca un tip retras. Nu prea zicea el mare lucru, mai ales în cazul aglomerărilor umane. De aceea se presupunea că e un misterios. Şi pentru că orice mister se cere elucidat, puştimea mai puţin iniţiată era buluc pe capul lui. Toţi îl credeau mult mai senzaţional decât şi-ar fi închipuit el însuşi că poate fi vreodată, chiar şi în variantele genetice cele mai reuşite. Şi pentru că privirile celorlalţi generau noi conexiuni între sinapsele excitate de atâţia stimuli externi, se simţea mai tot timpul o zeitate îi plină ascensiune galactică. Potenţialul era acolo, în latura extremă pe care puţini o intuiau şi mulţi o ignorau. Era însă un biet dependent de siguranţă, aşa cum toţi copii generaţiei touch screen nu se sfiiau să o arate şi celorlalte specii cu care până la adolescenţă ajunseseră să se înţeleagă binişor. Doar că siguranţa asta nu era de nasul tuturor. Mai era şi o nevoie scuzabilă de perfecţiune.

2L
Închis în turnul jocurilor electronice, se lupta destul de des cu laturile slabe ale celorlalţi care erau, în mod evident pentru orice psihanalist, părţile sale slăbite de vreme şi umilite de fiinţele aşa zis fragile din viaţa sa. Pentru că nu puţine fuseseră cele cărora le surâsese în mod întâmplător şi care căzuseră pradă unei vorbe nici prea inteligente, nici prea creative, dar pline de potenţial, dacă ştiţi la ce mă refer. Şi aşa, din vorbă în vorbă i se dusese vestea de mare cuceritor printre specii rare. Pentru că nu se mulţumea nici el cu fleacuri. Se prinsese şi el că ceilalţi îl considerau ceva special aşa că începuse să îşi închipuie scenarii dintre cele mai sofisticate legate de viitorul său strălucit alături de tot felul de prinţese stelare. Şi unele chiar îi picau în plasă, fără osteneala de a-şi pune probleme legate de percepţie şi astrologie. Ca de obicei, lumea era la picioarele lui pline de suspans. Şi încă credea puternic în latura sa extremă. Poate şi de aceea se lansă pe valul de neoprit al orgoliului pe care orice specie care se crede rară ştie să îl poarte cu şarm. Poate că într-un fel cei ca el erau pe cale de dispariţie. De aceea se şi înconjura de tot felul de dispozitive în lipsa cărora suferea sincer dar în tăcere. Pentru că ele, dispozitivele, erau un fel de propte ale unui trecut frumuşel pe care se sprijineau cu măreţie toate celelalte clipe viitoare, de neegalat.

3L
Nimeni nu îndrăznea să-i reproşeze nimic pentru că făcea mereu mişcări de şahist experimentat, făcându-l mereu pe adversar să-şi piardă şi tupeul şi raţiunea atacului. Pentru că ştia mereu despre ce era vorba, îi punea pe ceilalţi în starea de uitare chimică. De aceea părea să-şi evite victimele mai vechi de dialog. De teama de a repeta jocul puterii. Pentru că se plictisea repede, cu tot cu latura sa ascunsă pe care de multe ori se gândea că poate totuşi n-o avea. Secundele treceau, vietăţile dispăreau şi singura sursă de inspiraţie se lăsa aşteptată. Cei apropiaţi îşi puseseră mari speranţe în capacităţile sale extrasenzoriale. Doar că evidenţa devenea tot mai clară. Nici vorbă de laturi extreme şi cu atât mai puţin de calităţi extrasenzoriale. Era clar: momeală pentru specii dezorientate.

4L
Zvonurile erau tot mai acide, firele tot mai albe, cearcănele tot mai adânci şi parcă nici pielea nu-i mai lucea ca înainte. Era normal. Timpul trecuse şi peste galaxia lui care pentru o vreme păruse de nepenetrat. Alte surse de energie preluaseră controlul şi nici vremurile nu-l mai avantajau. Învăţa că nu putea fi mereu în avantaj. Lumea se deschidea în alte moduri de la acel punct şi nu mai ştia ce îl interesa şi ce nu. Priorităţile se schimbau. Latura de baltă îşi începuse revărsarea. Şi o dată cu ea, o altă specie începu să bată la uşa omenirii.