În ceea ce-l priveşte pe om - "singurul animal care creează nu din instinct, ci din inteligenţă" (Aron), un "crucificat pe propriul său trup, cu capul istovit şi înţepat de spinii cununii sale de gânduri" (Valéry), "un Dumnezeu căzut ce-şi aminteşte de ceruri" (de Lamartine), "singurul animal care umblă pe două picioare, vertical; el poate fi socotit o prelungire a razei Pământului - toate celelalte animale sunt tangente" (Blaga), "în tinereţe, un semn de întrebare pentru viitor, la maturitate, o paranteză a prezentului, la bătrâneţe, un semn de exclamaţie cu privire la trecut" (Saphir), "fiinţă ce se obişnuieşte cu toate" (Dostoievski), "stofa din care sunt ţesute visele, şi scurta noastră viaţă se termină-ntr-un somn" (Shakespeare) - etapa OVER începe cu atrofierea organului visării. Astfel, distanţa de la FOREVER la OVER devine distanţa de la viaţă (beţia elanului născut din dialogul nostru cu infinitul) la moarte (blazare, descompunere, destrămare).
Câtă putere de a crede în veşnicie, atâta viaţă. Îmi amintesc de exlamaţia entuziastă a unui fost elev de-al meu de clasa a XII-a care, cu o nonşalanţă dezarmantă şi cu zâmbetul pe buze, a rostit: "Eu cred că sunt nemuritor!". Pentru astfel de "epifanii" involuntare merită să mai fii dascăl!...
