Antigone de ieri şi azi (Re-imaginarea Clasicilor) (IV)

Proiectul Antigona de Tanya Barfield, Karen Hartman, Lynn Nottage, Chiori Miyagawa, Caridad Svich (2004)

The Antigone Project a fost produs pentru prima dată în 2004 la Women's Project and Productions, un teatru off-Broadway din New York dedicat artiştilor-femei, care a crescut mult în ultimii ani datorită directoarelor artistice Loretta Greco (până în 2006) şi Julie Crosby (din 2006 până în prezent).

Practic Women's Project are un laborator de femei-dramaturgi, femei-regizori şi femei-producători care se reînnoieşte o dată la doi ani. Din piesele scrise şi dezvoltate în acest LAB sunt selectate în general cele care vor fi produse în următoarea stagiune. (Piesa mea Aliens with extraordinary skills a fost montată şi dezvoltată la acest teatru.)

Proiectul Antigona a fost conceput de scriitoarea Chiori Miyagawa şi regizoarea Sabrina Peck, iniţial pentru compania lor de teatru independent Crossing Jamaica Avenue. Cele două au selectat cinci femei-dramaturg şi le-au dat tema de a scrie o piesă de 15 minute care reacţionează la / comentează cumva The Patriot Act.

The USA Patriot Act este un Act al Congresului American care a fost decretat lege de preşedintele Bush pe 26 octombrie 2001, ca răspuns împotriva atacurilor teroriste din 11 Septembrie.
Titlul acestuia (USA PATRIOT) este un acronim pentru: Uniting (and) Strengthening America (by) Providing Appropriate Tools Required (to) Intercept (and) Obstruct Terrorism.

Cele cinci scriitoare erau deja cunoscute prin câteva piese de succes, ele fiind anunţate publicitar cu una din operele lor cele mai semnificative în paranteze: Karen Hartman (Gum), Lynn Nottage (Intimate Apparel), Caridad Svich (Booth Variations), Tanya Barfield (The Houdini Act), Chiori Miyagawa (Broken Morning). E de menţionat că între timp Lynn Nottage a câştigat Premiul Pulitzer cu piesa Ruined.

"Am vrut să creăm un proiect care dă posibilitatea femeilor-dramaturg să comenteze creativ pe tema actualei eroziuni a drepturilor omului" explică Miyagawa.

De ce Antigona însă? De ce reimaginarea unei teme clasice?
"Mă interesează să scriu şi să văd piese ce discută evenimente majore ale istoriei care se dezintegrează sau se repetă, piese care combină dialogul cotidian cu limbajul poetic, realist şi suprarealist. Clasicii oferă o oportunitate grozavă de a fi relevant politic şi social în acelaşi timp." mărturiseşte Chiori într-un interviu din Brooklyn Rail.

Care este însă metoda ei de abordare atunci când reconfigurează piese clasice? Nu are o metodă, "iau esenţa inspiraţiei şi văd unde mă duce", nu este neapărat fidelă poveştii originale. Aşadar cele cinci scriitoare au avut doar obligaţia să aibă un personaj numit (chiar şi în treacăt) Antigona, având libertatea de a duce situaţia dramatică unde vor ele.

În piesa semnată de Miyagawa în cadrul proiectului, Red Again, Antigona şi Haemon (numit aici Harold) se reîntâlnesc în infern, în lumea de Dedesubt, ambii fiind morţi. Sunt şi influenţe din Orfeu şi Euridice aici, desigur.

Eroina principală a scriitoarei de origine japoneză este însă o idealistă activistă pentru drepturile omului, care vrea să salveze lumea de toate injustiţiile posibile şi imposibile. Umorul prezent în piesă ne ajută să înghiţim mai uşor pastila acră a acestei tapiserii a violenţei şi agresivităţii umane.

Citez din Red Again:

"Antigone
(Disoriented) Harold. Where are we?
(dezorientată) Harold. Unde suntem?

Harold
The underworld, I assume.
Lumea de dedesubt, probabil.

Antigone
The underworld. Then you followed me here.
Lumea de dedesubt. Atunci m-ai urmărit până aici.

Harold
It was my destiny.
Ăsta mi-a fost destinul.

Antigone
We didn't say good bye, did we?
Nici nu ne-am zis la revedere, nu?

Harold
I would not have expected anything so sentimental from you, Antigone.
Nici nu m-aş fi aşteptat la ceva atât de sentimental de la tine, Antigona.

Antigone
You could have lived.
Puteai să trăieşti.

Harold
I didn't.
N-am putut.

Antigone
I'm sorry.
Îmi pare rău.

Harold
For what?
Pentru ce?

