Fedra (Re-Imaginarea Clasicilor)

Phaedra's Love (Dragostea Fedrei) de Sarah Kane (1996)

Cariera scurtă a scriitoarei britanice Sarah Kane, care s-a sinucis în 1999, a împărţit criticii în două tabere: cei care au crezut şi încă susţin că piesele sale sunt descrieri oneste, brutale, viscerale, ale relaţiilor dintre oameni; şi cei care au considerat opera ei copilăroasă şi dezgustătoare, şocantă de dragul şocului, fără substanţă reală.

Cele cinci piese ale sale sunt foarte dificil de pus în scenă şi încă şi mai greu de privit căci lumile create de Sarah Kane pun accentul pe violenţă, cruzime, violuri, corpuri mutilate, tortură psihologică şi fizică, în general pe imagini de un impact şocant, grotesc, greu de suportat de unii oameni.

Sarah Kane este de altfel o reprezentantă de frunte a dramaturgiei denumite de criticul Aleks Sierz in yer face, un teatru experienţial, care ia publicul de ceafă şi-l aruncă în arena unor emoţii puternice fără să-i dea posibilitatea să se refugieze în confortul ignorării puternicului mesaj al acestui gen artistic.

Agresiv, provocator, dur, teatrul in yer face (în faţa ta) invadează spaţiul personal al spectatorului, făcând imposibilă evadarea. E un teatru şocant atât ca limbaj cât şi ca imagini scenice, are o francheţe emoţională care deranjează şi provoacă, criticând contextul socio-politic, Zeitgeist-ul, şi asumându-l în acelaşi timp. Vrea să facă publicul să gândească şi să aibă experienţa unor emoţii puternice, extreme.

Dragostea Fedrei se bazează pe versiunea lui Seneca, re-imaginată şi plasată într-un context contemporan. Sarah Kane nu se sfiieşte să aducă în prim plan scenele de cruzime şi violenţă care se petreceau în afara scenei la clasicii greci şi romani, fiind doar relatate de cor, de un mesager sau de alt personaj secundar. În piesa britanicei, finalul e o simfoniei imagistică a ororii: fiica Fedrei, Strophe, e violată, Hipolit e castrat şi dezmembrat, Tezeu se sinucide. Ultima imagine este a vulturilor care coboară din cer şi se ospătează din rămăşiţele familiei regale.

E o lume fără zei şi fără dumnezei, o lume a oamenilor care se torturează, jignesc şi ucid unii pe ceilalţi, o orgie a vulturilor, un univers lipsit de morală, tandreţe şi dragoste, în care însă personajele au nevoie disperată de o minimă conectare la umanitate. Toate, în afară de Hipolit. El e cinicul prin excelenţă, nimic nu îl mai face să tresară, nimic nu îl mai emoţionează, nimic nu îl captivează, nici măcar climax-ul sexual.

Ridică o altă şosetă, o examinează şi o aruncă. Ridică încă una, o examinează şi decide că e în regulă. Îşi strecoară penisul în şosetă şi se masturbează până ejaculează fără nici o urmă de plăcere. Îndepărtează şoseta şi o aruncă pe podea. Începe să mănânce un alt hamburger.

Acest prinţ care are tot ce vrea şi-a pierdut total dorinţa de a avea ceva. Totul îi e egal, îi e indiferent. Acesta poate fi şi un comentariu la adresa aristocraţiei şi familiei regale britanice şi în general o aluzie la cinismul celor privilegiaţi, pe care bogăţia şi viaţa fără probleme i-au dezumanizat.

FEDRA
Eşti dificil. Plin de toane, cinic, tăios, gras, decadent, răsfăţat. Zaci toata ziua în pat şi stai toata noaptea înfipt în fata televizorului, bântui prin casa cu ochii cârpiti de somn, hălădui adormit prin casa asta, fără să-ţi pese de nimeni. Suferi. Te ador.

Totuşi acest cinism îl face atrăgător sexului opus, Fedra e atrasă de el fără scăpare, sugerând poate şi o intenţie de radiografie emoţională a relaţiilor autodistructive în care s-a implicat Sarah Kane.

Piesa însă îl are ca personaj central pe Hipolit, nu pe Fedra.

