Îmi vreau România înapoi

Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat vreodată să aveţi senzaţia că nu aparţineţi perioadei cronologice în care v-aţi născut. Pe mine mă bântuie această problemă tot mai des în ultimul timp. De ce? Pentru că în cotidianul nostru există lucruri care ne tulbură ca indivizi, se încearcă să ni se sustragă dreptul la cultură, totul de restructurează în sens negativ. Mi-e frică de faptul că voi apuca ziua în care alternativa culturală nu va mai exista deloc. Primul organism de cultură intrat în colimatorul acesta politic a fost Institutul Cultural Român - cel datorită căruia ni s-a făcut cunoscută cultura în străinătate, mă refer cu precădere la cultura şi arta contemporană, lucru foarte rar întâlnit. Iar loialitatea artiştilor tineri s-a văzut din plin. Însă nu am avut sorţi de izbândă. Finalul a fost trist, iar viitorul Institutului Cultural Român atârnă de un firicel fragil de aţă politică.

Al doilea atac dat culturii române vine pe calea mass-media, prin desfiinţarea TVR Cultural. Sunt şocată cum nişte omuleţi pot decide brusc fără să întrebe pe nimeni că vor închide singurul post TV de cultură finanţat din bani publici. Vor exista desigur unii care vor spune că emisiunile TVR-ului sunt învechite şi prăfuite. Mie imi plac mai mult decât emisiunile tabloide prezentate de televiziunile comerciale. Pe TVR Cultural sunt emisiuni despre cărţi, sunt dezbateri din domeniul culturii, sunt transmisiuni ale unor spectacole de teatru, de dans, de operă. Pe scurt, tot ce e mai important pentru un OM. Sper că nu se va realiza acest măcel programat şi că încă mai contează părerea noastră de coplătitori ai postului public de televiziune.

Derulând mental tot ceea ce am putea pierde prin desfiinţarea TVR Cultural mi-am amintit că am pus pe hârtie mai demult câteva idei în urma unei emisiuni Nocturne, în care invitat al Marinei Constantinescu fusese Johnny Răducanu, emisiune redifuzată în urma plecării sale fizice dintre noi. Ceea ce m-a bucurat a fost că remember-ul acelora de la TVR a fost cât se poate de suav, prin însăşi gândurile şi vocea lui Johnny Răducanu. Marina Constantinescu a dat întotdeauna dovada unui tact imens în cadrul emisiunilor ei. Nu îşi sufocă invitaţii, îi lasă să EXISTE în ritmul lor şi în vorba lor.

Scurta mea istorisire născută din dispariţia fizică a lui Johnny Răducanu:

Nocturne matinale cu Johnny Răducanu

Azi m-am trezit crezând că nu voi învăţa nimic, dar îl găsesc pe Johnny de cum deschid televizorul, stând pe scaunul Marinei Constantinescu, în platoul emisiunii Nocturne. Evident o redifuzare In Memoriam. Dar ascultându-l pe nerăsuflate m-am apucat sa notez pe un şerveţel nişte gânduri de-ale dânsului... absolut fenomenale. Ţigănuţul din Brăila, precum se denumea de multe ori, a fost o fiinţă fermecătoare, cu accentul său cel moldovean, dulcele grai moldovenesc.

Am să aştern cu o mare reverenţă câteva din vorbele rostite de Johnny Răducanu:
"Eu mor când vreau eu pentru că am ceva în comun cu Domnul care vrea să mă ia."
"E atâta libertate în noi, încât noi nu apelăm la ea."
"Istoria are alt timp, alt ceas."
"Ceasul nostru este o nenorocire pentru cei care nu văd libertatea din ei."
"Mor liniştit pentru că istoria o să-i facă praf pe cei care au distrus poporul român."
"Eu n-am prieteni, mai degrabă am avut femei-prieteni, pentru că e un lucru foarte greu, prietenia e ca gemenii... nu există prietenie în pragmatismul de azi, nici fraţii nu mai sunt fraţi."

M-a înduioşat enorm şi m-a indignat deopotrivă cum spunea că locuieşte într-o garsonieră, că vecinii îi bat în calorifer de fiecare dată când cântă la pian, deşi îl ţine acoperit cu pături şi cearşafuri de abia se mai aude. I-ar fi plăcut să aibă o mâţă sau un câine pentru că aşa nu ar mai fi fost singur. Felul demn în care îşi privea singurătatea m-a cutremurat, dar avea mereu câte o barcă de salvare, de exemplu spunea că în momentul în care cântă ceva de Beethoven i se deschide un univers incredibil în faţa ochilor, că muzica aceea fenomenală este capabilă să suplinească orice fiinţă umană, de aceea cele demne să suplinească singurătatea sunt animalele... cu oamenii ce să mai faci... sunt pierduţi.

Iubirea pentru dânsul se împărţea în: iubire, dragoste şi convieţuire paşnică.
Fenomenal personaj. Extraordinar muzicant. Un lord. Adora eleganţa. Îşi amintea că a primit un făcăleţ în cap de la mama lui pentru că a plescăit o dată la masă. Şi înţelesese gestul. Buna-cuviinţă, bunul simţ, eleganţa, respectul sunt pe cale de dispariţie în societatea noastră. Păcat.

Oricum azi m-am umplut de toate poveţele lui Johnny Răducanu... ascult Jazz-ul lui de dincolo de Carpaţi... şi simt monstruos.