Expoziţia - care călătoreşte în mai multe centre Cervantes din toată lumea - este realizată în colaborare cu Fundaţia Pablo Iglesias şi cuprinde 60 de fotografii alb-negru selectate din arhiva Marín, recuperată în ultimii ani.
La vernisaj participă:
E.S. Dl. Estanislao de Grandes Pascual - Ambasadorul Spaniei în România
Lucía Ramón Pla - fiica artistului
Óscar Martín del Barrio - coordonatorul expoziţiei (Fundaţia Pablo Iglesias)
"E important de înţeles că nu ne aflăm doar în faţa recuperării unei arhive fizice, cea a lui Marín, ci că asistăm la ceva mult mai important: recuperarea unei voci pe care o pierduserăm, a unei forme de exprimare şi de viaţă, dedicată celorlalţi, evident, în primul rând congenerilor, dar şi nouă. Odată cu el, se recuperează tot ceea ce a mai rămas din generaţia lui, înţeleasă ca grup, şi se deschide o cărare pe care o formă de inteligenţă vizuală ce încă ne este atât de necesară ca să înţelegem cine am fost şi cine suntem se va întoarce acasă din uitare. Şi alţii au suferit aceeaşi soartă ca el, vor trebui recuperaţi, pentru că ei toţi au construit naraţiunea cea mai completă care ne descrie: imaginea în oglindă. Fără ei, oglinda e spartă. E o revendicare necesară, nu doar autorilor, ci şi nouă înşine." (Rafael Levenfeld, Valentín Vallhonrat, Luis Ramón Marín. Arhiva şi opera sa)
Expoziţia Marín funcţionează ca o luptă împotriva uitării, ca un refuz a ceea ce timpul şi împrejurările încearcă adesea să ne răpească: accesul la cunoaşterea propriei istorii, drumul către o parte din memoria noastră, uitată, şi respectul pentru marii noştri maeştri. Luis Ramón Marín (1884-1944) a fost un pionier al reportajului grafic în Spania şi unul dintre cei mai mari fotografi ai istoriei noastre, fiind, în acelaşi timp, şi cel mai pe nedrept uitat dintre toţi. Prin această expoziţie, Instituto Cervantes readuce în atenţie această personalitate uitată şi o face cunoscută dincolo de graniţele Spaniei, prin intermediul vastei reţele de centre Cervantes din întreaga lume.
Expoziţia, organizată în strânsă colaborare cu Fundaţia Pablo Iglesias, prezintă o selecţie de şaizeci de imagini din bogata arhivă Marín, fotografii realizate în parte la solicitarea ziarului Informaciones şi a Companiei Naţionale de Telefonie. Obiectivul aparatului lui nu a subestimat nici un subiect: de-a lungul carierei sale, Marín a alternat fotojurnalismul social cu fotografia industrială. În arhivele sale găsim portrete de nuntă şi ceremonii protocolare, instantanee ale familiei regale, scene din Madridul cel mai autentic şi nenumărate portrete de intelectuali, artişti, oameni ai spectacolului şi idoli moderni, ipostaze ale unei Spanii luminoase, care curând aveau să se vadă înlocuite de mărturii asupra orei celei mai negre din istoria spaniolă. Odată cu izbucnirea Războiului Civil, aspirantele la titluri de frumuseţe, infantele şi boxeurii fac loc miliţienilor, refugiaţilor şi oraşelor distruse. Sfârşitul războiului a pus punct final carierei lui Marín, peste a cărui operă s-a aşternut uitarea. Cu toate acestea, graţie curajului soţiei şi al fiicei sale, arhiva maestrului nu s-a distrus, ele păstrând-o în secret până când s-au asigurat că moştenirea lui nu avea să se piardă. În timpul tranziţiei democratice, arhiva sa a fost încredinţată spre conservare Fundaţiei Pablo Iglesias, responsabilă de asemenea pentru restaurarea acestor fonduri fotografice.
Instituto Cervantes Bucureşti - o instituţie de limbă şi cultură hispanică având o remarcabilă tradiţie în România - s-a mutat în această vară în sediul de pe Bd. Regina Elisabeta, unde beneficiază, pe lângă numeroase săli de clasă pentru cursurile de spaniolă, de spaţii expoziţionale şi de evenimente, în care vor avea loc proiecţii de film, lansări de carte, concerte şi întâlniri cu oameni de cultură.
Programul cultural al Instituto Cervantes se găseşte pe site-ul său, bucarest.cervantes.es.
Marín, mărturie şi artă
(Alfonso Guerra, preşedintele Fundaţiei Pablo Iglesias)
Importanţa arhivei Marín este evidentă prin extraordinara calitate estetică a fotografiilor sale, dar nu e vorba doar despre asta: autorul nu se limitează la înregistrarea evenimentelor de presă, el are o viziune documentară care ne permite, aproape un secol mai târziu, să reconstituim societatea spaniolă a începutului de secol XX, prin intermediul personajelor momentului (familia regală, căsătorii în familii cunoscute), al vieţii politice (prima zi în Parlament, înmormântarea lui Pablo Iglesias, portrete ale unor personalităţi), al noilor artefacte care avea să dobândească o mare importanţă în viitor (aviaţia, motocicletele, automobilele), al întâmplărilor dramatice (asasinatul prim-miniştrilor Canalejas şi Eduardo Dato), al apariţiei industriilor moderne (lansarea Telefónica), al tragediei naţionale (Războiul Civil), al sporturilor, sărbătorilor populare etc.
Marín este un fotograf unic, în fotografiile sale se pot găsi obiective şi intenţii multiple. Ca reporter, oferă o mărturie fidelă a lumii pe care o redă, dar adaugă mereu un fapt, un gest, ceva în plus care trimite la cadrele marilor pictori din istoria artei. E suficient un singur exemplu: cum să nu te gândeşti la tablourile de interior ale picturii flamande (mai ales la Veermer) când priveşti portretul lui Raquel Meyer? S-ar putea cita multe altele, dar mai bine să-l lăsăm pe vizitator să le descopere el însuşi.
Reapariţia acestui important fond fotografic este un eveniment artistic şi istoric. Marín va fi înţeles că lucrările sale aveau o valoare instrinsecă, căci a avut grijă, de la bun început, să dateze şi să noteze fiecare negativ, poate gândindu-se să-i ajute pe cei ce-i vor descoperi mai târziu opera în interpretarea conformă cu realitatea pe care el a surprins-o cu camera foto.
Prin selecţia pe care o prezentăm, iniţiativă a Instituto Cervantes şi a Fundaţiei Pablo Iglesias, cu minunata colaborare a familiei artistului, începe un proces care încearcă să ofere publicului din alte ţări, după expunerea în Spania, accesul la extraordinara moştenire a unui mare fotograf, Luis Ramón Marín.
O analiză mai amplă a moştenirii lui Luis Ramón Marín puteţi citi aici.