Nu au mai apucat, pentru că domnul cu părul alb strîns în codiță s-a stins într-o clinică din Londra. Jon Lord tocmai împlinise 71 de ani, iar acum un an aflase că suferă de o boală foarte la modă printre celebrități: cancer pancreatic. Jon Lord a fost primul membru cooptat în ceea ce urma să fie fenomenul Deep Purple. Sunetul clapelor atinse de Lord a purtat de la început semnul binecuvîntării. Dădea senzația că ciupește clapele, nu că le apasă.
Nu și-a propus niciodată să fie un virtuoz, dar era. Nu și-a propus niciodată să se ia la întrecere cu marii maeștri ai pianului și ai clavecinului, dar interpreta piesele clasice cel puțin la fel de bine ca ei. A cîntat cu Deep Purple, sub teroarea geniului numit Ritchie Blackmore. A cîntat singur sau cu trupe de acompaniament încropite pentru proiectele sale simfonice. A compus simfonii, dar și piese la granița dintre rock și jazz. A cîntat cu mari filarmonici. Rămînea modest și știa să vorbească publicului, însușire rară în zilele noastre, cînd decibelii se substituie dialogului. Jon Lord era ceea ce anunța chiar numele pe care îl purta. Child in Time, piesa definitorie pentru opera Deep Purple, rămîne și una dintre culmile creației lui Jon. Sarabande, Pictured within sau Beyond the Notes rămîn dincolo de anii pe care Jon Lord nu a mai apucat să-i trăiască. Daruri asupra cărora timpul nu are nici o putere. Muzică binecuvîntată.