Incident pe Lipscani

Accident fără martori în centrul Bucureştiului. Pensionarul implicat este dat dispărut. Cercetările continuă.

Se pare că duminică dimineaţă domnul Pascu a căzut şi s-a lovit în zona fronto-parietală stângă a craniului. Neobişnuit, însă la momentul respectiv nu era niciun picior de om normal de-a lungul străzii Lipscani, unde s-a întâmplat necazul. În rapoartele primite la redacţie nu sunt menţionate nici picioare de căţei, de pisici, şi nici măcar de şobolani, deşi absenţa acestor lighioane este greu de imaginat dacă avem în vedere că, totuşi, incidentul s-a petrecut în centrul vechi al Bucureştiului. În orice caz, chioşcurile ruginite cu marfă second-hand aveau obloanele trase iar porţile băncilor erau ferecate în acea zi. De fapt, în lipsa oricăror martori de încredere, este dificil să admitem că domnul Pascu a căzut. Putem fi aproape siguri că nu a fost împins, din moment ce nu era aproape nimeni de faţă, însă tocmai această stare temporară de izolare involuntară a subiectului nostru face ca faptele să nu poată fi reconstruite într-o istorisire prea completă. Câteva întrebări se fac evidente, deşi, din cauza spectrului informaţional restrâns, este dificilă formularea vreunui răspuns. Şi totuşi - care au fost circumstanţele exacte? Oare pensionarii cad pur şi simplu în mijlocul străzii, fără vreo cauză obiectivă?

Nu ne dorim să inducem în eroare cititorul şi, ca atare, ne vom rezuma la acele detalii a căror interpretare poate fi supusă unei examinări pe baze raţionale, deşi în acest caz particular nu există foarte multe certitudini. La urma urmei, este posibil ca domnului Pascu să îi fi căzut o bucată de zid în cap, respectiv în zona fronto-parietală stânga. Rapoartele meteorologice sunt suficient de grăitoare: ploua de o săptămână încontinuu şi apa se infiltrase în pereţii clădirilor ce dormitau descărnate sub ropot de-o parte şi de alta a străzii. Mai mult, cu doar două zile înainte, vineri carevasăzică, domnul Pascu o întâlnise pe doamna Tuţa la coadă la medicamente şi aflase cu stupoare (exact asta simţise: stupoare, dom'le) că unei amărâte de femei de serviciu de la bancă, ieşită la ora prânzului pentru un sandviş, ei bine că nenorocitei îi căzuse o bucată întreagă de perete în cap, un ditamai bolovanul. Aparent, femeia de serviciu nu a păţit nimic - cel puţin aşa ne-a asigurat ulterior doamna Tuţa, căci am contactat-o pentru acest articol - dar chiar şi aşa, domnul Pascu concluzionase la momentul respectiv că nepăsarea autorităţilor locale în faţa neajunsurilor femeilor de serviciu este revoltătoare. Contează prea puţin dacă femeia trăieşte sau a murit între timp, ne-a mărturisit doamna Tuţa; mai importantă este indiferenţa politicienilor faţă de omul de rând amărât care, fără să ştie prea bine ce face, s-a dus conştiincios la vot şi i-a ales pe nemernici.

Cauza este aşadar incertă, însă se ştie cu siguranţă că domnul Pascu a dobândit o rană la nivelul capului, în zona fronto-parietală stânga. Şi cum se poate întâmpla în asemenea situaţii, ce e drept destul de rar (dar se întâmplă), domnul Pascu nu a realizat oroarea. Este posibil ca lovitura să îşi fi debilitat mintal subiectul, cum este la fel de posibil ca domnul Pascu să fi fost cuprins de o stare de visare. Cel puţin aşa susţin vecinii săi, şi anume că acesta era neatent şi absorbit de propriile gânduri când mergea pe stradă; "cu capul în nori", în cuvintele doamnei Anghelescu, vecina de la doi.

Imediat după lovitură, fără să ia seamă la propria nenorocire, domnul Pascu a simţit nişte ace de gheaţă pe şira spinării, ca şi cum şi-ar fi băgat capul într-o găleată cu apă rece. Această senzaţie ne-a fost descrisă de către alţi cetăţeni, trecuţi prin experienţe similare. Tot ei au indicat că, cel mai probabil, domnul Pascu a luat-o în josul străzii în căutarea unui chioşc de îngheţată însă, dezorientat de axul invizibil al drumului, nu a reuşit să ducă până la capăt acest demers. Presupunem că situaţia creată i-a amintit domnului Pascu de neobrăzata aceea de duduie care, cu numai câteva minute înainte de incident, refuzase să îi reînnoiască abonamentul la cablu pe motiv că îi prezentase un talon de pensie de anul trecut. Am solicitat un interviu exclusiv însă duduia nu a binevoit să răspundă la telefon.

Ca oricărui octogenar aflat într-o situaţie limită, domnului Pascu nu i-a mai rămas nimic altceva de făcut decât să îşi verse amarul asupra celor din jur. În timp ce cobora pe Şelari, este evident că domnul Pascu a mustrat în gând generaţia tânără pentru felul în care (aparent) alege să asiste impasibilă la degradarea traiului celor bătrâni şi neajutoraţi. "Ne sacrificaţi, pur şi simplu", a mormăit, fără doar şi poate, când a zărit propria imagine reflectată într-o vitrină cu gablonzuri pentru turişti. În mintea domnului Pascu, generaţia tânără venea din spate, umbra ei se târa după el de-a lungul pereţilor, cu grijă să nu facă zgomot pe piatra cubică. Nu mai este cazul să menţionăm că această umbră nu a fost înregistrată de nicio cameră de securitate, deşi zona Lipscani nu duce lipsă de astfel de echipamente.

Ce-a făcut domnul Pascu după aceea? Putem să presupunem fără prea mare efort intelectual că bătrânul nostru, indus în eroare de zgomotul ploii, a colindat prin labirintul de străduţe din centrul capitalei până când nasul lui fin a adulmecat un miros incert de merdenele calde cu brânză. Dar oare este corectă această ipoteză având în vedere că toate obloanele magherniţelor erau trase? În aceeaşi măsură însă, din cauza vârstei înaintate şi a loviturii la cap, nu se poate pune mare preţ pe facultăţile mintale ale domnului Pascu. Ca să nu intrăm în detalii greu de verificat, să spunem doar că domnul Pascu s-a târât o vreme prin ploaie, fluierând încet a pagubă.

De aici, orice interpretare este deschisă. Cadavrul domnului Pascu nu a fost încă descoperit, însă cercetările continuă şi dosarul se află în acest moment la Comisia pentru Faptele Neasistate ale Bătrânilor. Este posibil ca domnul Pascu să se afle în acest moment în grija unei rude îndepărtate, însă evidenţa populaţiei de vârsta a treia nu este bine pusă la punct din cauza costurilor ridicate cu monitorizarea pe acest segment şi, ca atare, asemenea ipoteze nu pot fi confirmate.

Având în vedere aria limitată a răspunderii noastre de jurnalişti, nu putem decât să îi sfătuim pe cei mai bătrâni dintre cititorii noştri să umble în grupuri de câte doi, plus unul de rezervă, pentru a preîntâmpina asemenea evenimente nedorite.