Hipolit-ul lui Kane nu este virginul aerian din mitul original, ci un adolescent plictisit, alienat de propria persoană, care se aruncă în sex compulsiv şi zace toată ziua, holbându-se la televizor la filme violente, mâncând hamburgeri, masturbându-se în şosete, totul fără absolut nici o plăcere. Doar martirajul de final îi dă lui Hipolit o uşoară exaltare, replica sa fiind amuzantă în cinismul ei extrem: dacă ar fi mai multe momente ca ăsta...

Moartea e singurul lucru pe care nu l-a experimentat până atunci, unica situaţie de viaţă ce nu poate fi controlată sau cumpărata şi implicit singura oportunitate de a trăi ceva nou, inedit, pentru o persoană căreia nu i s-a refuzat nimic.

Piesa poate fi astfel interpretată şi ca o critică, sau chiar o satiră la adresa societăţii contemporane de consum, materialiste, ultra-pragmatice, obsedate de mitul celebrităţilor de pe micul şi marele ecran.

Umorul negru este savuros în Dragostea Fedrei, aceasta fiind cea mai comică din piesele lui Sarah Kane.

Indicaţiile scenice sunt adevărate provocări pentru regizori, părând imposibil de respectat. Cum montezi aruncarea organelor genitale ale lui Hipolit pe un grătar? Cum abordezi extrema violenţă fizică?

La o analiză mai atentă a textului, vedem şi influenţe din Baal-ul lui Brecht, decupaje contemporanizate ale violenţei poetice a lui Shakespeare (Titus Andronicus) şi racordări la teatrul cruzimii al lui Antonin Artaud.

Cu Artaud, Sarah Kane mai are o similaritate: problemele psihologice. Kane a fost spitalizată de câteva ori pentru depresie acută şi a avut mai multe tentative de sinucidere. Din păcate, ultima dintre ele i-a reuşit. Jurnalul ţinut în spital a devenit cel din urmă text dramatic al autoarei, Psihoză 4.48, montat postum la acelaşi teatru care i-a fost o adevărată trambulină artistică: Royal Court Theatre din Londra. Un tulburător testament şi o autentică incizie într-o minte psihotică, ultimul text al lui Sarah Kane e o mărturie a unei minţi şi inimi zbuciumate, a unei femei care nu a reuşit să găsească dragostea de sine, care nu s-a împlinit în iubire deşi a căutat-o toată viaţa.

După cum spune Graham Saunders în "Love me or kill me": Sarah Kane and the theatre of extremes, scriitoarea şi-a dorit cu pasiune iubirea pură, sinceră, dar a văzut cu o claritate autodistructivă că aceasta este imposibilă pe termen lung. Cel mai bine reflectă aceasta câteva replici din piesa Purificare

CARL
Rod, Rod, iartă-mă. Te rog.
ROD (Ia inelul şi mâna lui Carl)
Ascultă. O spun numai o dată. (Pune inelul pe degetul lui Carl) Te iubesc acum. Sunt cu tine acum. Voi face tot ce pot, clipă de clipă, să nu te înşel. Acum. Asta e. Nimic mai mult. Nu mă face să te mint.
CARL
Eu nu te mint.
ROD
Maturizează-te.
CARL
N-o să te părăsesc niciodată.

Din păcate, Sarah Kane ne-a părăsit prea devreme. Născută în 1971, acum ar fi depăşit bariera crudă a vârstei de mijloc, 40 de ani. Ar fi fost interesant de urmărit cum anii şi-ar fi pus pecetea pe scriitura viscerală, nervoasă, fragilă şi aspră a scriitoarei britanice.

Phaedra in delirum de Susan Yankowitz (1999)

Susan Yankowitz este unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi americani contemporani. Phaedra/Fedra tratează drama femeii mai în vârstă atrasă iremediabil de tânărul Hipolit, pe puterea cuvintelor şi a dorinţei, pe linia subţire dintre feminitate şi masculinitate.

Doica devine aici FRIEND (Prietenul/Prietena), un personaj care exploatează ambiguitatea genului cuvântului în engleză pentru a deveni bărbat atunci când este confidentul lui Hipolit şi femeie, când vorbeşte cu Fedra.