Antigone
For bringing tragedy into your life. But I had to do what I did. Something colossal went wrong and it was changing the composition of human decency. The rich grew greedier and greedier with suspicion and destruction and the poor stood mute. Trees were cut down, animals slaughtered, rivers polluted. People began to disappear. I had to bury my brother's corpse. I couldn't just let him disappear. He was my last brother.
Pentru că am adus tragedia în viaţa ta. Dar a trebuit să fac ceea ce am făcut. Ceva colosal a mers rău şi se schimbă compoziţia decenţei umane. Bogaţii deveniseră din ce în ce mai lacomi, suspicioşi, distructivi, iar săracii stăteau muţi. Copacii erau tăiaţi, animalele măcelărite, râurile poluate. Oamenii începuseră să dispară. A trebuit să îngrop corpul fratelui meu, nu-l puteam lăsa să dispară pur şi simplu. Era ultimul meu frate.

Harold
I know. I don't mind tragedy. You did the right thing.
Ştiu. Nu mă deranjează tragedia. Ai făcut un lucru bun."

Karen Hartman, în piesa ei Hang Ten, foloseşte şi mai mult umor mustos, plin de viaţă. Acţiunea are loc pe o plajă unde Antigona şi Ismena, două femei de 30 şi ceva de ani, privesc şi discută tinerii surfers ce încearcă să "riding water", să cucerească valurile.

Limbajul este poetic şi original la Hartman, trăgându-te în interiorul piesei ca un vârtej seducător. Fiul lui Creon este aici unul din surferii care ajunge la plajă, alţii doar dispărând în valuri. El le place pe ambele femei, dar e atras de mitul Antigonei, ştie povestea ei pe dinafară. Totuşi Ismena e mai atrăgătoare şi mai accesibilă. Ea e gata să accepte propunerea în căsătorie a atrăgătorului june.

Amuzant e şi finalul când, după un discurs lung şi convingător, aproape eroic, despre motivele care o fac pe Antigona aleasa lui, tânărul întreabă derutat: care dintre voi e Antigona? Ismena răspunde: EU.

Karen Hartman îşi explică viziunea: "Antigona are un nivel de claritate morală care, cred eu, aparţine celor foarte tineri sau celor uşor deranjaţi la cap. Ea e absolut sigură că are dreptate. Îmi place asta. Mă nedumereşte asta."

Scriitoarea susţine că perspectiva lui Creon e rezonabilă totuşi, o societate nu poate fi guvernată doar prin impulsurile inimii, relaţii personale, chiar şi convingeri spirituale sau religioase. Şi poziţia Ismenei e validă: ce înseamnă victoria dacă nu supravieţuieşti? Partea întunecată a Antigonei, crede Hartman, este sinucigaşul cu bombă, dizidentul radical inocent.

Iată că o nouă faţetă a Antigonei a apărut în muzeul Antigonelor contemporane: teroristul. Un sistem diferit de referinţă poate transforma o persoană din erou / martir în criminal / terorist, şi viceversa.

Întrebarea este: cine judecă pe cine, cine impune regulile judecăţii.

Caridad Svich, care a scris Antigone Arkhe pentru proiectul în discuţie este una dintre specialistele în reconfigurarea clasicilor. Piesele sale Iphigenia Crash Land Falls... (a rave fable) şi Twelve Ophelias, două opere poetice şi originale vor fi analizate în capitolele următoare.

În Antigone Arkhe ea animează un dublu personaj: Antigona istorică şi Antigona digitală care sunt în competiţie pentru a istorisi povestea clasică. Formula folosită este plasarea acţiunii într-o arhivă muzeală unde sunt păstrate documentele referitoare la Antigona. Holograme şi alte posibilităţi multi-media fac ca textul să poate fi montat ca o polifonie ce accentuează multiple înţelesuri în acelaşi timp. Antigona ei călătoreşte prin istorie.

"Miturile şi poveştile clasice mă atrag din cauza structurilor lor elementare, viscerale şi a profundei complexităţi a emoţiilor exprimate prin elegante fundaţii ale teatralităţii clasice. Aceste poveşti vechi mă mişcă şi mă supără în acelaşi timp. Câteodată pentru că mă enervează soarta tragică a personajelor mă apuc să le rescriu" ne destăinuie Caridad.

Piesa ei pune în plan central mitul Antigonei, acest personaj care este modificat de istorie şi de interpretările fiecărei societăţi, şi îl discută în relaţie cu persoana reală, acea fată căreia i s-au întâmplat cândva toate acele lucruri tragice. Evoluţia figurii mitologice în contradicţie / paralel cu viaţa reală, cu felul în care diverse femei se cred Antigone în varii momente ale vieţii lor este ceea ce explorează Svich în textul său.

