20.07.2012
Există, în Ulysses de James Joyce (o carte imposibilă pentru unii, fascinantă şi uluitoare - ca stil, ca limbaj - pentru alţii) o sintagmă ce defineşte căutările nu doar ale lui Stephen Dedalus, ci ale oricărui artist as a young man şi, poate, ale oricărui om încă tânăr, căutător de adevăr, de lumină, de lămurire: "History is a nightmare from which I am trying to wake" ("Istoria e un coşmar din care încerc să mă trezesc"). Accentul, nota bene, este pus pe exerciţiul (asceza) trezirii, nu pe agresiunea coşmarului. Verbul din a doua propoziţie este folosit la timpul present continuous, care aici are rolul de exprima o activitate în desfăşurare (a work in progress), o treabă - o "nevoinţă" - de o viaţă. Asemenea jindului după infinit din poemul lui Arseni Tarkovski (recitat de Călăuza din Stalker):
A zburat vara în goană, ca şi cum n-ar fi fost
Mai sunt zile calde, dar nu e de ajuns
Tot ce s-a putut face s-a împlinit lesne
Mi-a căzut în palmă, dar nu e de ajuns
Nici răul şi nici binele n-a venit din senin
Aveam în faţă lumina, dar nu e de ajuns
Viaţa m-a ocrotit, m-a luat sub aripă, dar nu e de ajuns
Frunzişul mi-e întreg, ramurile neatinse
E limpede ziua, dar nici asta nu e de ajuns...
 
Pentru Cuviosul Siluan Athonitul, unul din cei mai destoinici vieţuitori ai veacului XX de la Sfântul Munte, această permanentă "stare de veghe" (numită "trezvie" în limbajul patristic) este cuprinsă în îndemnul "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!". Cuvântul său pare aproape imposibil de trăit câtă vreme lumea din jur este nu doar nebună, nebună, nebună, ci şi înnebunitoare. Dar poate că există, ca în toate, un antidot la blazare, la spleen, iar acesta ţine nu atât de o formulă anume, ci de o atitudine. De felul în care trăim în lume, nehrănindu-ne cu ideologiile şi modele lumii ("to be in the world, but not of the world"). De felul în care mai ştim să ne bucurăm, să ne mirăm şi să descoperim "bufniţa din dărâmături", chiar în plină dictatură a mediocrităţii şi surogatelor.

0 comentarii

Publicitate

Sus