De asemenea e interesant faptul că Tezeu şi Hipolit sunt jucaţi de acelaşi actor, sugerând că fiul este imaginea la 20 de ani a tatălui, un bărbat afemeiat aici, în puterea vârstei de 45 de ani. Aceasta alegere face mai clară ideea că Fedra se îndrăgosteşte practic tot de soţul ei într-o versiune mai tânără şi mai pură.

Hipolit e virgin, Tezeu o lasă singură adesea pe Fedra pentru a se duce cu alte femei, mai tinere. Acest lucru o face pe eroină mai uşor de înţeles, îi şi justifică într-un fel acţiunile. E o femeie înşelată care trece prin criza vârstei din mijloc, când ştie că farmecele ei vor dispărea şi încearcă să prindă ultimul tren al iubirii, e dorinţa disperată a unui epilog al amorului carnal.

Iată că un bărbat şi o femeie de aceeaşi vârstă, Tezeu şi Fedra, sunt, din motive biologice, în etape diferite ale iubirii. Egalitatea dintre sexe e iluzorie, cel puţin în acest plan. La 45 de ani, Tezeu e încă un bărbat atrăgător, are parte de câte femei tinere vrea. Nu acelaşi lucru se poate spune despre o femeie ce a depăşit 40 de ani. E greu, dacă nu imposibil, să ne imaginăm că şi ea ar putea avea parte de o cohortă de admiratori de 20 de ani.

Această piesă în doar 3 personaje (Phaedra, Tezeu/Hipolit, Friend) este de o poezie şi frumuseţe aparte. Limbajul e liric, metaforele sunt memorabile, scriitura fiind îmbibată într-un erotism de bună calitate.

FRIEND
You're very beautiful. (Eşti foarte frumoasă)
PHAEDRA
Beautiful, oh yes -- for a woman my age. That's what people say and think they're being kind. `How beautiful she is for a woman her age!' But I can't fool myself; I have eyes. Everywhere I go I see them, the girls with glowing skin, their faces and throats like unmarked paper, their stomachs little bowls turned inside out. That's where men go to fill themselves.
(Frumoasă, o da - pentru o femeie de vârsta mea. Asta e ceea ce spun oamenii, crezând că sunt generoşi. Ce frumoasă e pentru o femeie de vârsta ei! Dar nu mă pot minţi pe mine însămi. Am ochi. Oriunde merg văd cu ei fete cu piele strălucitoare, cu feţe şi gâturi ca o hârtie nescrisă, cu burţile ca nişte castronaşe întoarse pe dinăuntru. Acolo se duc bărbaţii să se adape.
FRIEND
They'll get older, too, you know. (O să îmbătrânească şi ele, ştii asta.)
PHAEDRA
But they have time! They have time now, when they need it! Oh God, how fast it goes. Only yesterday I walked down the road, sending up clouds of musk. My breath was an invitation. No man would have refused me.
(Dar au timp! Au timp acum când au nevoie de el! O doamne, ce repede se duce. Parcă ieri mergeam pe drumul ăsta, lăsând o boare de parfum de mosc. Respiraţia mea era ca o invitaţie. Nici un bărbat nu m-ar fi refuzat.)
FRIEND
Who would refuse you now? No one, no one.
(Dar cine te-ar putea refuza acum? Nimeni, nimeni)
PHAEDRA
Really? (Oare?)

Piesa Susanei Yankowitz este o meditaţie poetică pe tema îmbătrânirii unei femei care a fost frumoasă şi irezistibilă. Puterea sa feminină este în declin, situaţie echivalată cu moartea dorinţei bărbaţilor pentru ea. Numai că această nu înseamnă că tinereţea din suflet şi trup sau dorinţa de iubire a eroinei s-au dus şi ele. Aparenţa fizică e una, pasiunea sufletească şi trupească e cu totul altceva. Din păcate, pentru femei, îmbătrânirea aduce cu ea şi invizibilitate ca obiect/subiect al atracţiei.

Simpatizăm cu toţii cu această Fedra care e martora propriului declin, având revelaţia, apoi certitudinea - când Hipolit o refuză - a farmecelor apuse.