Iată un fragment relevant din Antigone Arkhe:

"Historical Antigone (Antigona istorică)
And the lights beam in my eyes
Şi luminile sunt raze în ochii mei

Archivist (Arhivistul)
What's your story, Antigone?
Care-i povestea ta, Antigona?

Digital Antigone (Antigona digitală)
And a fire blazes and sirens sound, and I crawl along the river lit by the moon.
Şi un foc izbucneşte, sirenele sună, mă târăsc de-a lungul râului luminat de lună

Poetic Narration (Naraţiune poetică)
In the blur of history
In the chaos of memory
Words are broken
Fragmented
Heard anew
În ceaţa istoriei
În haosul memoriei
Cuvintele sunt sparte
Fragmentate
Auzite ca şi cum ar fi noi"

În Medallion de Tanya Barfield, Antoinette, o femeie de culoare din clasa de jos, apare în biroul generalului Carlton, în 1919, după primul război mondial.

Fratele ei a luptat în regimentul New York's 369th National Guard şi a murit la Champagne-Marne. La fel ca în povestea clasică, Antoinette-Antigona cere trupul fratelui ei, reprezentat aici metonimic prin medalia "Purple Heart" / Inima Mov, pe care o câştigase pe merit dar care nu putea fi oferită legal soldaţilor "negroes". (n.a.: negro e o formulă ofensivă la adresa cetăţenilor de culoare, s-ar traduce poate prin negrotei, cioroi)

Piesa lui Barfield este probabil cea mai apropiată de situaţia dramatică din textul lui Sofocle, rezonanţele politice şi sociale fiind relevante la un nivel specific în această dramă ce subliniază faptul că mulţi soldaţi de culoare au murit pentru SUA fără să poată fi declaraţi eroi şi recompensaţi cu medalii. Numele lor au fost practic şterse din istorie.

La rândul ei, piesa lui Lynn Nottage A Stone's throw (O aruncare de piatră) este poate singura care se constituie într-o adevărată tragedie contemporană, miza conflictului central fiind la fel de mare ca în textul grecesc: pe eroină o aşteaptă moartea.

Acţiunea este situată într-o ţară africană unde încă se mai aplică oribila lege Sharia, care condamnă femeile adulterine la moarte prin lapidare. Chiar dacă acestea sunt văduve, relaţiile amoroase sunt considerate tot un păcat capital.

Antigona lui Nottage, văduvă de ani de zile, încă tânără, nu va muri pentru fratele său, pentru principii politice sau convingeri religioase. Ea va muri pentru dragoste, pentru un grăunte de conexiune umană de calitate. Va accepta toate consecinţele actului său, nu va da înapoi. Aici o recunoaştem pe Antigona clasică.

Eroina din A Stone's throw este o femeie care pur şi simplu alege să îşi urmeze inima şi trupul, să comită păcatul adulterului, să facă dragoste cu un străin de care se simte atrasă, care o seduce printr-un act de tandreţe şi bunăvoinţă: îi cară coşul pe drumul spre casă, un drum pe care ea a mers întotdeauna singură, niciodată nu a ajutat-o nimeni cu nimic.

În plus, limbajul lui Nottage este de o poezie şi frumuseţe aparte, ridicând piesa la nivelul unei tragedii contemporane de impact şi profunzime. Particularităţile acestei crude legi, pietrele care sunt aruncate în sărmana femeie, ridică şi ele miza piesei către cer, într-un spaţiu cvasimetafizic.

Povestea este relevată gradat prin vocile şi imaginile ce-i apar eroinei în timpul procesului care o condamnă la pedeapsa capitală. Chiar şi iubitul acestei Antigone africane se transformă spre final într-un pretendent mai neobişnuit - politicosul şi timidul domn Moarte.

Citez un fragment în care Antigona povesteşte cum şi-a întâlnit iubitul:

"Ismene
Well, I won't let you die for a man who could offer you no dowrie.
N-o să te las să mori pentru un bărbat care nu-ţi poate oferi nimic

