Scriitorul iubea cârciumăresele, albăstrelele şi pisicile. Cea mai adorată dintre mâţe, Japonica, e înmormântată chiar în curtea casei din Comana.
Printre celelalte din localitate, casa familiei Naum iese în evidenţă. Gospodăria e pe de-a-ntregul înfăşurată în iederă şi viţă de vie, caişi şi meri sunt împrăştiaţi prin curte, iar prin crăpăturile de la scara principală au ieşit mărgăritare. Nimic nu-i suprarealist aici, deşi stăpânul casei era... în scrierile sale. Tanti Marioara, vecina care are grijă de casă tot timpul, este "ghid". Tot de ea întrebaţi dacă vreţi să vă deschidă cineva poarta.
Întregul mobilier din casă e din lemn vechi, sculptat. În dormitorul familiei, pe peretele de lângă pat, domneşte un tablou cu portretele soţilor Naum. În casa lui Gellu Naum veţi găsi o colecţie de mici şi mari obiecte, de la clopoţei şi ceramică, la vâslele bărcii cu care scriitorul se plimba adesea pe balta din spatele curţii. Ca într-un adevărat muzeu, obiectele de ceramică sunt luminate individual. Sobele de teracotă au fost văruite în alb şi totul respiră a curăţenie (era chiar înainte de Paşte).
În camera de zi tronează un scaun-balansoar. "Aici stătea doamna, iar pe pat, în colţ, domnul", explică Tanti Marioara. Pe zidul dinspre bucătărie o pălărie mare, chinezească, ce pare să fi fost a unui orezar, ne atrage privirile. Se pare că nu doar nouă: "De câte ori vine pe aici, stareţul o probează". Ajungem în biroul poetului, la etaj, lângă pod. E înţesat de cărţi. Masa de lucru de sub fereastră are vedere în spate, către "malul albastru". Vreo şapte pipe aproape identice sunt aşezate pe o farfurie. Deschid cufărul de la picioarele mesei şi găsesc toate volumele traduse de Gellu Naum. În tot felul de ediţii. Cuverturi ţărăneşti, ţesute la război, învelesc paturile. Pe pereţi, ca la expoziţie, sunt o mulţime de tablouri primite de la prieteni.
Pe verandă, şezlonguri şi scaune ţărăneşti aşteaptă vizitatorii. De altfel, pe 1 august, de ziua scriitorului, curtea se umple de admiratori. "Sora fântână" e acoperită cu un capac, în timp ce "copacul-animal" îşi aşterne florile pe iarba verde.
N.B.: Ca să vă deschidă cineva poarta, întrebaţi de Tanti Marioara.
PS: Povestea unei zile la Comana (1 august 2004) poate fi citită aici.