Ultima replică este relevantă pentru deznodământul eroinei care se sinucide:
Deci aşa scap de bătrâneţe.

Phaedra de Matthew Maguire (2000)

Fedra/FAYE a lui Matthew Maguire este o femeie modernă, povestea fiind puternic contemporaneizată, sursa clasică de inspiraţie fiind de astă dată Fedra lui Racine. Este, după cum declară autorul, o poveste care aduce în discuţie întrebări ca: ce este dorinţa şi de ce nu ne lasă niciodată din ghearele ei?

Este o piesă despre iubirea interzisă, despre violenţa distructivă a pasiunii erotice care nu poate fi stinsă decât prin moartea persoanei care o simte.

În această re-imaginare a lui Maguire, Tezeu/THOMAS este directorul unei puternice corporaţii, deci acţiunea este plasată într-o familie americană bogată.

ARICIA este fata preşedintelui unei alte multinaţionale ruinate de Thomas printr-o şmecherie semi-legală extrem de agresivă.

Hipolit este numit WILLIAM şi este fiul lui Thomas, iar ANGUS este prietenul şi profesorul tânărului. NONNY este fosta doică a lui Faye, o veche prietenă.

Este explorată relaţia dintre dorinţă şi putere. Când puterea absolută corupe, ce se întâmplă cu dorinţa? O aristocraţie a business-ului, falimentară moral, se luptă cu forţa iraţională şi imposibil de controlat a pasiunii carnale.

Puterea corporatistă devine eroismul lumii de azi. În loc de monştri, Tezeu/Thomas omoară alte companii, distruge contracte, face afaceri necinstite, aduce la faliment alte corporaţii prin strategii dubioase, incorecte. Seduce femei tot ca un mod de a-şi arăta puterea financiară, care devine un fel de pedigree al lumii moderne.

Aricia e o jună mult mai puternică aici, ţinându-i piept lui Thomas pe terenul lui corporat, sfidându-l cu inteligenţa şi tinereţea ei, chiar dacă e virgină.

THOMAS
Check all the doors. (Verifică toate uşile.)
Angus leaves. (Angus iese.)
That advice you gave me paid off better than anything all year. How do you do it? (Sfatul ăla pe care mi l-ai dat tu a fost mai bun decât orice altceva anul ăsta. Cum ai reuşit?)
ARICIA
The basics: observation, analysis, and luck. (Chestii de bază: observaţie, analiză şi noroc)
THOMAS
It was brilliant. (A fost genial.)
ARICIA
Thank you. (Mulţumesc)
THOMAS
You have anything else for me? (Mai ai ceva pentru mine?)
ARICIA
No. (Nu.)
THOMAS
What do you mean, "no"? (Cum adică "nu"?)
ARICIA
Not until I have a completely different contract. (Nu până nu am un contract complet diferit.)
THOMAS
Out of the question. (În nici un caz.)
ARICIA
Do you believe that when a man and a woman are left alone in a room-no matter who they are-they will surely copulate? (Crezi că un bărbat şi o femeie singuri într-o cameră - nu contează cine sunt - copulează sigur?)
THOMAS
No. (pause) Do you? (Nu. Tu crezi asta?)
ARICIA
I have trouble with the old stories. (Am ceva probleme cu poveştile astea de modă veche.)
THOMAS
Harsh. (Dură.)
ARICIA
Listen to you. (I-auzi la tine.)
THOMAS
I can be very gentle. (Pot fi foarte gentil.)
ARICIA
I read you sleep with your thing in a glove of Vaseline. (Am citit că dormi cu chestia aia ta într-o mănuşă de vaselină.)
THOMAS
Myth. (Mit.)
ARICIA
Like everything about you? (Ca totul despre tine?)

Iată cum dramaturgul aduce în discuţie miturile lumii contemporane, miturile celor puternici azi, oamenii de afaceri, liderii, al căror renume adesea are parte şi de o aură sexuală (vezi povestea lui Dominique Strauss-Kahn).

Matthew Maguire reuşeşte o re-contextualizare adecvată a mitului Fedrei, vorbind despre prezent cu mijloacele arhetipale şi mitologice ale trecutului.