Antigone
Issie, he carried my basket home from the cross road.
This man saw me struggling and
carried a mule's load of groundnuts without knowing my name.
Asked for nothing, other than I walk by his side.
He'd seen me in the marketplace, and remembered what I wore on every Friday.
Even the pattern of that purple gelee cut from mother's wedding shawl.
He bought nuts from only me, though you know I overcharge.
But he liked the way I roasted them. The salt nice, he say. And he meant it.
He's from the village on the river side of the fork.
And you know, I've never been beyond the rotting Bantung tree, I told him this.
And he described every inch of the road leading to his home. It that different and that similar to ours.
He said I'd see his village as a bride.
I'll be carried to his mother's door in a four door taxi. A taxi with cool air and a radio.
I scolded him for making promises to a stranger.
Then he propped my basket on his right shoulder without flinching.
"Let me carry it," he said. "You, miss, will enjoy the walk home."
Issie, I walk that road everyday, but then walked it for the first time.
Issie, mi-a cărat coşul acasă de la intersecţie
Acest bărbat m-a văzut chinuindu-mă
Şi mi-a cărat sacul ca un catâr
Fără măcar să-mi ştie numele.
N-a cerut nimic decât să meargă lângă mine.
M-a văzut la piaţă şi îşi amintea cu ce eram îmbrăcată în fiecare vineri,
Chiar şi modelul bluzei mov făcută din şalul de nuntă al mamei.
A cumpărat alune de la mine deşi ştia că cer mai mult
A zis că-i place felul în care le prăjesc. Sarea e bună - a zis.
E din satul de dincolo de râu
Şi tu ştii că n-am fost niciodată dincolo de copacul Bantung ăla putred
I-am zis şi lui asta şi mi-a descris fiecare centimetru al drumului spre satul lui
Aşa de diferit şi totuşi asemănător cu al nostru.
A zis c-o să-i văd satul ca mireasă.
C-o să mă ducă acolo într-un taxi cu patru uşi. Un taxi cu aer rece şi radio.
L-am luat în râs că face promisiuni din astea unei necunoscute.
Atunci a proptit coşul pe umărul drept şi a zis fără să ezite:
Lasă-mă să-l car eu. Tu, dom'şoară, savurează drumul către casă.
Issie, am mers pe drumul ăla în fiecare zi şi totuşi atunci
Am mers pentru prima dată.

Ismene
I told you not to -
Ţi-am spus să nu -

Antigone
Yes, I know I shouldn't have let him carry the basket,
But, how many times have I walked that road alone.
Da, ştiu, nu trebuia să-l las să-mi care coşul
Dar de câte ori am mers pe drumul ăla singură."

Proiectul Antigona arată încă o dată cât de relevant este personajul în actualitate. Fiind vorba de cinci scriitoare putem probabil vorbi de o abordare feministă, deşi nu poate fi recunoscut un feminism radical în poveştile general-umane imaginate de autoare.

Totuşi, cum spuneam şi la începutul acestui capitol, tema Antigonei pune de la început problematica unui feminism avant-la-lettre. Analizele feministe ale mitului subliniază faptul că este prima dată când o eroină vorbeşte în sfera publică, rezervată bărbaţilor în Grecia antică.

De obicei femeilor le era rezervată activitatea în zona domestică şi pasivitatea în cea publică. Antigona nu acceptă pasivitatea nici măcar ca politică de supravieţuire. Ea acţionează, încearcă să-şi impună punctul de vedere, nu cedează principiile sale, cu riscul vieţii.

În acel caz, principiile Antigonei puneau zeii înaintea autorităţii umane, religia deasupra statului, convingerile religioase deasupra celor sociale. Ea alege să asculte de o voce mai înaltă, mai vibrantă decât cea a regelui - vocea ei interioară, filtrată prin credinţa în tradiţie, familie şi legile pământului.

Această voce interioară a protagonistei rămâne centrală în toate reconfigurările analizate. Antigona rămâne fidelă ei înşişi chiar dacă trăieşte in Grecia antică, în Franţa ocupată de nazişti, într-o America universitară sau Africa cea plină de contradicţii, opresiune şi tulburări sociale.

Antigona noastră a călătorit în timp şi spaţiu dar a rămas cumva aceeaşi: un spirit tânăr care nu face compromisuri, o femeie care îşi urmează propriul drum chiar dacă el nu duce spre supravieţuire.

Totuşi personajul / fata / mitul va supravieţui secolelor câtă vreme vor exista oameni cu principii şi convingeri, oameni dispuşi să se sacrifice pentru propriul adevăr.
În inima acestor oameni se va ascunde mereu o mică Antigonă gata să se arunce într-o bătălie de idei şi sentimente. O bătălie pe viaţă şi pe moarte, din care nu va ieşi mereu învingătoare, dar pe care nu va regreta niciodată că a purtat-o.

Antigona rămâne modelul nostru mitologic / arhetipal pentru intransigenţă şi idealism, pentru rebeliune şi adevăr, pentru curajul propriilor convingeri şi puterea de a ni le susţine până la capăt.

Antigonele de ieri şi de azi sunt unite prin coloana vertebrală a mitologiei şi vor continua să evolueze înspre rebelele Antigone de mâine.