Trebuie să mulţumesc public prietenului Ştefan Beldie, care ieri de dimineaţă mi-a oferit cu generozitate aproape 45 de minute, la Sport.ro, timp în care am împuiat capul telespectatorilor rătăciţi la ora 10 dimineaţa în faţa ecranului cu Athletic Bilbao şi cele două victorii de acum mitice împotriva lui Manchester United. După ce săptămâna trecută a fost 3-2 pentru bascii "mei" chiar pe Old Trafford, joi seara Athletic a câştigat cu 2-1 pe San Mames şi e în sferturile Ligii Europa. Maniera în care Athletic a evoluat vreme de 180 de minute, tur-retur aşadar, l-a făcut pe Sir Alex Ferguson, antrenorul de legendă al învinşilor, să declare că e pur şi simplu o minunăţie de echipă cea pusă în teren de omologul său din Bilbao, Marcelo Bielsa.M-am dedat aşadar unei deşănţate campanii de promovare a lui Athletic, bucurându-mă public că echipa asta, nebăgată în seamă la noi pana acum o săptămână, e deodată elogiată şi admirată chiar şi de oameni care încă nu disting clar între Atletico (din Madrid) şi Athletic. Cele 180 de minute de fotbal efervescent, care a supus una dintre echipele de legendă şi totodată dinastică ale fotbalului mondial au făcut din Athletic Bilbao un fel de noua minune a lumii stadioanelor. Nu eliminarea în sine a lui Manchester United a atras atâtea simpatii, mirări şi îndrăgosteli estetice, ci maniera e cea care a realizat toate acestea. Autoritar în sensul ştrengăresc, fotbalul jucătorilor basci e ultima descoperire hedonică în domeniu.
După prânz, am aşteptat înfrigurat tragerea la sorţi pentru sferturi, cu un optimism reţinut, pentru că ştiu că bascii sunt capabili să joace la fel de generos şi de ofensiv, dar să şi piardă. Înainte de tragere, Gică Craioveanu a intrat în direct, tot la sport.ro şi mi-a dăruit declaraţia anului.
Craioveanu are 44 de ani şi a jucat fotbal în Primera Division până la 38. În 1995 s-a transferat de la Universitatea Craiova la Real Sociedad, rivala istorică şi etnică a lui Athletic Bilbao. A dat 30 de goluri în trei sezoane şi oamenii l-au iubit din prima clipă pe Anoeta, pentru că punea suflet şi le întorcea dragostea înapoi de fiecare dată când apărea pe teren. A mai jucat la Villareal, apoi la Getafe, de unde s-a şi retras. A primit cetăţenie spaniolă, trăieşte lângă Madrid şi e comentator de fotbal pentru televiziunea La Sexta şi postul de radio Onda Cero. Nu doar că înţelege fotbalul ca nimeni altul, iar pe cel spaniol probabil că cel mai bine dintre români, dar şi ştie să vorbească despre el ca să te facă să pricepi şi tu. Şi Gică, altfel oltean hâtru şi pus pe glume, a început să vorbească despre Athletic Bilbao, văzând-o favorită la cucerirea Ligii Europa şi, dincolo de acest pronostic, echipa cu un fotbal la fel de frumos, ofensiv şi eficient ca al Barcelonei. Cumva, ca să-şi întărească laudele, a ţinut să precizeze: "Eu sunt de Real, de Sociedad, dar când îi văd pe cei de la Athletic jucând, îmi curg balele după ei!"
După mine, asta e suprema declaraţie de superioritate a lui Athletic. Nu orice suporter al rivalei eterne, Real Sociedad, ci chiar unul care a mai şi jucat pentru ea, deci ştie din interior ce înseamnă această rivalitate, e cel căruia îi plouă în gură de plăcere când se uită la ce joacă Athletic!
După prânz, am aşteptat înfrigurat tragerea la sorţi pentru sferturi, cu un optimism reţinut, pentru că ştiu că bascii sunt capabili să joace la fel de generos şi de ofensiv, dar să şi piardă. Înainte de tragere, Gică Craioveanu a intrat în direct, tot la sport.ro şi mi-a dăruit declaraţia anului.
Craioveanu are 44 de ani şi a jucat fotbal în Primera Division până la 38. În 1995 s-a transferat de la Universitatea Craiova la Real Sociedad, rivala istorică şi etnică a lui Athletic Bilbao. A dat 30 de goluri în trei sezoane şi oamenii l-au iubit din prima clipă pe Anoeta, pentru că punea suflet şi le întorcea dragostea înapoi de fiecare dată când apărea pe teren. A mai jucat la Villareal, apoi la Getafe, de unde s-a şi retras. A primit cetăţenie spaniolă, trăieşte lângă Madrid şi e comentator de fotbal pentru televiziunea La Sexta şi postul de radio Onda Cero. Nu doar că înţelege fotbalul ca nimeni altul, iar pe cel spaniol probabil că cel mai bine dintre români, dar şi ştie să vorbească despre el ca să te facă să pricepi şi tu. Şi Gică, altfel oltean hâtru şi pus pe glume, a început să vorbească despre Athletic Bilbao, văzând-o favorită la cucerirea Ligii Europa şi, dincolo de acest pronostic, echipa cu un fotbal la fel de frumos, ofensiv şi eficient ca al Barcelonei. Cumva, ca să-şi întărească laudele, a ţinut să precizeze: "Eu sunt de Real, de Sociedad, dar când îi văd pe cei de la Athletic jucând, îmi curg balele după ei!"
După mine, asta e suprema declaraţie de superioritate a lui Athletic. Nu orice suporter al rivalei eterne, Real Sociedad, ci chiar unul care a mai şi jucat pentru ea, deci ştie din interior ce înseamnă această rivalitate, e cel căruia îi plouă în gură de plăcere când se uită la ce joacă Athletic!