Nu mă pot abţine să nu mă gândesc la cele douăzeci şi cinci de perechi de pantofi ale tale. Mă gândesc la ele fără să-mi propun asta, în momente uneori nepotrivite. Când şi când am acest flashback şi râd de una singură spunându-mi: iată o imagine care nu-mi iese din cap. Când sînt tren, sau mă grăbesc undeva, când pregătesc masa de seară ori verific o listă de cumpărături. Tu, laptopul tău şi cele douăzeci şi cinci de perechi de pantofi în aceeaşi cameră. Îmi imaginez o cameră mică, uşor dezordonată, cu pereţi albi, iar pe tine pe covor cu laptopul în poală, conversându-te cu mine pe facebook. Pe peretele stâng, lângă uşă, cele douăzeci şi cinci de perechi de pantofi.
Ordonate, în două şiruri, aşezate după o utilitate pe care numai tu o înţelegi. De exemplu prima pereche din rândul de la perete, pun pariu că sînt nişte ghete din piele neagră cu o cataramă argintie şi vârf ascuţit. I-ai cumpărat când erai un pic mai tânăr decât eşti oricum, pe vremea unei iubite în cinstea căreia ai fi fost în stare să-ţi cumperi de cinci ori mai multe perechi de pantofi decât ai cumpărat deja. I-ai purtat prima oară de ziua ta, când afară ploua iar tu ai băut şase beri ca pe nimic, pentru că nu era nimeni în preajmă să-ţi spună stop. Ai ascultat Mr. November a lui The National pus pe repeat. Te-ai întrebat de ce n-a venit şi ce pantofi ai fi putut să-ţi cumperi ca să vină. Apoi te-ai întins pe pat şi ai dormit până a doua zi spre seară, iar când te-ai trezit, ai privit în jur şi n-ai recunoscut nimic. Ţi-ai scos ghetele şi ai aruncat cu ele cât colo. De aceea, vârful uneia e uşor boţit, dar nu se vede decât dacă o studiezi îndeaproape. Apoi le-ai mai purtat o dată când te-ai întâlnit cu un prieten într-un bar, dar chestia este că şi-au pierdut identitatea printre celelalte ghete pe care le mai ai, mai şic şi mai arătoase decât ele. Mai noi, mai grozave. A fost un test de personalitate, iar ele nu l-au trecut. Pentru că tu eşti un versificator şi nu un prozator.
A treia pereche din rândul din faţă cum te uiţi pe partea stângă, sînt nişte pantofi din piele maro lucioasă pe care ai dat o avere. Piciorul ţi se potriveşte perfect în ei, iar talpa-i de talpă. E perechea pe care o iei la sindrofii unde te duci grăbit să culegi impresiile proaspete ale vreunui parfum la modă, când vreo domniţă se apleacă spre tine cu un gest nevinovat ca să-ţi şoptească în ureche secrete minunate. Una din multele domniţe. Atunci tu te balansezi uşor în pantofii aceia pe care-i simţi ferm ataşaţi pe laba piciorului şi te întrebi când îi va observa interlocutoarea. Ei spun atâtea despre tine, ei spun cum iubeşti, cum atingi, ce crezi despre lume, vorbesc despre piele, guri, trupuri, pasiune. Posibilităţi infinite. Vorbesc despre lucruri care nu pot fi spuse la prima întâlnire, poate nici la a doua, poate nici după câţiva ani. Dar în mod ciudat, despre iarnă, despre reveniri care de fapt înseamnă plecări, despre acceptări care înseamnă de fapt respingeri.
Câteva perechi de pantofi de piele întoarsă ai în mod sigur, ceva de la G-Star, British Knights, Dockers by Gerli poate? Bugatti nu, nu porţi tu aşa ceva. Poate Timberland, Reef şi în mod sigur Nike. Chiar şi Ecco. H by Hudson sînt prea excentrici pentru tine, LILO de la Fisch 'N' Chips e posibil. Poate un Freeman T. Porter. Tom Tailor e de la sine înţeles. Nu-mi dau seama dacă nu cumva preferi pantofii italieneşti, atunci s-ar schimba situaţia. Esprit, poate nişte şlapi de la Billabong?
Transfigurările tale, schimbări importante la chip. Metamorfoza, marca ta. Vise erotice în vârtejuri de vânt şi epidemii de valuri, învolburări de albastru şi crize negre, mici, de furie în care nu urăşti pe nimeni. Micile tale identităţi confundate. Când miroşi a fum, când parfumul s-a luat de multişor şi de fapt ai vrea doar un duş. Ori un peşte în folie de aluminiu cu legume şi un pic de ceapă. Marca ta. Exacerbat de indiscret, cu delicateţe.